Ion Luca Caragiale (1852-1912)

       Ion Luca Caragiale s-a nascut la data de 30 ianuarie 1852 in satul Haimanale din judetul Prahova (azi - satul I.L. Caragiale). A fost fiul lui Luca Caragiale, avocat si magistrat la Ploiesti si al Ecaterinei Karaboas.
       Intre anii 1859-1860 a urmat primele studii cu parintele Marinache la Ploiesti. In urmatorii trei ani a urmat clasele primare la Scoala Domneasca nr.1 din Ploiesti.
       In anul 1863 a inceput sa frecventeze Institutul de baieti al lui Pavel Eliade iar anul urmator a mers la Liceul "Sfintii petru si Pavel".
       In 1868 Caragiale l-a cunoscut pe Mihai Eminescu in trupa unchiului sau Iorgu Caragiale si s-a inscris la Conservatorul din Bucuresti, clasa de "declamatie si mimica" a altui unchi al sau Costache Caragiale. Doi ani mai tarziu a fost numit copist la Tribunalul Prahova iar in anul urmator a fost angajat sufleur si copist la Teatrul National din Bucuresti.
       In aceasta perioada a inceput sa scrie si intre anii 1873-1876 a trimis texte la revistele "Ghimpele", "Telegraful" si "Asmodea". In timpul Razboiului de Independenta a conceput si scris revista umoristica "Claponul".
       In anul 1878 a inceput colaborarea cu ziarul "Timpul". In 1881 a fost numit revizor scolar in districtele Suceava si Neamt. In aceasta perioada a avut o legatura amoroasa cu Veronica Micle (relatie ce a fost dezvaluita lui Eminescu).
       In 1885 s-a nascut primul fiu al lui Caragiale, Mateiu, dintr-o legatura neoficiala cu Maria Constantinescu.
       In anul 1888 a fost numit director general al teatrelor iar un an mai tarziu I. L. Caragiale s-a casatorit cu Alexandrina Burelly si a demisionat din functia de director. Acum i-a fost tiparit volumul "Teatru". A avut doua fiice care au murit de timpuriu si un fiu.
       In 1890 a fost profesor la Liceul "Sf. Gheorghe" din Bucuresti. In 1893 a infiintat si condus revista "Moftul roman" iar anul urmator a scos impreuna cu I. Slavici si G. Cosbuc revista "Vatra".
       Caragiale a fost acuzat ca ar fi plagiat drama "Napasta" dupa o piesa a scriitorului ungar Istvan Kemeny, intitulata „Nenorocul”. Acuzatia a aparut in 1901 in doua articole din "Revista literara", semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din Bucuresti, a aflat numele real al autorului (C. Al. Ionescu), l-a actionat in justitie si a castigat fara probleme, gratie pledoariei avocatului sau, Barbu Stefanescu Delavrancea.
       In anul 1905 s-a stabilit impreuna cu familia la Berlin.
       In anul 1909 a reinceput colaborarea la "Universul" cu povestiri, schite si scrisori. Doi ani mai tarziu a inceput colaborarea cu revista "Romanul".
       In ianuarie 1912, Societatea Scriitorilor Romani a vrut sa-l omagieze pe Caragiale, cu ocazia implinirii a 60 de ani. Sub pretextul unei crize de sciatica, dramaturgul a refuzat participarea la eveniment.
       I. L. Caragiale a scris comedii: "O scrisoare pierduta", "O noapte furtunoasa", "D'ale carnavalului", "Conu Leonida fata cu reactiunea", drame: "Napasta", nuvele si povestiri: "Doua loturi", "O faclie de Paste", "In vreme de razboi", "La hanul lui Manjoala", articole politice, parodii si versuri.
       La data de 22 iunie 1912 Ion Luca Caragiale a murit subit, probabil in urma unei crize cardiace, in locuinta sa din Berlin. A fost inmormantat intr-un cimitir protestant din Schoneberg-Berlin. Ulterior ramasitele sale pamantesti au fost aduse in tara si reinhumate la cimitirul Bellu din Bucuresti.


O scrisoare pierduta (1885)

       Comedia "O scrisoare pierduta" a fost citita la "Junimea" in anul 1884 si publicata in "Convorbiri literare" in anul 1885.
       Actiunea se petrece "in capitala unui judet de munte", unde, pe fondul agitat al unei campanii electorale, are loc un conflict politic intre ambitiosul avocat Nae Catavencu, care doreste sa devina deputat, si gruparea politica din care faceau parte Tipatescu si Zaharia Trahanache, care, la randul lor, se considerau indreptatiti sa dirijeze in continuare viata politica a judetului.
       Pentru a-si indeplini planul Catavencu ii santajeaza pe Tipatescu si Trahanache. Instrumentul santajului este "o scrisoare de amor" a lui Tipatescu adresata lui Zoe Trahanache, pierduta de aceasta, intrata in posesia Cetateanului turmentat si subtilizata de la acesta de catre Catavencu.
       Scrisoarea este ea insasi un personaj, un obiect animat, un simbol al imoralitatii ascunse. Circuitul ei intretine surpriza comica si dezvaluie trasaturile personajelor.