Liviu Rebreanu (1885-1944)

       Liviu Rebreanu s-a nascut la data de 27 noiembrie 1885 in Tirlisiua, in fostul comitat Solnoc-Dobica, astazi judetul Bistrita-Nasaud. A fost primul din cei 14 copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si ai Ludovicai Diuganu.
       In anul 1891 Liviu Rebreanu a inceput clasele primare in Maieru cu tatal sau ca invatator. Apoi a urmat Liceul unguresc din Nasaud timp de doi ani. Alti trei ani i-a facut la Liceul german din Bistrita. In 1898 fiind indragostit a scris singura sa poezie. In septembrie 1900 a intrat la Scoala reala superioara de honvezi din Sopron (localitate din nord-vestul Ungariei). Dupa inca doi ani a intrat ca bursier la Academia militara "Ludoviceum" din Budapesta. La 1 septembrie 1905 a fost declarat sublocotenent de infanterie si trimis la Regimentul 2 de honvezi din garnizoana Gyula. La data de 12 februarie 1908 Liviu Rebreanu a demisionat din armata si s-a intors la Prislop.
       Debutul sau literar a avut loc in noiembrie 1908, la revista din Sibiu "Luceafarul", cu nuvela "Codrea". Liviu Rebreanu s-a hotarat sa treaca Carpatii si la data de 25 octombrie 1909 a debutat in Bucuresti cu nuvela "Volbura dragostei" in revista "Convorbiri critice".
       In 1910 Liviu Rebreanu a fost arestat la Vacaresti, apoi extradat si inchis la Gyula, din motive militare. In aceasta perioada de sase luni a scris nuvelele "Culcusul" si "Golanii". Intors in Bucuresti, impreuna cu Mihail Sorbul, care-i va deveni cumnat, a realizat revista teatrala "Scena". In aceasta perioada s-a casatorit cu actrita Fanny Radulescu.
       In 1914 Rebreanu a fost ales secretar al Societatii scriitorilor romani. In noiembrie 1920 a aparut romanul "Ion" prima capodopera a scriitorului. In 1929, la insarcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Directiei Educatiei Poporului. In scurt timp insa a demisonat si s-a mutat la Valea Mare, langa Pitesti, unde a scris urmatoarele opere. La inceputul anului 1941 a fost numit director al Teatrului National si director al cotidianului "Viata". In luna ianuarie 1942, a luat parte la un turneu de conferinte despre cultura romaneasca la Berlin, Munchen, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Gorlitz, Breslau si Viena.
       Liviu Rebreanu a scris atat nuvele: "Catastrofa" (1921), "Norocul" (1921), "Cuibul visurilor" (1927), "Cantecul lebedei" (1927), "Itic Strul, dezertor" (1932), romane: "Craisorul" (1929), "Rascoala" (1932), "Gorila" (1938), "Padurea spanzuratilor" (1922), "Adam si Eva" (1925), "Ciuleandra" (1927), "Jar" (1934), "Amandoi" (1940) cat si piese de teatru:"Cadrilul" (1919), "Plicul" (1923), "Apostolii" (1926).
       In aprilie 1944 Liviu Rebreanu bolnav deja de astm, din cauza tutunului, a facut un emfizem pulmonar. I s-a descoperit mai intai un chist hidatic, apoi o tumoare canceroasa. La 1 septembrie 1944 liviu Rebreanu a murit. A fost inmormantat provizoriu la Valea Mare, iar dupa trei luni a fost deshumat si inmormantat la Cimitirul Belu din Bucuresti.


Ion (1920)

       Romanul "Ion" a fost publicat de catre Liviu Rebreanu in anul 1920. Critica literara a considerat acest roman o capodopera a literaturii romane, o reflectare perfecta a satului si a taranului roman. Eugen Lovinescu l-a numit “cea mai mare creatie romaneasca”. Este romanul ce l-a consacrat pe Liviu Rebreanu. Academia i-a acordat premiul "Nasturel" pentru aceasta opera.
       Nucleul acestui roman se gaseste in nuvelele anterioare ale lui Liviu Rebreanu "Zestrea", "Rusinea", "Rafuiala".
       In scrierea acestui roman scriitorul a pornit de la fapte reale. In articolul "Marturisiri" autorul a povestit ca s-a inspirat din trei momente din viata de zi cu zi. Prima scena ce l-a impresionat s-a petrecut la hotarul satului Prislop. Aici scriitorul a vazut un taran care s-a aplecat si a sarutat pamantul "ca pe o ibovnica". O alta intamplare care l-a impresionat a fost ca un taran instarit si-a batut fiica deoarece a gresit cu "cel mai becisnic baiat din sat" caruia nu ii placea sa munceasca pamantul. Tot in aceasta perioada Liviu Rebreanu a stat de vorba cu un flacau din sat, Ion Pop al Glanetasului care se considera foarte napastuit deoarece nu avea pamant si ar fi facut orice pentru a-l obtine. "Pronunta cuvantul pamant cu atata sete, cu atata lacomie si pasiune, parca ar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata".
       Autorul a incercat sa surprinda diverse aspecte ale vietii rurale: obiceiuri legate de cele mai importante momente ale vietii omului (nasterea, nunta, inmormantarea), relatiile familiare, stratificarea sociala, etc.
       Romanul, impartit in doua volume: "Glasul pamântului" si "Glasul iubirii", ne transpune in lumea satului ardelean. Personajul principal este Ion al Glanetasului, un baiat sarac dar istet. Deoarece se considera dispretuit de ceilalati pentru ca era sarac isi propune sa faca avere cu orice pret. Astfel isi sacrifica iubirea pentru Florica, o fata frumoasa dar saraca, la fel ca el, si o seduce pe Ana, o fata uratica dar bogata. Dupa ce se casatoreste cu aceasta si obtine pamantul dorit isi da seama ca nu este atat de multumit cum se astepta.