Mihai Eminovici s-a nascut la data de 15 ianuarie 1850, la Botosani. A fost cel de-al saptelea copil al caminarului Gheorghe Eminovici si al Ralucai Iurascu.
Primele clase le-a urmat la Ipotesti iar in anul 1858 s-a inscris, in clasa a treia primara, la National Hauptschule in Cernauti.
In toamna anului 1860 s-a inscris in clasa I la K. K. Ober Gymnasium din Cernauti.
Intre 1861-1862 a urmat clasa a II-a de gimnaziu pe care a repetat-o intre 1862-1863, dar in aprilie 1863, s-a intors la Ipotesti.
Pe 21 martie 1864 a solicitat o bursa sau o subventie pentru continuarea studiilor insa a fost refuzat.
La 5 octombrie 1864, Eminovici a intrat ca practicant la Tribunalul din Botosani, apoi a fost copist la comitetul permanent judetean. Un an mai tarziu a demisionat si a trecut in Bucovina unde a stat in gazda la profesorul sau, Aron Pumnul, ca ingrijitor al bibliotecii acestuia. Situatia lui scolara era de „privatist“.
La data de 1 decembrie 1866 a debutat cu poezia "La mormantul lui Aron Pumnul" intr-o brosura votitiva "Lacramioarele invataceilor gimnagiasti". La 25 februarie 1867 a publicat in revista "Familia" din Pesta, cu numele schimbat de Iosif Vulcan in Mihai Eminescu, poezia "De-as avea".
In anul 1867 a intrat ca sufleor si copist de roluri in trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar in formatia lui Mihail Pascaly si, la recomandarea acestuia, sufleor si copist la Teatrul National, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. A continuat sa publice in "Familia", a scris poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), ramase in manuscris si a facut traduceri din germana (Arta reprezentarii dramatice, de H. Th. Rotscher).
Intre 1869 si 1872 a studiat filozofia la Viena. In noiembrie 1872 a mers la Berlin unde a urmat cursuri de filosofie, istorie si economie politica.
In toamna anului 1874 s-a intors la Iasi unde Maiorescu l-a numit director al Bibliotecii Centrale Universitare. Prin intermediul lui Miron Pompiliu, secretarul Universitatii, a cunoscut-o pe Veronica Micle, sotia lui Stefan Micle, rectorul Universitatii.
La data de 1 iulie 1875 a fost numit revizor scolar pe judetele Iasi si Vaslui. Un an mai tarziu a fost numit redactor si corector al "Curierului de Iasi" unde a publicat nuvela "La aniversare" si "Cezara".
La data de 27 octombrie 1877 a fost numit redactor al ziarului "Timpul" din Bucuresti.
Mihai Eminescu a fost bun prieten cu Ion Creanga, pe care l-a determinat sa scrie si l-a introdus la "Junimea".
In aprilie 1883 almanahul "Romania juna" din Viena i-a tiparit "Luceafarul". In "Familia", au aparut poeziile: "S-a dus amorul...", "Cand amintirile...", "Adio", "Ce e amorul?", "Pe langa plopii fara sot", "Si daca...".
In iunie 1883 a participat la serbarile dezvelirii statuii lui Stefan cel Mare la Iasi si a citit la Junimea "Doina". La Bucuresti , in vremea caldurilor insuportabile ale verii, a avut primul soc nervos. Intre 28 iunie si 15 august a fost internat in sanatoriul doctorului Sutu. La 20 octombrie, prietenul sau Alexandru Chibici Ravneanu l-a insotit la sanatoriul Ober-Dobling de langa Viena.
La recomandarea doctorului, in 1884, a facut o calatorie in Italia fiind insotit de prietenul sau. Intors in tara a ocupat postul de subbibliotecar la Biblioteca Universitatii din Iasi.
In noiembrie 1886 a fost din nou internat, la ospiciul de la Manastirea Neamt. Orasul i-a votat un ajutor de 120 lei lunar. Apoi a plecat la baile din Halle iar parlamentul i-a votat o pensie de 250 lei lunar.
In anul 1888 Veronica Micle l-a vizitat la Botosani, si l-a luat cu ea la Bucuresti. Un an mai tarziu boala revenit si a fost internat din nou in sanatoriul doctorului Sutu din strada Plantelor.
La data de 15 iunie 1889 scriitorul a decedat. Ziarul "Romanul" a anuntat ziua următoare la stiri ca: "Eminescu nu mai este." Corpul poetului a fost expus publicului in biserica sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, impodobit cu cetina de brad. Un cor dirijat de muzicianul C. Barcanescu a interpretat litania "Mai am un singur dor". Patru elevi de la "Scoala normala de institutori" din Bucuresti au purtat pe umeri sicriul pana la mormant, unde a fost ingropat sub "teiul sfant" din cimitirul Bellu cum scria chiar Caragiale in necrologul sau.
Opera sa cuprinde atat nuvele: "Lantul de aur" (1866), "Sarmanul Dionis" (1872), "Cezara (1875), cat si poeme: "Proletarul" (1871), "Panorama desertaciunilor" (1872), "Evul de mijloc" (1872), povestea: "Fat-Frumos din lacrima" (1870), schita: "La aniversara" (1875), poezii: "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie", "Inger de paza", "Mortua Est!", "Copii eram noi amandoi", "Memento Mori", "Floare albastra", "Inger si Demon", "Fat-Frumos din Tei", "Calin Nebunul", "Melancolie", "Lacul", "Dorinta", "Gandind la tine", "Povestea teiului", "Fiind baiet paduri cutreieram", "O, ramai", "O, mama...", "Scrisoarea I", "Luceafarul", "Si daca...", "Pe langa plopii fara sot...", "Ce te legeni...", "Mai am un singur dor", "Sara pe deal", "La Steaua", etc.
Mihai Eminescu a fost un poet, prozator si jurnalist roman, socotit de cititorii romani si de critica literara drept cel mai important scriitor romantic din literatura romana, supranumit si "Luceafarul poeziei romanesti".
Luceafarul (1883)
"Luceafarul" este un poem romantic, publicat in Almanahul Societatii Academice Social-Literare "Romania Juna" din Viena, in anul 1883. Dupa publicarea la Viena, poemul a fost reluat apoi in acelasi an in revista "Convorbiri literare" si in final in volumul princeps intitulat „Poesii” sub ingrijirea lui Titu Maiorescu.
Punctul de plecare al lui Eminescu in scrierea acestuia este, dupa propria-i marturisire, basmul popular, muntenesc, “Fata in gradina de aur”, cunoscut poetului din culegerea folclorica a germanului Kunisch, alcatuita in urma unei calatorii pe care acesta o facuse, in Tarile Romane.
"Luceafarul" pastreaza din basmul popular doar cadrul si ideea dragostei, cea peste fire, dintre o pamanteana si o fiinta nemuritoare. El povesteste intr-un cadru de basm, iubirea stranie dintre Astrul serii si o prea frumoasa fata de imparat.
Miguel de Cervantes Saavedra se presupune ca s-a nascut la data de 29 septembrie 1547, la Alcala de Henares. A fost fiul lui Rodrigo Cervantes, care era barbier-chirurg si al sotiei sale, Leonora de Cortinas.
In anul 1551 Rodrigo de Cervantes s-a mutat, impreuna cu familia, la Valladolid. Din cauza datoriilor a fost incarcerat timp de cateva luni si bunurile i-au fost confiscate. In 1566 a plecat la Cordoba pentru a lua in primire mostenirea lasata de catre bunicul scriitorului.
Nu exista date privind primii ani de studiu ai lui Cervantes dar se presupune ca ar fi studiat la Valladolid, Cordoba sau Sevilla. Este posibil sa fi studiat si in cadrul "Companiei lui Iisus", deoarece nuvela sa „El coloquio de los perros” („Colocviul cainilor”) porneste de la o descriere a colegiului iezuitilor, care pare o aluzie la viata sa de student.
In anul 1566 s-a stabilit la Madrid. Aici a asistat la orele de gramatica ale lui Juan Lopez de Hoyos, care in 1569 a publicat o carte despre imbolnavirea si moartea reginei Isabel de Valois. Acesta a inclus in carte si trei poezii scrise de Cervantes.
In decembrie 1569 Cervantes a fugit in Italia in urma acuzatiei de a-l fi ranit intr-un duel pe un anume Antonio Sigura. In scurt timp s-a angajat ca soldat in compania capitanului Diego de Urbina, imbarcandu-se pe galera Marquesa. Pe data de 7 octombrie 1571 a participat la batalia de la Lepanto unde a fost ranit la piept si la bratul stang, ramanand infirm toata viata. Cu toate acestea nu a renuntat la viata militara.
In anul 1575 a fost eliberat din armata dar in drum spre Spania a fost capturat de piratii berberi si dus captiv in Algeria. Dupa cinci ani si patru incercari de evadare a fost eliberat in schimbul a 500 ducati si s-a intors in Spania.
In anul 1581 Cervantes s-a mutat in Portugalia cu scopul de a gasi o modalitate de a plati din datoriile contractate de familia sa pentru a-l elibera din Algeria. Dupa numai un an s-a intors la Madrid unde a inceput o relatie amoroasa cu Ana Villafranca de Rojas, sotia lui Alonso Rodriguez, un crasmar. Din aceasta relatie a rezultat o fetita, Isabel de Saavedra, pe care scriitorul a recunoscut-o ca fiind fiica lui.
La data de 12 decembrie 1584 s-a casatorit cu Catalina de Salazar y Palacios din Toledo. Doi ani mai tarziu a divortat si a inceput calatoriile in Andaluzia in calitate de comisar al aprovizionarii pentru "Armada Invencible".
S-a stabilit apoi la Sevilla unde a lucrat ca perceptor de taxe. In 1597 a fost inchis fiind acuzat de "insusirea banului public". Se presupune ca in inchisoare a inceput sa scrie romanul sau celebru "Don Quijote". In anul 1605 a publicat prima parte din opera sa principala, „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”. A doua parte, „El ingenioso caballero don Quijote de la Mancha”, a aparut in anul 1615.
Cervantes a mai publicat: „Nuvelele exemplare” (1613), „Galatea” (1584), "Calatoria in Parnas" (1614), etc.
Miguel de Cervantes a decedat la data de 22 aprilie 1616, la Madrid. A fost supranumit „Principele ingeniozitatii”.
Don Quijote (1605-1615)
Prima parte a romanului "Don Quijote de la Mancha" a fost publicat de catre Cervantes in anul 1605 iar partea a doua in 1615.
Romanul a fost conceput ca o satira la adresa popularelor povesitiri cavaleresti. El spune povestea micului nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influentat de lecturile sale ajunge sa se creada un cavaler in cautare de aventuri.
Alonso Quixano (sau Quijano) locuieste impreuna cu nepoata sa in tinutul La Mancha. Cititor pasionat de romane cavaleresti, Don Quijote ajunge sa se considere un cavaler ratacitor astfel ca porneste la drum calare pe martoaga sa, Rocinante, inarmat cu arme din carton si insotit de scutierul sau Sancho Panza. Intocmai ca eroul din romanele de aventură pe care le citea, Amadis de Gaula, el isi alege o domnita careia sa-i dedice victoriile din batalii: Dulcinea del Toboso, o taranca dintr-un tinut vecin, pe numele adevarat de Aldonza Lorenzo, dar care in realitate nu era nici nobila si nici frumoasa.
Eric Arthur Blair, cunoscut sub pseudonimul literar de George Orwell, s-a nascut la data de 25 iunie 1903 in orasul Motihari, capitala statului Bihar din India. A fost cel de-al doilea fiu al lui Richard Walmesley Blair, functionar in administratia engleza din India in domeniul opiului si al Idei Mabel Limonzin, fiica unui comerciant de ceai.
In anul 1904 s-a mutat impreuna cu mama si sora sa in Anglia.
Intre anii 1917 - 1921 Orwell a studiat la "Colegiul Eton" si a publicat diverse articole in revistele colegiului. La un an dupa absolvire s-a angajat in cadrul Politiei Imperiale Indiene (in Birmania), perioada pe care a povestit-o mai tarziu in romanul "Zile birmaneze" (1934).
Dezgustat de politica coloniala s-a intors in Anglia. A inceput sa scrie articole in ziare si prima sa carte "Fluierand a paguba prin Paris si Londra" (1933), o relatare emotionanta si comica a celor cativa ani de saracie autoimpusa pe care i-a trait dupa ce s-a intors in Europa.
A participat la razboiul civil spaniol si apoi a fost redactorul revistelor "Tribune" si "New Statesman". Pe parcursul celui de-al doilea razboi mondial, a fost colaborator al BBC.
Printre romanele lui George Orwell se numara "Fiica unui cleric" (1935), "O gura de aer" (1939), dar recunoasterea i-au adus-o alte doua proze de tip reportaj: "Drumul catre Wigan Pier" (1937), despre viata la limita saraciei a minerilor dintr-un orasel din Lancashire, si "Omagiul Cataloniei" (1938), despre experienta sa din timpul razboiului civil din Spania.
Creatia datorita careia a devenit faimos este "Ferma animalelor" (1945), care dezvaluie mecanismul nasterii si functionarii dictaturii. Datorita paralelei evidente dintre regimul de scris in carte si regimul tarilor socialiste, cartea a fost interzisa in aceste tari, la fel ca si romanul "O mie noua sute optzeci si patru", (1949), o viziune cutremuratoare despre statul totalitar, in care dragostea si cugetarile independente sunt interzise.
George Orwell a murit la data de 21 ianuarie 1950, la Londra, din cauza tuberculozei.
O mie noua sute optzeci si patru (1949)
Romanul "O mie noua sute optzeci si patru" a fost publicat de catre George Orwell in anul 1949.
Cartea descrie o Mare Britanie posterioara unui razboi nuclear ipotetic dintre Est si Vest, care ar fi avut loc in anii '50, in care s-a instaurat un regim de tip totalitar foarte inspirat din stalinism si din nazism. Libertatea de expresie ca atare nu mai exista. Toate gandurile sunt minutios supravegheate, iar imense afise, care tronează pe strazi, indica tuturor faptul ca „Fratele cel Mare sta cu ochii pe tine”.
Actiunea romanului are loc in viitor si prezinta o parte din viaţa intelectualului Winston Smith sub opresiunea guvernului totalitarist. "O mie noua sute optzeci si patru" a imprimat foarte multi termeni si idei in cultura contemporana, si mai ales in limba engleza, de exemplu Fratele cel Mare, dubla gandire, politia gandirii, ingsoc. „Fratele cel Mare sta cu ochii pe tine” este un simbol al controlului excesiv, iar adjectivul "orwellian" este folosit pentru a descrie actiunile si organizatiile Oceaniei.
Mircea Cartarescu s-a nascut la data de 1 iunie 1956, la Bucuresti. A fost fiul lui Constantin Cartarescu, economist si ziarist, si al Mariei Badislav.
Intre anii 1971-1975 a urmat cursurile liceului "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti.
Intre 1976-1980 a urmat Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti. In aceasta perioada a inceput sa frecventeze si cenaclul „Junimea" condus de Ovid. S. Crohmalniceanu.
Mircea Cartarescu a frecventat si „Cenaclul de luni" condus de N. Manolescu in cadrul caruia a fost remarcat. In anul 1978 a publicat cateva poeme in "Romania Literara".
In anul 1980 a debutat cu volumul "Faruri, vitrine, fotografii" pentru care a primit "Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut".
Intre anii 1980-1989 a fost profesor la o scoala generala din Bucuresti iar din 1990 asistent la Facultatea de Litere din Bucuresti.
In 1983 Cartarescu a debutat ca prozator in antologia Desant 83, continuand apoi cu nuvelele din "Visul" (Premiul Academiei, 1989), (republicate, integral, sub titlul "Nostalgia" in 1993) si cu romanele "Travesti" (Premiul Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din Romania, 1994) si trilogia "Orbitor" care cuprinde: "Aripa stanga" (1996), "Corpul" (2002) si "Aripa dreapta" (2007), ("Aripa stanga" a luat Premiul ASPRO si Premiul rev. Cuvantul, 1996).
Mircea Cartarescu a mai publicat volumele "Aer cu diamante" (1982), "Poeme de amor" (1983), "Totul", "Levantul" (Premiul Uniunii Scriitorilor, 1990) si "Dragostea" (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 1994).
In anul 1989 a devenit redactor al revistei "Caiete critice".
Un an mai tarziu scriitorul a fost invitatul Universitatii Iowa din SUA, in cadrul programului „International Writers Program".
In 1991 a urmat cursurile "Seminarului de Studii Culturale" din Stuttgart, Germania.
In 1993 a inceput sa conduca cenaclul „Litere", al Facultatii de Litere din Bucuresti.
In perioada 1994-1996 a predat literatura romana la "Universitatea din Amsterdam".
In anul 1995 i s-a decernat Premiul revistei Ateneu pentru poezie.
In 1996 Mircea Cartarescu a fost bursier al Fundatiei Rockfeller si al Colegiului Noua Europa.
Operele lui Mircea Cartarescu au fost traduse in limbile engleza, italiana, franceza, spaniola, poloneza, suedeza, bulgara, maghiara, etc.
Din anul 2004 este conferentiar al Facultatii de Litere din Bucuresti.
In anul 2010 a publicat romanul "Frumoasele straine".
De ce iubim femeile (2004)
"De ce iubim femeile" este o carte care cuprinde mai multe povestiri scrise de catre Mircea Cartarescu si care a fost publicata in anul 2004.
Cartea este formata din douazeci si unu de capitole, douazeci dintre ele cuprinzand povestioare din viaţa amoroasa a naratorului, iar cea de-a douazeci si una, care poarta si numele cartii, cuprinde motivele pentru care, in viziunea naratorului, barbatii iubesc femeile.
Cartea s-a vandut in peste 90.000 de exemplare, devenind un bestseller.
Friedrich Wilhelm Nietzsche s-a nascut la data de 15 octombrie 1844, la Rocken, langa Lutzen, intr-o familie de luterani, tatal sau fiind pastor.
A studiat la liceul Pforta din Naumburg. La varsta de zece ani era considerat un "copil minune" deoarece scrisese un motet, circa cincizeci de poezii si incepuse sa scrie si un jurnal intim.
In 1864 a inceput sa studieze teologia si filologia clasica la Universitatea din Bonn unde i-a avut ca profesori pe Wilhelm Ritscl si Otto Jahn. In aceasta perioada a inceput sa compuna muzica in maniera lui Schumann. Curand a renuntat la teologie si a inceput sa manifeste primele critici la adresa crestinismului.
In 1866 a scris prima sa lucrare despre poezia lui Teognis care l-a incantat pe Rischl. In acelasi an a fost chemat in armata dar a fost trimis acasa din cauza unei rani pricinuite de o cadere de pe cal.
In toamna anului 1868 l-a cunoscut pe Richard Wagner.
Un an mai tarziu a devenit profesor de filologie clasica la Universitatea din Basel.
In 1872 Nietzsche a publicat "Nasterea tragediei sau Elenism si Pesimism", in 1873 "Nastera filozofiei in epoca tragediei grecesti" si a inceput cartea "Consideratii intempestive".
Sanatatea subreda l-a determinat sa-si ia mai multe concedii medicala pentru ca in 1879 sa abandoneze definitiv invatamantul.
In anul 1881 la Genova, a descoperit muzica lui Bizet.
In 1882 in urma unei calatori in Sicilia, a cunoscut-o la Roma pe Lou Salome de care s-a indragostit. Idilei i s-a opus sora lui Nietzsche si curand a intervenit ruptura dintre cei doi.
In aprilie 1888 Georg Brandes , un critic danez, a tinut la Copenhaga prelegeri despre "filozoful german Friedrich Nietzsche".
In 1889 Nietzsche grav bolnav psihic a fost internat in diferite clinici. Cauzele nebuniei au ramas chiar si astazi neelucidate pe deplin.
Printre operele lui Nietzsche se numara: "Aurora" (1881), "Stiinta vesela" (1882), "Asa grait-a Zarathustra" (1885), "Dincolo de bine si rau" (1886), "Genealogia moralei" (1887), "Amurgul idolilor" (1888), "Anticristul" (1888), etc.
Dupa cateva intervale de remisiune a bolii, in care s-a mai ocupat de reeditari si traduceri din operele sale s-a stins din viata la data de 25 august 1900, la Weimar.
Asa grait-a Zarathustra (1885)
Cartea "Asa grait-a Zarathustra" a fost publicata de catre Fridrich Nietzsche in anul 1885. Este compusa dintr-un prolog si patru parti.
Prologul relateaza descinderea lui Zarathustra intre oameni, pentru a condamna virtutea, mila, justitia si fericirea si pentru a le predica depasirea omenescului spre idealul Supraomului.
Partea intai cuprinde "cuvantarile" lui Zarathustra, multe dintre ele critice (contra moralistilor, contra justitiei, armatei, presei, femeilor, etc.), dar si constructive, omul sortit sa se autodepaseasca trebuie sa fie creativ, sa-si iubeasca "departele", sa respecte copilul si casatoria, etc.
Partea a doua reia unele critici dar contine si cateva pasaje lirice precum si indicatia mantuirii prin vointa.
Partea a treia a cartii este dominata de "enigma si viziunea" eternei reintoarceri a Identicului.
In ultima parte Zarathustra intalneste personaje care simbolizeaza diverse tipuri de umanitate decazuta, aparute in urma teribilului adevar: "Dumnezeu a murit".
Jean de La Fontaine s-a nascut la data de 8 iulie 1621 in orasul Chateau-Thierry, din regiunea Champagne. A fost fiul lui Charles de La Fontaine, administrator al apelor si padurilor in Chateau-Thierry si al Francoisei Pidoux.
Intre anii 1636-1641 a studiat la Colegiul din Reims. Apoi si-a continuat studiile la seminarul Sainte-Magloire din Paris dar nu s-a preotit sustinand ca nu are vocatie pentru viata ecleziastica.
In anul 1647 Jean de La Fontaine s-a casatorit cu Marie Hericart, o tanara bogata. L-a urmat pe tatal sau in functia de silvicultor dar in acelasi timp mergea la Paris pentru a frecventa cercurile literare.
In 1654 a debutat in literatura cu o adaptare dupa piesa "Eunucul" a lui Terentiu.
In 1658 s-a stabilit la Paris unde l-a avut ca protector pe Fouquet, ministrul de finante al lui Ludovic al XIV-lea. Pentru acesta a compus poemele "Adonis" si "Visul din Vaux".
Dupa arestarea lui Fouquet, in 1662 regele l-a trimis intr-un exil temporar in Simousin, fiind invinuit ca i-a luat apararea ministrului.
In 1664 s-a instalat la palatul Luxembourg in functia de "gentilom" al ducesei d'Orleans, vaduva lui Gaston, fratele regelui. In aceasta perioada i-a cunoscut pe Moliere, Racine si Boileau.
In 1668 a publicat primele sase carti din volumul "Fabule" datorita caruia a devenit unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai clasicismului francez. Cartile VII si VIII din "Fabule" au fost publicate in anul 1678, cartile IX, X si XI un an mai tarziu iar ultima carte in anul 1694.
In 1672, dupa moartea ducesei d'Orleans, s-a instalat in casa doamnei de La Sabliere unde a gasit un mediu savant prielnic creatiei literare.
In 1683 La Fontaine a inceput sa fie primit de printii de Bourbon-Conde si de catre ducii Vendome. In acelasi an a fost ales membru al Academiei Franceze.
In 1693 s-a stabilit in casa magistratorului d'Herward, consilier la Curtea de Justitie din Paris.
La Fontaine a mai publicat: "Povestiri" (1668), "Iubirile lui Psiche si ale lui Cupidon" (1669), roman mitologic, "Captivitatea Sfantului Molc" (1673), poem religios, "Chinina" (1682), poem didactic, "Florentinul" (1685), comedie, "Epistola catre Huet" (1687), etc.
Jean de La Fontaine s-a stins din viata la data de 13 aprilie 1695.
Fabule (1668-1694)
Volumul "Fabule" a fost publicat de catre La Fontaine in mai multe carti ce au aparut in mai multi ani. Primele sase carti ale volumului au aparut in anul 1668, cartile VII si VIII in anul 1678, cartile IX, X si XI un an mai tarziu iar ultima carte in anul 1694.
La Fontaine s-a inspirat in scrierea acestor fabule din opera lui Esop, un intelept grec care a trait in secolul al VI-lea i.H. Scriitorul a declarat ca foloseste animalele pentru a-i instrui pe oameni.
Printre fabulele care il definesc pe autor se numara: "Greierele si furnica", "Corbul si vulpea", "Vulpea si barza", "Lupul si mielul".
Aristofan s-a nascut in jurul anului 450i.H. in Grecia. Nu se stie locul si data exacta a nasterii sale. A trait in Kudathenaion, ceea ce inseamna ca provenea dintr-o familie instarita si prin urmare a primit o educatie aleasa. Este cunoscut drept „Parintele Comediei” sau „Printul Comediei Antice”.
A avut trei fii Araros, Philippus si Nicostratus care au fost de asemenea poeti comici.
Aristofan a compus patruzeci de piese de teatru, dintre care au supravietuit unsprezece. Piesele sale sunt singurele exemple de Comedie Veche Antica care au ajuns pana la noi in stadiu complet.
Cele mai multe dintre piesele lui Aristofan aveau un caracter politic, satirizand de multe ori pe cetatenii cunoscuti ai Atenei pentru comportamentul lor din timpul Razboiului Peloponeziac si de dupa acesta. Aluziile din textele pieselor sugereaza ca Aristofan a fost adus in fata tribunalului de mai multe ori de catre Cleon, conducatorul Atenei, sub acuzatia de defaimare a Atenei in prezenta strainilor.
Asa cum afirma Vitruviu, Aristofan a ajuns pentru prima oara in centrul atentiei publice atunci cand a fost membru al juriului intr-un concurs de literatura. A fost numit in juriu datorita entuziasmului sau pentru lecturile in biblioteca. In cadrul concursului poetii trebuiau sa recite, fiind premiati in functie de impresia lasata membrilor juriului. Aristofan i-a contrazis pe ceilalti membri ai juriului si audienta. A sustinut ca poetul cel mai putin placut de audienta era cel adevarat, ceilalti doar recitand operele altora.
Dramaturgul este cunoscut pentru scrierea unor comedii precum „Pasarile”, pentru cele doua festivale dramatice ateniene: Bacanalele Urbane si Lenea. Piesa „Broastele” a primit onoarea fara precedent de a fi reprezentata a doua oara. Conform unui biograf care a trait posterior evenimentelor, Aristofan a primit de asemenea coroana civica pentru piesa sa.
Printre piesele lui Aristofan se numara: "Babilonienii" (426i.H.), "Acharnienii" (425i.H.), "Cavalerii" (424i.H.), "Norii" (423i.H.), "Viespile" (422i.H.), "Pasarile" (414i.H.), "Broastele" (405i.H.), etc.
Se presupune faptul ca Aristofan a decedat in anul 385i.H.
Broastele (405i.H.)
Comedia "Broastele" a fost reprezentata cu prilejul sarbatorilor dionisiace de iarna la Atena, la inceputul anului 405i.H. Deoarece s-a bucurat de un mare succes piesa a mai fost jucata inca o data.
Prin "Broastele", Aristofan a pus in scena o dezbatere publica asupra celor mai bune solutii de salvare a patriei amenintate de spartani. Poetul a imaginat o intrecere intre Eschil si Euripide. Piesa are doua parti distincte. Prima parte prezinta peripetiile pline de haz ale cuplului Dionysos-Xantias, pornit in cautarea lui Euripide in lumea infernului, iar cea de-a doua intrecerea dintre Eschil si Euripide. Totul se incheie subit, printr-o hotarare a zeului-arbitru care nu este determinata de rezultatul concursului ci reprezinta o adevarata "lovitura de teatru".
Ion Creanga s-a nascut la data de 1 martie 1837 (astfel afirma insusi autorul in "Fragment de biografie", o alta varianta fiind 10 iunie 1839, conform unei condici din Humulesti), in satul Humulesti din judetul Neamt. A fost fiul lui Stefan a Petrii Ciubotariul si al Smarandei Creanga. A mai avut trei frati si trei surori mai mici.
In anul 1846 Creanga a inceput scoala primara in satul natal avandu-l ca dascal pe Vasile a Ilioaei. Un an mai tarziu acesta a fost luat la oaste si a intrat in grija dascalului Iordache. In anul 1948 acesta a murit de holera si Creanga a trecut la scoala invatatorului Nicolae Nanu din Brosteni.
In 1853 a terminat clasa a treia primara la scoala publica de la Targul Neamt, avandu-l ca profesor pe Isaiia Teodorescu, "popa Duhu".
In 1854, Ion Creanga, numit acum Ion Stefanescu, s-a inscris la scoala de cahiteti din Falticeni. Un an mai tarziu a fost admis in anul al-II-lea la seminarul de la Socola.
La data de 23 august 1859 Ion Creanga s-a cununat cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu.
A devenit diacon si in octombrie 1860 s-a inscris la facultatea de teologie din Iasi. La sfarsitul aceluiasi an s-a nascut fiul sau Constantin.
In 1864 a primit postul de intitutor la sectiunea a II-a a clasei intaia de la scoala primara "Trei Ierarhi".
Dupa ce timp de mai multi ani a fost dascăl si diacon la diferite biserici din Iasi, a fost exclus din randurile clerului, deoarece a mers la teatru, si-a parasit nevasta, a tras cu pusca in ciorile care murdareau Biserica Golia si s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.
In anul 1868 a aparut primul abecedar conceput de Ion Creanga, intitulat "Metoda noua de scriere si citire".
In 1871 a publicat un manual de citire intitulat "Invatatorul copiilor", unde a inserat trei povestiri: "Acul si barosul", "Prostia omeneasca" si "Inul si camesa".
Un an mai tarziu a fost exclus si din invatamant si a devenit mandatar al unui debit de tutun.
In 1873 s-a incheiat procesul de divort, fiul ramanand in grija sa. In 1875 l-a cunoscut pe Mihai Eminescu si a publicat in revista "Convorbiri literare", povestirile "Soacra cu trei nurori" si "Capra cu trei iezi".
In 1874 a fost numit institutor la clasele I si a-II-a de la Scoala primara de baieti nr. 2 din Pacurari.
In 1881 a aparut prima si cea de-a doua parte din "Amintiri din copilarie" iar un an mai tarziu cea de-a treia parte. Cea de-a patra parte din "Amintiri din copilarie" a fost citita in Cercul literar al lui Beldiceanu in 1888.
Ion Creanga a mai scris: "Punguta cu doi bani", "Danila Prepeleac", "Povestea porcului", "Povestea lui Stan Patitul", "Fata babei si fata mosneagului", "Ivan Turbinca", "Povestea lui Harap Alb", "Povestea unui om lenes", "Mos Ion Roata si Unirea", etc.
La data de 31 decembrie 1889 Ion Creanga a decedat in urma unui atac de epilepsie si a fost inmormantat la cimitirul Eternitatea din Iasi.
Amintiri din copilarie (1881-1888)
"Amintiri din copilarie" reprezinta principala scriere a lui Ion Creanga. Lucrarea este structurata in capitole scrise in mai multi ani (1881-1888), unele dintre ele citite in fata cenaclului "Junimea" din Iasi.
Cartea ofera o descriere a copilariei lui Creanga cu detalii privind peisajul social al universului copilariei sale si descrie relatiile lui Nica al lui Stefan a Petrei cu diversele persoane cu care interactioneaza. Ea urmareste maturizarea lui Nica, de la o varsta idilica in satul Humulesti la o adolescenta rebela si la pregatirea pentru intrarea in randul preotimii ortodoxe in centrele de la Falticeni si Iasi.
Lucarea a stat la baza filmului omonim din 1964, realizat de Elisabeta Bostan.
Stephen Edwin King s-a nascut la Portland, Maine, la data de 21 septembrie 1947. A fost fiul lui Donald Edwin King si al lui Nellie Ruth Pillsbury. Cand Stephen avea varsta de doi ani tatal sau si-a abandonat familia si mama l-a crescut impreuna cu fratele sau mai mare, adoptat, David, suferind multe greutati financiare.
King a urmat scoala primara la Durham si liceul la Lisbon Falls, in Maine. A fost un adolescent nesigur pe el care si-a gasit consolarea in lectura. Pentru prima oara l-a citit pe Lovecraft, pe care l-a descoperit in 1960 intr-un cufar plin cu carti de groaza care apartinusera tatalui sau, scriitor amator. A inceput sa scrie povestiri bazate pe filmele vazute la cinema pe care le vindea colegilor si prietenilor. Acestea au fost multiplicate cu o masina de scris (careia ii lipsea tasta "n", ca in romanul "Misery"), folosita de fratele sau pentru a multiplica un ziar propriu, „Dave's Rag” (Fituica lui David), despre evenimentele locale.
Intre anii 1966- 1971, Stephen King a urmat cursurile Universitatii din Maine, specializarea engleza. La universitate a scris o rubrica intitulata „King's Garbage Truck” (Camionul de gunoi al lui King) pentru ziarul studentesc „The Maine Campus” (Campusul din Maine).
In aceasta perioada a avut mai multe servicii pentru a-si plati facultatea, inclusiv unul la o spalatorie industriala. Perioada de studentie este evidentiata in a doua parte a romanului „Hearts in Atlantis” (Inimi in Atlantida).
In anul 1971 s-s casatorit cu Tabitha Spruce, viitoare scriitoare si poeta, cu care a avut trei copii. Acum a inceput sa predea limba engleza la Hampden Academy din Hampden, Maine. In aceasta perioada a locuit cu sotia si copiii intr-o rulota. Pentru a face bani a inceput sa scrie povestiri, majoritatea publicate in reviste pentru barbati. Tot acum Stephen a inceput sa consume alcool, un viciu cu care s-a luptat mult timp.
Primul sau roman publicat a fost "Carrie", de care King nu a fost multumit si l-a aruncat la gunoi dar a fost recuperat de catre sotia sa. In 1973 acesta a fost publicat si King si-a dedicat viata exclusiv creatiei literare. A continuat sa scrie, sa bata recorduri si sa primeasca numeroase premii.
In 1980 s-au mutat la Bangor, in Maine, intr-o superba casa in stil victorian si King a donat bibliotecii Universitatii din Maine manuscrisele primelor sale romane, unele dintre ele nefiind niciodata editate.
La sfarsitul anilor 80, cu ajutorul familiei si prietenilor a renuntat la droguri, alcool si medicamente.
A participat la finantarea construirii unui Centru al artelor si al muzicii din Massachussets, care poarta numele mamei sale, si a unei aripi suplimentare a bibliotecii municipale din Bangor. Lista donatiilor si a burselor pentru studenti este impresionanta.
Ca membru al formatiei "The Rock Bottom Remainders", a dat numeroase concerte, mai ales la conventia "Cei mai buni vanatori de carti" din Anaheim, California, iar in 1994 a strabatut cu motorul Statele Unite (7000 km), sustinand prin acest proiect librariile independente.
In iunie 1999 King a fost lovit de o masina in timp ce se plimba pe marginea drumului. A suferit cinci operatii in zece zile si a facut terapie fizica iar in scurt timp si-a reluat lucrul la „On Writing” (Despre scris), in ciuda faptului ca nu putea sa stea ridicat mai mult patruzeci de minute din cauza durerii.
In anul 2002 Stephen King a anuntat ca nu va mai scrie insa a continuat sa faca acest lucru intr-un ritm mai lent.
In anul 2003 a primit medalia Fundatiei Nationale de Carte din SUA pentru o „Contributie Exceptionala la Literatura Americana.” Tot din 2003, King isi prezinta opiniile referitor la evenimentele din cultura si mass-media intr-o rubrica, intitulata „The Pop Of King”, de pe ultima pagina a saptamanalului american „Entertainment Weekly” (revista de cinema, tv, muzica si literatura).
In octombrie 2005, King a semnat un contract cu editura de benzi desenate Marvel Comics pentru extinderea ciclului „The Dark Tower” (Turnul Intunecat).
In ianuarie 2006, King a aparut in primul episod al programului transmis in direct pe internet "Amazon Fishbowl" (Acvariu amazonian), moderat de Bill Maher.
Stephen King este un mare fan al baseball-ului si al muzicii rock. Pentru a-si implini aceste pasiuni, a creat si a finantat postul de radio WZON in Bangor, care transmite meciuri de baseball si difuzeaza muzica rock.
Printre operele scriitorului se numara: "The Shining" (Stralucirea, 1977), "The Stand" (Apocalipsa, 1978), "The Talisman" (Talismanul, 1984), "The Eyes of the Dragon" (Ochii dragonului, 1987), "Misery" (1987), "Insomnia" (1994), "Cell" (Mobilul, 2006), etc.
A scris cateva titluri si in afara genului horror, inclusiv nuvelele „The Body” (Cadavrul) si „Rita Hayworth and the Shawshank Redemption” (adaptate pe marele ecran sub titlurile „Stand By Me” si „The Shawshank Redemption”), precum si romanele „The Green Mile” (Culoarul Mortii, de asemenea ecranizat, cu Tom Hanks in rolul principal), „The Eyes of the Dragon”, (Ochii dragonului) si „Hearts in Atlantis” (Suflete Pierdute in Atlantida).
A scris cateva lucrari si sub pseudonimul Richard Bachman: „Rage” (1977), „The Long Walk” (1979), „Road Work” (1981), „The Running Man” (1982), etc.
King a mai scris o povestire, „The Fifth Quarter” (Al cincilea sfert), sub pseudonimul John Swithen. Aceasta a fost inclusa in antologia „Nightmares & Dreamscapes” (Cosmaruri si vise) din 1993, semnata cu numele propriu.
Shining (1977)
Romanul "Shining" a fost publicat de catre Stephen King in anul 1977. Titlul a fost inspirat de melodia lui John Lennon "Instant Karma!", care contine versul: "We all shine on…".
Personajul central este Jack Torrance, un fost profesor care si-a pierdut slujba din cauza consumului de alcool. El incearca sa-si refaca viata acceptand un post de portar la un hotel izolat in munti, inchis in timpul iernii. Aici se muta cu sotia sa, Wendy, si fiul, Danny, un "shiner", adica o fiinta inzestrata cu o energie psihica supranormala ce-i da puteri vizionare.
In Hotelul Overlook salasluieste o forta misterioasa si monstruoasa care va determina destinul teribil al condamnatului Jack Torrance si dezastrul unei familii. Iar miraculosul Danny se va desparti mult prea timpuriu si prea dureros de candoarea copilariei.
Romanul a fost ecranizat in anul 1980 in regia lui Stanley Kubrick cu Jack Nicholson in rolul lui Jack Torrance.
Daniel Foe s-a nascut in anul 1660 (ziua si luna nu sunt cunoscute) la Londra. A fost fiul lui James Foe, lumanarar, apoi macelar.
Deoarece tatal sau a dorit sa-l faca preot, in anul 1673 Daniel a intrat la Academia din Newington Green.
In anul 1678 a parasit studiile religioase iar intre anii 1680-1683 a facut mai multe calatorii in Franta, Aachen si probabil in Olanda si Spania.
In anul 1684 s-a casatorit cu Mary Tuffley, fiica unui negustor instarit. In aceasta perioada s-a apucat si el de negustorie.
In 1685 a luat parte la rebeliunea din Monmouth impotriva lui Iacob al II-lea, dar ca urmare a unei gratieri, obtinuta probabil in schimbul unei mari sume de bani, a reusit sa scape de deportare si executie atunci cand a fost prins.
Intre anii 1688-1692 Daniel Foe a fost chemat de mai multe ori in fata judecatii de catre creditori iar in 1692 a fost declarat falit si a fugit la Bristol. In acelasi an a publicat "Oda societatii ateniene".
In anul 1694 a inceput unele relatii cu partidul whig si pare sa fi fost inca de pe atunci in serviciul secret pentru informarea guvernului.
In 1697 a publicat "Caracterul decedatului doctor Samuel Annesley" si "Pareri asupra unui pamflet privitor la armata permanenta". In urmatorii ani a continuat sa publice diverse pamflete.
In 1702 a publicat pamfletul "Cea mai expeditiva cale cu disidentii" de pe urma caruia s-a ales cu amenda si condamnarea la stalpul infamiei. Un an mai tarziu a fost expus la stalpul infamiei dar multimea l-a acoperit cu flori. A fost inchis la Newgate unde si-a schimbat numele in Daniel Defoe.
In anul 1704 a fost eliberat de catre Harley, ministrul in serviciul caruia a intrat dupa eliberare.
In anul 1713 a fost intemnitat la Newgate din cauza altor pamflete publicate. A fost eliberat dupa ce i-a cerut iertare reginei.
Doi ani mai tarziu scriitorul a suferit un atac de apoplexie.
In 1716 a inceput sa conduca o publicatie lunara "Mercurias Politics" care a aparut pana in 1720. Trei ani mai tarziu a lansat periodicul "Daily Post" si a scris romanul care l-a facut celebru "Robinson Crusoe".
In 1722 scriitorul a publicat romanul "Moll Flanders", "Viata lui Cartouche", "Povestea colonelului Jacque", etc.
Alte scrieri ale lui Daniel Defoe sunt: "O noua calatorie in jurul lumii" (1725), "Un sistem de magie" (1726), "Tirania Parohiala" (1727), "Hotiile de pe strada" (1728), "Un nou ghid al familiei" (1728), etc.
In anul 1730 i s-a intentat un nou proces pentru o datorie veche. Defoe i-a incredintat toate bunurile fiului sau pentru o buna administrare si a fugit.
Daniel Defoe a murit la data de 26 aprilie 1731 datorita unei letargii in casa de pe Ropenmaker's Alley, Moorfields, unde era gazduit. A fost inmormantat la Bunhill Fields.
Robinson Crusoe (1719)
Romanul "Robinson Crusoe" a fost publicat de catre Daniel Defoe in anul 1719. Titlul sau complet este "Viata si ciudatele aventuri ale lui Robinson Crusoe".
In scrierea acestui roman Daniel Defoe s-a inspirat dintr-un fapt real: aventura unui marinar, pedepsit sa fie lasat singur, vreme de patru ani, pe o insula pustie.
Dornic de aventura Robinson Crusoe pleaca intr-o calatorie pe mare si in urma unei teribile furtuni devine ultimul supravietuitor de pe corabie. Ramane singur pe o insula pustie „neavand nici ce manca, nici unde se adaposti, nici haine, nici arme, fara nicio speranta". Ajutat de inteligenta sa si de forta bratelor incearca sa supravietuiasca si sa isi faca viata cat mai usoara.
Adeline Virginia Stephen cunoscuta, ca Virginia Wolf, s-a nascut la data de 25 ianuarie 1882, la Londra. Tatal ei, Sir Leslie Stephen, a fost un autor remarcabil, critic si alpinist. Mama ei, o femeie frumoasa si renumita, Julia Prinsep Stephen, s-a nascut in India dar mai tarziu s-a mutat in Anglia cu mama ei, unde a fost model pentru pictorii prerafaeliti, ca de exemplu Edward Burne-Jones. Ambii parinti mai fusesera casatoriti si ramasesera vaduvi (tatal fiind vaduv al fiicei celei mai mici a lui William Thackeray). Tatal a avut o fiica din prima casatorie iar mama doi baieti si o fata. Impreuna au avut-o pe Virginia si inca o fata si doi baieti.
Tatal sau a detinut o imensa biblioteca din care impreuna cu sora sa Vanessa (spre deosebire de ceilalti frati care au mers la scoala) a invatat despre clasici si literatura engleza.
Familia isi petrecea vacantele de vara la "Casa de vara" a lui Stephen, Talland House, care se deschidea spre golful din Portminister. Amintirile acestea au influentat scrierile de mai tarziu ale Virginiei.
Moartea brusca a mamei in 1895 si a uneia dintre surori, doi ani mai tarziu, a dus la aparitia primelor crize nervoase ale Virginiei. La moartea tatalui sau in 1904 aceasta a fost internata. Savantii moderni cred ca crizele nervoase si perioadele depresive repetate au fost de asemenea influentate de abuzurile sexuale pe care Virginia si Vanessa le suferisera din partea fratilor vitregi George si Gerald (de care Virginia isi aminteste in eseurile sale autoboigrafice "O schita a trecutului" si "22 Park Gate").
Virginia Wolf a studiat la "King's College", "Cambridge", si "King's College Londra", unde i-a cunoscut pe Lytton Strachey, Clive Bell, Rubert Brooke, Saxon Sydney-Turner, Duncan Grant si Leonard Woolf. Impreuna au format nucleul cercului intelectual cunoscut ca „Grupul Bloomsbury”. Unii au dobandit o proasta reputatie in 1910 in inselatoria de la Dreadnought la care Virginia a participat fiind deghizata ca un barbat de la curtea regala din Abisinia.
In anul 1912 Virginia s-a casatorit cu Leonard Wolf.
In 1922, Virginia a intalnit-o pe scriitoarea Vita Sackvile-West. Impreuna au avut o relatie sexuala care a durat de-a lungul anilor 1920.
In anul 1928, Woolf a prezentat-o pe Sackvile-West in "Orlando", o fantastica biografie in care viata eroinei cuprinde trei secole si ambele sexe.
Dupa ce relatia s-a incheiat cele doua au ramas prietene.
Dupa terminarea ultimului ei roman (publicat postmortum) "Between the Acts", Woolf a cazut din nou prada depresiei. Inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, distrugerea casei din Londra in timpul atacului prin surprindere si primirea rece a biografiei sale de catre un prieten, Roger Fly, i-au agravat starea si nu a mai putut sa lucreze.
Printre operele scriitoarei se numara: "Doamna Dalloway" 1925), "Spre Far" (1927), "Orlando" (1928), "Valurile" (1931), etc.
La data de 28 martie 1941, Virginia Woolf s-a sinucis. Ea si-a imbracat paltonul, i-a umplut buzunarele cu pietre si a intrat in raul Ouse din apropierea casei sale, unde s-a innecat. Scena apare si in romanul "Orele" al lui Michael Cunningham si in filmul realizat dupa carte in regia lui Stephen Daldry cu Nicole Kidman in rolul principal.
Trupul Virginiei Woolf a fost gasit abia pe 18 aprilie. Sotul ei a inmormantat-o sub un copac in gradina din Monk's House, casa lor din Rodmell, Sussex.
Orlando (1928)
Romanul "Orlando" a fost publicat de catre Virginia Wolf in anul 1928.
Este un roman biografic care incearca sa zugravească caracterul unei persoane reale, si este dedicat Vitei Sackville-West. El are menirea sa o consoleze pe Vita, pentru faptul ca s-a nascut fata.
Orlando este adolescent in epoca elizabetana, iubeste in epoca stuartilor, devine din barbat femeie in timpul unei ambuscade la Constantinopol si se casatoreste in era victoriana. Epocile strabatute reprezinta disponibilitatea constiintei sale flexibile.
John Ernst Steinbeck s-a nascut la data de 27 februarie 1902, la Salinas, California. Tatal sau a fost John Steinbeck, de origine germana. Acesta era administratorul unei mori, iar mama, Olive Hamilton Steinbeck, era invatatoare. A mai avut un frate si doua surori.
Scoala elementara si liceul le-a urmat in orasul natal.
Intre anii 1919-1924 a inceput sa scrie pentru ziarul liceului, "El Gabilan". Dupa terminarea liceului a urmat Universitatea Stanford. A mai urmat cursuri de literatura clasica si un curs introductiv de zoologie. In aceasta perioada a publicat primele povestiri in revista studenteasca "The Standford Spectator".
In anul 1926 Steinbeck a parasit Universitatea fara a obtine diploma. A lucrat ca ingrijitor la o locuinta langa Lacul Tahoe, dupa care a plecat la New York unde s-a angajat mai intai pe santier si apoi cu ajutorul unui unchi ca reporter la "New York American".
In 1926 s-a intors in California. Un an mai tarziu a publicat povestirea "Darul lui Iban".
In anul 1928 a terminat primul sau roman "Cupa de aur", publicat un an mai tarziu.
In ianuarie 1930 John Steinbeck s-a casatorit cu Carol Henning.
In 1931 a scris ciclul de povestiri "Pasunile raiului" iar in 1933 a inceput ciclul "Calutul roib".
In septembrie 1934 a inceput sa scrie romanul "Batalia", publicat doi ani mai tarziu.
In anul 1937 a aparut volumul "Soareci si oameni" care in prima luna de la lansare s-a vandut in 1000 de exemplare zilnic. In aprilie 1939 a publicat romanul "Fructele maniei" care a devenit bestseller national. In acelasi an a intalnit-o pe cantareata Gwendolyn Conger cu care a avut o relatie amoroasa.
In anul 1940 scriitorul a primit "Premiul Pulitzer" pentru "Fructele maniei".
In 1941 s-a despartit de sotia sa dupa ce i-a marturisit despre relatia cu Gwyn Conger cu care s-a mutat la New York.
In martie 1943 s-a pronuntat divortul de Carol si in aceeasi luna s-a casatorit cu Gwyn Conger. Tot in 1943 a devenit corespondent de razboi si a calatorit in Anglia, Algeria, Tunisia, Sicilia de unde a transmis relatari despre lupte.
In 1949 scriitorul a cunoscut-o pe Elaine Scott cu care s-a casatorit in decembrie 1950. Impreuna au calatorit in Marea Caraibelor, Trinidad, Anglia, Italia , Grecia, Franta, Israel, Japonia, etc.
Alte volume ale autorului sunt: "Nopti fara luna"(1942), "Calea conservelor"(1945), "Autobuzul ratacit"(1947), "La rasarit de Eden"(1951), "Iarna vrajbei noastre"(1961), etc.
Scriitorul a realizat si cateva scenarii de film: "Lifeboat" (regia: Alfred Hitchcock, 1943), "The Pearl" (regia: Emilio Fernandez, 1947), "The Red Pony" (regia: Lewis Milestone, 1949), "Viva Zapata!" (regia: Elia Kazan, 1952), etc.
In anul 1962, i-a fost decernat "Premiul Nobel" pentru literatura.
La data de 20 decembrie 1968 John Steinbeck a decedat in apartamentul sau din New York in urma unui infarct. Sotia sa Elaine i-a dus cenusa la Salinas unde a ingropat-o alaturi de mormintele familiei.
Fructele maniei (1939)
Romanul "Fructele maniei" a fost publicat de catre John Steinbeck in anul 1939.
Acesta surprinde destinele unor oameni obisnuiti care lupta pentru a-si pastra demnitatea in fata unei mari crize sociale si economice. Familia Joad este nevoita sa isi paraseasca casa din Oklahoma si se alatura celorlalti emigranti care se indreapta catre California. Insa zilele si noptile petrecute pe drum duc la crearea unor noi reguli nescrise, la ura si uneori la conflicte sangeroase.
Abraham Stoker s-a nascut la data de 8 noiembrie 1847 in districtul de pe coasta marii Fairview (in limba irlandeza numit Baile Bocht) al orasului Dublin. Tatal sau a fost Abraham Stoker din Dublin iar mama sa a fost feminista irlandeza Charlotte Mathilda Blake Thornely. A fost al treilea din cei sapte copii al familiei Stoker.
In copilarie Bram Stoker a fost foarte bolnavicios. A fost inscris la scoala particulara a preotului William Woods, perioada in care s-a insanatosit si de atunci nu a mai avut probleme cu sanatatea.
Intre anii 1864-1870 a studiat la Colegiul Trinity din Dublin unde a obtinut titlul de Atlet al Universitatii si a fost premiant la matematica.
Dupa terminarea colegiului a devenit auditor la Societatea Istorica a Colegiului si presedinte al Societatii Filozofice Universitare unde a prezentat cu succes lucrarea sa "Senzationalismul in Fictiune si Societate".
In perioada studentiei i-a fost starnit interesul pentru teatru si a devenit critic de teatru al ziarului irlandez "Dublin Evening Mail".
In decembrie 1876 a publicat un review al performantei actorului Henry Irving in "Hamlet". Acestuia i-a placut foarte mult si cei doi au devenit prieteni. In aceasta perioada a scris si povestiri cum ar fi "Cupa de Cristal" si "Lantul Destinului".
In 1876, in perioada cand a fost angajat in seviciul civil la Castelul Dublin a scris o carte numita "Obligatiile functionarilor in Irlanda".
In anul 1878 Bram Stoker s-a casatorit cu Florence Balcombe cu care a avut un fiu. Impreuna cu sotia s-a mutat la Londra unde a devenit mai intii manager-adjunct, iar mai apoi manager de afaceri al Teatrului Lyceum al actorului Henry Irving. Aici l-a cunoscut pe Sir Arthur Conan Doyle si pe Hall Caine caruia i-a dedicat nuvela sa "Dracula". Idolul sau a fost insa actorul Irving pe care l-a insotit in turneele sale din Europa de Est unde a facut cercetari si studii de folclor european si povestiri despre vampiri.
Printre volumele sale se numara: "Rubinul cu sapte stele", "Salasul viermelui alb", "Doamna in giulgiu", "Omul", etc. A fost si scenarist la aproximativ 50 de filme.
In anul 1905, dupa moartea lui Irving, Bram Stoker a devenit manager al Teatrului Printul de Wales si a lucrat si la ziarul "Daily Telegraph", iar in 1906 a publicat o biografie de succes a lui Irving.
La data de 20 aprilie 1912 scriitorul a decedat la Londra dupa o serie de atacuri celebrale.
Dracula (1897)
Romanul "Dracula" a fost scris de catre Bram Stoker in anul 1897.
Actiunea romanului incepe la sfarsitul secolului XIX in Transilvania. Jonathan Harker, un avocat debutant, merge in Transilvania la castelul contelui Dracula pentru a aranja cumpararea de catre acesta a unei mosii in Anglia. La scurt timp isi da seama ca este prizonierul unui personaj malefic si reuseste sa fuga. In Anglia, Harker impreuna cu profesorul Van Helsing, isi dau seama de adevarata fata a contelui si lupta pentru a o salva pe sotia lui Harker din mainile vampirului.
Dupa romanul lui Stoker au fost realizate mai multe ecranizari insa prima adaptare cinematografica a romanului "Dracula" se numeste "Nosferatu – Simfonia groazei" cu Max Schreck, in regia lui F.W.Murnau. O alta ecranizare cunoscuta este cea in regia lui Tod Browning cu Bela Lugosi in rolul vampirului.
Ioan Slavici s-a nascut la data de 18 ianuarie 1848 la Siria, judetul Arad. A fost al doilea copil al cojocarului Sava Slavici si al Elenei Slavici.
Intre anii 1854-1858 Slavici a frecventat scoala "greco-ortodoxa" din satul natal, avandu-l dascal pe D. Vostinari iar intre 1860-1865 a urmat gimnaziul la Arad.
In 1868 a dat bacalaureatul la Satu-Mare iar in toamna s-a inscris la Universitatea din Budapesta la care a renuntat din motive materiale.
Un an mai tarziu a fost incorporat militar la Viena unde s-a inscris la Universitatea de Drept.
In 1870 si-a luat “examenul de stat”.
In anul 1871 a debutat in “Convorbiri literare” cu comedia “Fata de birau”. In acelasi an a devenit ofiter, terminandu-si scoala militara la Viena.
In 1872 au aparut primele povesti in revista sa de suflet “Convorbiri literare”: "Zana zorilor", "Sireata", "Florita de codru", "Doi feti cu stea in frunte".
Doi ani mai tarziu Ioan Slavici a citit la Iasi, la "Junimea" nuvela "Popa Tanda".
In anul urmator s-a casatorit cu Ecaterina Szoke Magyarosy, la sfarsitul aceluiasi an fiind numit de catre Maiorescu secretar al Comisiei pentru documentele Hurmuzachi, la Bucuresti.
In 1881 a aparut volumul "Novele din popor" care cuprindea toate prozele scrise de catre Ioan Slavici pana atunci inclusiv nuvela "Moara cu noroc". Printre nuvelele sale se numara: "Gura satului", "Budulea Taichii", "Comoara", "Pădureanca", etc.
In anul 1885 din cauza unor articole in care revendica drepturile romanilor, scriitorul a fost inchis de catre autoritatile maghiare dar a fost eliberat in scurt timp. In acelasi an a divortat de sotia sa. Anul urmator s-a recasatorit cu Eleonora Tanasescu cu care a avut sase copii. In urma unui proces de presa a fost condamnat la trei zile de inchisoare iar in aprilie 1888 a fost condamnat la un an de inchisoare si 100 de florentini amenda. A fost intemnitat la Vat in Ungaria.
In 1892 Ioan Slavici a devenit cetatean roman.
In 1894 a publicat, in foitelon, romanul "Mara", (care a fost publicat in volum in 1906) iar in 1902 "Din batrani", premiat apoi de Academia Romana.
In anul 1914 a condus ziarul "Ziua" in care a militat pentru neutralitatea Romaniei in primul razboi mondial. In 1916 a fost arestat si inchis la Fortul Domnesti, apoi la hotel "Luvru". In timpul ocupatiei germane, a scris articole de orientare progermana. La terminarea razboiului a fost condamnat impreuna cu alti redactori la cinci ani de inchisoare pentru atitudinea lor din timpul razboiului dar au fost eliberati in acelasi an.
Scriitorul a mai publicat: "Inchisorile mele" (1921), volum memorialistic in care isi justifica activitatea sa din Ardeal si Romania, romanul "Cel din urma Armas"(1923), volumul "Amintiri" (1924) care cuprinde pretioase memorii despre Eminescu, Caragiale, Creanga, Cosbuc, Maiorescu.
La data de 17 august 1925 Ioan Slavici a decedat si a fost inmormantat la schitul "Brazi".
Mara (1906)
Romanul "Mara" a fost publicat de catre Ioan Slavici in anul 1906. In centrul acestuia se afla Mara, o femeie vaduva cu doi copii Persida si Trica. Deoarece ii iubeste foarte mult munceste de dimineata pana seara pentru a strange banii pentru ei. II crede deosebiti si ii vede devenind oameni mari.
Este un roman al initierii si formarii deoarece pe tot parcursul lui ne este prezentata trecerea Persidei si a lui Trica de la copilarie la maturitate si integrarea lor in lume.
Ionel Teodoreanu s-a nascut la data de 6 ianuarie 1897 la Iasi. Mama sa a fost Sofia Musicescu, profesoara la Conservatorul din Iasi si pianista (tatal acesteia a fost Gavriil Musicescu, un cunoscut muzicolog) iar tatal sau a fost Osvald Teodoreanu, avocat si politician. A mai avut doi frati, Alexandru (Pastorel), cunoscut epigramist si Laurentiu (Puiu) care a murit in Primul Razboi Mondial.
Intre anii 1905-1909 Ionel Teodoreanu a urmat scoala primara, primii doi ani la scoala germana din Pitar Mos, Bucuresti si ultimii doi ani la Iasi.
Intre 1909-1916 a urmat "Liceul Gheorghe Lazar" din Bucuresti de la care s-a mutat la Iasi la Liceul Internat si apoi la Liceul National. A avut colegi de liceu pe Mihai Ralea, Demostene Botez, D.I. Suchianu si Mihai Sevastos iar ca profesor la limba si literatura romana pe Calistrat Hogas.
In 1916 Teodoreanu a fost incorporat la Botosani dar nu a mers pe front.
In mai 1919 a debutat publicistic cu proza "Bunicii" in revista "Insemnari iesene". In acelasi an s-a inscris la Facultatea de Drept pe care a absolvit-o anul urmator trecand intr-un an toate examenele necesare absolvirii.
In 1920 s-a casatorit cu Stefana Lupascu, scriitoare ce a publicat sub pseudonimul Stefana Velisar Teodoreanu. Un an mai tarziu li s-au nascut cei doi fii gemeni.
In 1926 Ionel Teodoreanu a publicat "Hotarul nestatornic", primul volum din trilogia "La Medeleni", volumul al doilea "Drumuri" si in 1927 volumul al treilea "Intre vanturi".
Intre anii 1930-1933 scriitorul a fost directorul Teatrului National din Iasi. In anul 1933 s-a stabilit in Bucuresti.
Printre romanele lui Ionel Teodoreanu se numara: "Turnul Milenei" (1928), "Bal mascat" (1929), "Golia" (1933), "Lorelei" (1935), "Arca lui Noe" (1936), "In casa bunicilor" (1938), "Fundacul Varlaamului" (1938), "Pravale-Baba" (1939), "Intoarcerea in timp" (1941), etc.
In 1948 a fost publicat volumul "Zdrula si Puha". Instaurarea regimului comunist l-a condamnat pe scriitor la marginalizare profesionala, sociala si editoriala.
La data de 3 februarie 1954 Ionel Teodoreanu a decedat in urma unui infarct.
Postum i-au fost publicate volumele de versuri "La portile noptii" (1970) si "Cina cea de taina" (1996), precum si romanul "Sa vie Bazarca" (1971).
Lorelei (1935)
Romanul "Lorelei" a fost publicat de catre Ionel Teodoreanu in anul 1935.
Lucia Novleanu sau Luli il cunoaste pe Catul Bogdan, un scriitor foarte citit in acea vreme, in tren. Cei doi se indragostesc instantaneu dar constata ca se afla intr-o postura ciudata: ea, eleva ce urma sa sustina examenul de bacalaureat, iar el, presedintele comisiei de bacalureat. Dar diferenta de varsta nu constituie o piedica in calea iubirii lor si cei doi se casatoresc. Insa prietena cea mai buna a lui Luli, Gabriela, se indragosteste si ea de Catul Bogdan. Este cea care descoperind talentul la scris al prietenei sale ii sugereaza acesteia sa publice sub pseudonimul Lorelei. Deoarece scriitorul primea scrisori de la admiratoarele sale Luli va incepe o farsa cu ajutorul Gabrielei a carei victima va fi chiar ea.
Johann Wolfgang von Goethe (innobilat in anul 1782) s-a nascut la data de 28 august 1749 la Frankfurt pe Main. A fost fiul lui Johann Kaspar Goethe, inalt functionar de stat, si al Catharinei Elisabeth Textor. A avut o sora, Cornelia Friderike Christiana, ceilalti frati murind de timpuriu.
Intre anii 1756-1758 Goethe a frecventat o scoala publica. A primt o educatie aleasa studiind desenul, muzica (pian si violoncel), scrima, calaria, literatura germana si universala, limbi straine vechi si moderne (greaca veche, latina, ebraica, italiana, franceza si engleza).
A inceput sa iubeasca literatura citind din biblioteca tatalui sau care cuprindea aproximativ doua mii de volume. O alta atractie o simtea fata de teatru in casa parinteasca prezentandu-se anual un spectacol de teatru de papusi.
In anul 1763 a asistat la un concert al lui Mozart care avea sapte ani.
In 1765 a inceput sa studieze dreptul la Universitatea din Leipzig. In acest timp a scris primele poezii "Neue Lieder" (Cantece noi), si o comedie "Die Laune des Verliebten" (Capriciul indragostitului).
In 1770 s-a mutat la Universitatea din Strasbourg unde si-a continuat studiile juridice.
In vara anului 1771 Goethe si-a dat disertatia juridica. Aceasta nu a fost aprobata deoarece continea subiecte orientate impotriva bisericii. La sfarsitul lunii august a primit licenta de avocatura. In aceasta perioada a scris drama "Gotz von Berlinchingen". Aceasta a deschis calea teatrului istoric popular.
In mai 1772 a mers ca practicant la judecatoria regala din Wetzlar. Aici l-a cunoscut pe Johann Christian Kestner. La logodna acestuia cu Charlotte Buff („Lotte”) s-a indragostit de ea si cei doi au devenit de nedespartit pana cand Goethe a avut o discutie aprinsa cu Kestner si a fugit la Frankfurt. Din corespondenta cu Kestner a aflat ca un prieten al sau s-a sinucis. Aceste intamplari au influentat scrierea romanului "Die Leiden des jungen Werther" (Suferintele tanarului Werther) care a dus la o „Werther-isterie” pe plan european, raportandu-se sinucideri stil „Jerusalem”.
In 1775 s-a mutat la Weimer la invitatia ducelui Karl August unde a ocupat diferite functii si demnitati.
In septembrie 1786 Goethe a plecat in Italia unde a ramas pana in 1788. Aici a inceput sa picteze, din aceasta perioada sunt mentinute in jur de 850 de desene. Intors acasa a intalnit-o pe Christiane Vulpius, o tanara saraca cu care s-a casatorit si cu carea avut un fiu.
In 1794 a inceput prietenia cu Schiller.
A scris atat poezie: "Prometeu" (1785), "Elegii romane" (1795), "Faust" (1808-1833), teatru: "Ifigenia în Taurida" (1779), "Torquato Tasso" (1790) cat si romane si nuvele: "Suferintele tanarului Werther" (1774), "Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister" (1795), "Anii de peregrinare ai lui Wilhelm Meister" (1821), etc.
De-a lungul vietii sale a manifestat pasiune pentru cercetarea stiintifica, a elaborat o teorie a culorilor si a redactat lucrari de botanica si biologie.
La data de 22 martie 1832 Goethe a murit de pneumonie. A fost inmormantat la "Mormantul Printilor in Weimar".
Suferintele tanarului Werther (1774)
Romanul "Suferintele tanarului Werther" a fost publicat de catre J. W. Goethe in anul 1774.
Este un roman epistolar, perspectiva asupra intamplarilor conturandu-se prin corespondenta dintre Werther si Wilhelm. Werther este plecat intr-o calatorie si ii povesteste prietenului sau intamplarile prin care trece. Acest schimb epistolar dureaza sapte luni, din mai pana in decembrie 1771. Este descrisa sensibilitatea si suferinta tanarului datorate unei iubiri interzise. Sentimentele care il covarsesc si piedica pe care o afla in logodnicul de neinlaturat al Lottei il conduc pe Werther la ciudata dorinta de a-si curma viata.
Henri Charriere s-a nascut la data de 16 noiembrie 1906 in Ardeche, Franta. A mai avut doua surori. Mama sa a murit in anul 1917 cand avea varsta de 11 ani.
In anul 1923 s-a inrolat in Marina Franceza unde a ramas timp de doi ani. Intors acasa a intrat in lumea interlopa franceza. In aceasta perioada s-a casatorit si a avut o fiica.
La data de 26 octombrie 1931 a fost condamnat, pentru asasinarea prietenului sau Roland Legrand, la munca silnica pe viata si a fost dus in Inchisoarea Sf Laurent de Maroni, pe raul Maroni in Guyana Franceza.
La data de 29 noiembrie 1933, Henri Charriere a evadat pentru prima oara ajutat de doi condamnati, Clousiot si Maturette, cu care se imprietenise intre timp. Impreuna au strabatut o distanta apreciabila de-a lungul coastelor Trinidadului, ajungand in Columbia.
Incercand sa paraseasca coastele Columbiei cei trei fugari au fost capturati si dusi in inchisorile columbiene. De acolo, ajutati de un alt detinut au reusit sa fuga din nou. Dupa mai multe zile si nopti de fuga, distantandu-se de urmaritori cei trei s-au despartit. Charriere, poreclit Papillon in inchisoare datorita unui fluture pe care il avea tatuat pe piept, a ajuns intr-un trib de indieni Guajira, care se ocupau cu comertul cu perle. Acestea erau obtinute prin scufundari printre bancurile de corali. Aici a ramas timp de cateva luni si a avut o relatie romantica cu doua surori, dupa obiceiul acelui trib, ambele fete ramanand insarcinate. Dupa o vreme, Papillon a hotarat sa paraseasca insula si sa se razbune pe cei care l-au inchis pe nedrept.
La scurt timp a fost capturat din nou si inchis pe insula Santa Clara. De aici a fost transferat la Barraquilla unde i-a intalnit in mod neasteptat pe cei doi prieteni de care se despartise. Dupa mai multe tentative de evadare cei trei au fost condamnati la carcera, numita si Drumul Pierzaniei, de unde au iesit dupa doi ani la data de 26 iunie 1936. Unul dintre prietenii sai a murit in aceasta perioada iar Papillon, dupa o alta tentativa de evadare a ajuns din nou in carcera pentru opt ani.
Dupa 19 luni a fost gratiat datorita faptului ca a salvat dintre rechini o fata dar si pentru ca s-a prefacut a fi nebun. A fost internat intr-un ospiciu nu prea bine pazit.
In anul 1944 a fugit plutind pe ocean pe un sac cu nuci de cocos. A ajuns in Venezuela unde a fost initial arestat apoi eliberat.
Un an mai tarziu s-a casatorit cu o femeie pe nume Rita cu care a avut un copil. A deschis un hotel si un restaurant in Maracaibo si in Caracas si a devenit bucatar.
In anul 1969 Henri Charriere s-a intors la Paris si a publicat romanul autobiografic "Papillon".
In 1970 a jucat chiar si intr-un film "The Butterfly Affair" in rolul unui hot de bijuterii.
A continuat sa scrie si a publicat si continuarea romanului "Papillon", numita "Branco", care prezinta viata sa dupa eliberarea din inchisoare.
La data de 29 iulie 1973, la varsta de 66 de ani, Henri Charriere a decedat din cauza unui cancer in gat, la Madrid, in Spania.
Papillon (1969)
Romanul autobiografic "Papillon" a fost publicat de catre Henri Charriere in anul 1969 si a fost vandut in milioane de exemplare.
Este autobiografia unui fost ocnas, pe o perioada de treisprezece ani, un tanar plin de viata care inchis pe nedrept refuza sa isi accepte pedeapsa si evadeaza de cate ori are posibilitatea.
"Papillon" reprezinta un protest impotriva sistemului judiciar si a conditiilor inumane la care ocnasul a fost supus.
Romanul s-a bucurat in 1973 de o ecranizare de exceptie cu Steve MacQueen si Dustin Hoffman.
Dupa spusele autorului, romanul este autobiografic. In anul 2005, insa, un batran in varsta de 104 ani il acuza pe Charriere ca i-ar fi furat povestea.
Theodore Herman Albert Dreiser s-a nascut la data de 27 august 1871 in orasul Terre Haute din Indiana. Tatal sau a fost John Paul, imigrant german, care se ocupa cu un atelier de tesatorie ce a fost distrus intr-un incendiu. Cunoscutul compozitor Paul Dresser (1859-1906) a fost fratele sau mai mare.
Intre anii 1879-1887, din cauza lipsurilor materiale, familia a fost nevoita in mai multe randuri sa se separe. Theodore Dreiser a fost luat in grija mamei.
In 1887 Dreiser a plecat la Chicago unde a avut mai multe slujbe. Dupa doi ani s-a inscris la Universitatea din Indiana dar dupa un an a renuntat la studii. Insa in aceasta perioada a inceput sa fie interesat de scrierile lui Herbert Spencer si Thomas Huxley.
In anul 1892 si-a inceput cariera de reporter. A locuit pentru scurt timp la Toledo, Cleveland, Pittsburgh. La Toledo l-a cunoscut pe Arthur Henry. Acesta l-a indemnat sa scrie prima sa carte "Sora Carrie"(1900).
In 1895 s-a stabilit la New York si a devenit redactorul revistei "Ev'ry Month".
In 1892 s-a casatorit cu Sara White, o invatatoare. Desi s-au separat in 1909, nu au divorţat niciodata deoarece Sara nu a acceptat.
In anul 1911 a publicat romanul "Jennie Gerhardt". Alte opere ale scriitorului sunt: volumul "Trilogia dorintei" care cuprinde: "Financiarul"(1912), "Titanul"(1914) si "Stoicul"(1947, publicat postum), "Un calator la patruzeci de ani"(1913), "Geniul"(1915), "Vacanta unui locuitor din Indiana"(1916), "Hey Rub-a-Dub"(1920, un volum de eseuri), "O tragedie americana"(1925), "Lanturi"(1927, volum de povestiri), "Capricii ritmate si declamate"(1928, volum de versuri), "Bastionul"(1946, publicat postum), etc.
Intre anii 1919-1922 scriitorul a locuit la Hollywood unde a inceput prietenia cu actrita Helen Richardson. S-a casatorit cu aceasta in 1944, cand a incetat din viata Sara White.
In 1944 a primit Medalia Meritului din partea Academiei de arte si litere din Statele Unite.
La data de 28 decembrie 1945 Theodore Dreiser a decedat la Hollywood.
Jennie Gerhardt (1911)
Romanul "Jennie Gerhardt" a fost publicat de catre Theodore Dreiser in anul 1911.
Cartea a fost inspirata de intamplari reale traite de surorile sale, chipul lui Jennie amintind de cel al mamei sale. De asemenea saracia ce ameninta tot timpul familia Gerhardt este produsul experientei personale.
In centru romanului se afla Jennie Gerhardt, o tanara fata care trebuie sa faca fata greutatilor vietii. Este condamnata sa aiba o existenta nesigura, sa indure aspre privatiuni, sa aspire catre stabilitate si confort.
Ion Minulescu s-a nascut la data de 6 ianuarie 1881 in Bucuresti. Tatal sau, Tudor Minulescu, a murit inainte ca el sa se nasca, pe 1 ianuarie 1881, in urma unui atac de apoplexie. Mama sa, Alexandrina Ciuca, a fost fiica unui caval din Slatina. Aici si-a petrecut Ion Minulescu copilaria.
In anul 1887 a inceput scoala primara la Pitesti iar in 1891 a urmat liceul tot in Pitesti.
In 1897 Ion Minulescu a publicat primele poezii in revista "Povestea vorbei" sub pseudonimul (I.M.) Nirvan. Apoi a continuat sa publice si in "Foaia pentru toti".
In 1990 a plecat sa studieze dreptul la Paris insa in scurt timp a renuntat la studii. A fost fascinat de literatura simbolista citindu-i pe Baudelaire, Nerval, Lautreamont, Verlaine, Laforque, etc.
Patru ani mai tarziu, Ion Minulescu s-a intors in tara. A inceput sa frecventeze cafeneaua "Kubler" unde se intalnea cu Dimitrie Anghel, St.O.Iosif, Ilarie Chendi, P. Cerna, s.a.
In 1905 a publicat versuri si fragmente de proza din "Jurnalul unui pribeag" in revista "Viata noua". Anul urmator Ion Minulescu a inceput sa publice o parte din versurile ce vor compune "Romantele pentru mai tarziu" in revista "Viata Literara si artistica" a lui Ilarie Chendi.
La 20 martie 1908 a aparut sub directia scriitorului "Revista celorlalti" iar in 1912 revista "Insula".
In 1913 a aparut volumul de versuri "De vorba cu mine insumi".
La data de 11 aprilie 1914 scriitorul s-a casatorit cu Claudia Millian (1887 - 1961), poeta simbolista, autoarea volumelor de versuri "Garoafe rosii" (1914), "Cantari pentru pasarea albastra" (1923), "Intregire" (1936), precum si a unor piese de teatru. Au avut impreuna o fiica, pe Mioara Minulescu, care a devenit artist plastic.
In timpul razboiului familia s-a refugiat la Iasi.
In 1920 a aparut volumul de proza "Masti de bronz si lampioane de portelan". Doi ani mai tarziu a fost numit Director General al Artelor in Ministerul Artelor si Cultelor. In 1924 a aparut romanul "Rosu, galben si albastru", unul din marile succese literare ale vremii.
Dupa o lunga intrerupere, in 1927 Minulescu a publicat un nou volum de versuri, "Spovedanii", in colectia "Manuscriptum" iar in 1928 romanul autobiografic "Corigent la limba romana". In acelasi an Minulescu a primit "Premiul national de poezie".
Alte opere ale scriitorului sunt: "Barbierul regelui Midas" (1929), "Strofe pentru toata lumea" (1930), "3 si cu Rezeda 4" (1933), "Cetitile noaptea" (1933), "Versuri" (1939), etc.
La data de 11 aprilie 1944, in urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu a decedat la Bucuresti. A fost inmormantat la Cimitirul Bellu.
In anul 1945 s-a infiintat asociatia "Prietenii lui Ion Minulescu" care a acordat premii de poezie. Din 1947 casa in care a locuit scriitorul a devenit casa memoriala sub numele "Colectia Ion Minulescu".
Corigent la limba romana (1928)
In anul 1928, Ion Minulescu a publicat romanul autobiografic "Corigent la limba romana". Cartea descrie viata scriitorului din anii de liceu, la Pitesti, unde a ramas corigent la limba romana. Apoi studiile din Bucuresti si cele de la Paris cat si iubirile sale din aceasta perioada. Corigenta aceasta la limba romana il va urmari pe scriitor toata viata si va fi intotdeauna judecat datorita acestei "pedepse".
Lev Tolstoi s-a nascut la data de 28 august 1828, la Yasnya Polyana, in provincia Tula din Rusia. Tatal sau a fost Nikolai Tolstoi, un conte ce provenea dintr-o familie de nobili germani, iar mama sa a fost Maria Nikolevna Volkonskaiam, o printesa bogata. A mai avut patru frati.
In anul 1830 mama sa a murit si a fost crescut si educat de catre Tatiana Ergolskaia, matusa lui. Si-a petrecut copilaria pe mosia Iasnaia Poliana, care facuse parte din zestrea mamei sale.
In 1837 familia s-a mutat la Moscova pentru a facilita copiilor continuarea studiilor. In acest an tatal lor a murit si au trecut sub tutela contesei Osten-Saken, sora tatalui lor dar la scurt timp a decedat si ea si au trecut sub tutela contesei Iuskova, cealalta sora a tatalui lor si s-au mutat in orasul Kazan.
La varsta de treisprezece ani Lev Tolstoi a inceput sa studieze limbile turca, araba si tatara impreuna cu profesorul sau particular. In acelasi timp l-a studiat amanuntit pe Rousseau.
In anul 1844 a inceput sa studieze limbile orientale si apoi dreptul la Universitatea din Kazan dar nu si-a finalizat studiile fiind nemultumit de sistemul de invatamant. S-a intors la Iasnaia Poliana si a devenit mosier.
In 1851 s-a inrolat in armata si a fost trimis in Caucaz. Dupa doi ani a trecut examenul de cadet si a devenit subofiţer de artilerie. In aceasta perioada a scris primul sau roman "Copilaria", o povestire autobiografica a anilor copilariei petrecuti la Iasnaia Poliana.
In 1854, Lev Tolstoi, a fost transferat in armata dunareana si a locuit timp de cateva luni la Bucuresti. S-a intors in Rusia odata cu inceperea razboiului din Crimeea. A descris scenele de lupta in „Povestiri din Sevastopol”.
In 1856 a demisionat din armata si s-a dedicat literaturii. Un an mai tarziu a inceput o calatorie in Europa. A vizitat Franta, Elvetia si Germania. Intors in tara, fiind interesat de educatia copiilor a infiintat revista „Iasnaia Poliana” care avea drept colaboratori mai multi educatori.
In august 1862 scriitorul s-a casatorit cu Sofia Andreevna Berg, fiica unui medic din Moscova, care era mai tanara decat el cu 16 ani. Au avut impreuna 12 copii.
In 1863 a publicat romanul "Cazacii", in care a povestit experientele pe care le-a trait alaturi de cazaci, in 1869 „Razboi si pace” iar in 1878 romanul „Anna Karenina”.
In 1882, a participat la recensamantul din Moscova, iar intre anii 1891 — 1894 a luat parte la organizarea ajutorarii taranilor. Intre anii 1880 — 1900 a scris nuvelele: „Moartea lui Ivan Ilici”, „Sonata Kreutzer” si operele dramatice: „Puterea intunericului”, „Cadavrul viu” si „Roadele instrucţiunii”. Intre anii 1889—1899, Tolstoi a scris cel de-al treilea roman, „Invierea”.
In anul 1901 a fost excomunicat din biserica mai ales din cauza ultimului sau roman „Invierea” in care a atacat biserica. Dupa revolutia din 1905 a scris plin de revolta si indignare articolul „Nu pot sa tac” (1908), in care ataca direct guvernul.
Ajuns la batranete Lev Tolstoi a hotarat sa se retraga undeva in sudul Rusiei sau in Bulgaria si la 28 octombrie 1910 a plecat impreuna cu fiica sa Alexandra si cu medicul sau. Insa nu a rezistat calatoriei, a racit si a murit la data de 7 noiembrie 1910, in gara Astapovo. A fost inmormantat la Iasnaia Poliana asa cum si-a dorit.
Anna Karenina (1878)
Romanul "Anna Karenina" a fost publicat de catre Lev Tolstoi in anul 1878. Este o analiza a vietii de familie si a sentimentului de iubire. In scrierea lui autorul a fost inspirat de niste evenimente care au avut loc la o mosie invecinata dar si de poeziile lui Puskin pe care le citea copiilor sai.
Personajul principal al romanului este Anna Karenina, care se indragosteste de contele Vronski, pentru care isi paraseste familia cedand unei iubiri pasionale. Povestea Annei contrasteaza cu cea dintre Constantin Levin si Kitty Scerbatkaia, foarte asemanatoare cu cea dintre Tolstoi si sotia sa in viata reala. Viata intima a eroilor se desfasoara pe fondul unor adanci contradictii sociale care le determina in cele din urma soarta. Nu este doar un roman de dragoste ci prezinta si idei filozofice despre societate, incearca sa evidentieze aspecte umanitare, sensul si scopul vietii, conditiile morale ale casatoriei si vietii de familie, relatia dintre viata si moarte, dintre iubire si fericire.
„Anna Karenina” a fost ecranizat de mai multe ori, in rolul Annei regasindu-se actrite celebre: Greta Garbo (1935), Vivien Leigh (1948), Jacqueline Bisset (1985), Sophie Marceau (1997).
William Shakespeare s-a nascut la data de 23 aprilie 1564 la Stratford-upon-Avon, in Anglia. A fost fiul lui John Shakespeare, un manusar, negustor de lana, de piei si de vite, si al lui Mary Arden, fiica unui mosier local. A mai avut sapte frati. Tatal sau a fost judecat pentru afaceri pe piata neagra a lanii si din aceasta cauza a pierdut pozitia de consilier local pe care o ocupa.
Se presupune ca Shakespeare a urmat Scoala de Gramatica din Stratford unde a studiat gramatica, latina si greaca.
Pentru perioada 1576-1582 nu exista date semnificative. Este posibil ca intre anii 1580-1582 William Shakespeare sa fi fost profesor la familia romano-catolica Houghton din Lancashire.
La 28 noiembrie 1582 s-a casatorit cu Anne Hathaway, fiica unor fermieri instariti din satul Shottery, care avea cu opt ani mai mult decat el. Casatoria se pare ca a fost grabita de faptul ca mireasa era insarcinata. Primul lor copil, Susannah, s-a nascut la sase luni de la casatorie. Au mai avut doi gemeni, in 1585, un baiat numit Hamnet si o fata, Judith. La varsta de 11 ani baiatul a murit. Din cauza asemanarii numelor, se banuieste ca moartea sa a fost imboldul pentru crearea piesei "Hamlet".
In 1589-1592 s-a jucat la Londra piesa "Henric al VI-lea". In 1597 si-a cumparat o casa impunatoare la Stratford.
Shakespeare a devenit actor, scriitor si apoi co-proprietar al unei trupe de teatru, cunoscuta sub numele de "Oamenii lordului Chamberlain" si care ulterior s-a numit "Oamenii regelui".
In anul 1609 si-a publicat sonetele, poezii de dragoste majoritatea(126) care sunt inchinate unui tanar (frumos stapan), si restul(28) amantei sale, o doamna bruneta (the dark lady). John Benson, care la 24 de ani de la moartea poetului i-a publicat poemele a incearcat sa ascunda aspectul lor homoerotic.
In anul 1615 scriitorul este mentionat ca actionar al teatrului "Globul".
Printre piesele lui Shakespeare se numara: "Mult zgomot pentru nimic", "Visul unei nopţi de vara", "Imblanzirea scorpiei", "Regele Ioan", "Romeo si Julieta", "Macbeth", "Hamlet", "Regele Lear", "Othello", etc.
La data de 23 aprilie 1616, William Shakespeare a incetat din viata si a fost inmormantat la biserica Trinity din Stratford. Pe piatra de mormant a scriitorului este inscriptionat: "Bunule prieten, fereste-te, pentru numele lui Hristos,/ Sa dezgropi tarana inchisa aici;/ Binecuvantat fie omul care cruta aceste pietre/ Si blestemat cel ce-mi clinteste osemintele."
William Shakespeare este considerat a fi cel mai mare scriitor al literaturii engleze.
Romeo si Julieta (1595-1596)
"Romeo si Julieta" este cea mai cunoscuta opera a lui Shakespeare si este considerata cea mai tipica poveste de dragoste din perioada Renasterii. Este o tragedie despre soarta a doi indragostiti care lupta impotriva destinului.
Cei doi tineri, Romeo si Julieta, care fac parte din doua familii rivale se indragostesc si lupta pentru iubirea lor.
Umberto Eco s-a nascut la data de 5 ianuarie 1932 in orasul Alessandria, din regiunea Piedmont din nordul Italiei. Este posibil ca numele sau sa fie un acronim pentru "ex caelis oblatus" in latina "un cadou din cer", care i-a fost atribuit bunicului sau de catre un functionar de stat. Tatal sau s-a numit Giulio si a fost contabil iar mai apoi a fost angajat in armata si mama s-a numit Giovanna.
In timpul celui de al doilea razboi mondial s-a mutat impreuna cu mama sa intr-un sat de munte din regiunea Piedmontese.
Umberto Eco a fost educat ca romano-catolic in "Societatea St. Francis de Sales".
A studiat la Torino, luandu-si licenta in estetica.
Din anul 1971 este profesor de semiotica la Universitatea din Bologna. A predat la cele mai faimoase universitati din lume si este "Doctor Honoris Causa" a peste 50 dintre ele.
A fost unul dintre reprezentantii avangardei culturale italiene, numarandu-se printre fondatorii revistelor "Marcatre" si "Quindici". In prezent conduce revista "VS. Quaderni di studi semiotici".
Din 1959 Umberto Eco este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumarate premii si distinctii culturale, inclusiv "Legiunea de Onoare" in anul 1993. Este presedintele Scolii Superioare de Studii Umanistice, Universitatea din Bolonia, si Membru Onorific al Colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.
In anul 2005 a fost ales al doilea intre cei mai mari 100 de intelectuali in topul revistei "Prospect". In anul 2008 a fost ales al paisprezecelea.
Umberto Eco este cunoscut in special pentru romanul sau "Numele trandafirului" (Il nome della rosa, 1980).
A scris romane, texte academice, carti pentru copii si multe eseuri. Printre romanele sale se numara: "Pendulul lui Foucault" (1988), "Insula din ziua de ieri"(1994), "Baudolino" (2000), "Misterioasa flacara a reginei Loana" (2004).
Numele trandafirului (1980)
Romanul "Numele trandafirului" a fost publicat de catre Umberto Eco in anul 1980. Este o lucrare care pe langa fictiune cuprinde elemente de semiotica, analiza biblica si studii medievale.
In centrul romanului se afla calugarul franciscan William de Baskerville care ajunge intr-o manastire in care s-a comis o crima. El este insotit de Adso din Melk, numit astfel dupa manastirea benedictina Stift Melk, unde a facut primii pasi ca si calugar. Pe masura ce povestirea evolueaza si alti calugari mor in mod misterios. Cele două personaje principale studiaza o biblioteca medievala labirintica si ajung fata in fata cu Inchizitia, pe care William de Baskerville o slujise in trecut. Cu ajutorul logicii el reuseste sa dezlege misterul crimelor de la manastire.
Romanul a primit premiul pentru "Cea mai buna carte a anului" si "Premiul Strega" in anul 1981.