Victor Marie Hugo s-a nascut la Besancon, la data de 26 februarie 1802. A fost al treilea fiu al lui Joseph-Leopold-Sigisbert Hugo, comandant de infanterie, si al Sophiei Trebuchet. Tatal sau a fost ateist republican si ofiter in armata lui Napoleon, pe care l-a stimat foarte mult, iar mama sa a fost catolica si regalista.
Pe cand avea un an, tatal lui Victor Hugo a fost mutat in Corsica si apoi trimis in garnizoana in insula Elba iar sotia si copii l-au urmat. In 1808 Joseph-Leopold Hugo a trecut in Spania iar familia s-a intors la Paris si s-a instalat la Feuillsntines. Doi ani mai tarziu, tatal lui Victor Hugo a primit titlul de conte de Siguenza si a fost numit guvernator al provinciei Segovia iar familia s-a mutat la Madrid. Atmosfera conjugala incarcata dintre parinti a dus la despartirea acestora in 1814 si tatal sau s-a intors in Franta.
Incepand cu 1816 viitorul scriitor a urmat cursurile liceului Louis-le-Grand, din Paris, iar in anul 1819 a obtinut "Crinul de aur" la concursul de poezie lansat de "Academia jocurilor florare" din Toulouse.
In ciuda vointei mamei sale, Victor Hugo s-a indragostit si logodit in secret cu Adele Foucher iar la un an dupa moartea mamei sale, in 1822 s-a casatorit cu aceasta. Totusi, a avut si o amanta, pe Juliette Drouet, o actrita de teatru. In acelasi an a aparut prima culegere de versuri "Ode si poezii diverse" pentru care a primit o recompensa din partea regelui, Ludovic al-XVIII-lea.
In 1823 a publicat romanul "Han d'Islande" influentat de maniera lui Nodier caruia i-a frecventat salonul intalnindu-i acolo pe Lamartine si pe Vigny. Peste doi ani, Victor Hugo a fost numit cavaler al Legiunii de Onoare.
Romanul "Ultima zi a unui osandit" a aparut in 1829, an in care Victor Hugo a publicat si volumul de versuri "Orientalele". In 1831 a aparut romanul "Notre -Dame de Paris" si a fost publicat volumul de poezii "Frunze de toamna" iar intre anii 1832-1833 a scris o serie de drame "Regele se amuza", "Lucretia Borgia", "Maria Tudor". Povestirea "Claude Gueux", publicata in 1834, a fost o prefigurare in miniatura a romanului "Mizerabilii".
In 1841 a fost ales in Academia Franceza. Zece ani mai tarziu, Hugo a fost exilat deoarece l-a numit pe Napoleon "tradator". Exilul a durat pana in 1870 cand s-a intors in Franta. In aceasta perioada a publicat pamflete la adresa lui Napoleon al-III-lea: "Napoleon cel mic" si "Istoria unei crime". Tot in exil a scris si "Mizerabilii", roman ce a fost publicat in 1862, la Bruxelles. In 1866 a aparut romanul "Oamenii marii" iar in 1869 romanul "Omul care rade". Reintors in Franta, in 1874, a publicat romanul "Anul 93".
Sanatatea scriitorului s-a inrautatit intre 1878-1880 si nu a mai scris nimic, multumindu-se sa incredinteze editorilor productii mai vechi. La 22 mai 1885, Victor Hugo a murit iar la funerariile sale au luat parte peste doua milioane de oameni. A fost inmormantat la Panteon, in Paris.
Mizerabilii (1862)
Marele roman al lui Victor Hugo aparut la Bruxelles, in 1862, s-a nascut in urma unei elaboratii indelungate de trei decenii.
Personajul principal al romanului este Jean Valjean. El este inconjurat de zeci de personaje ale caror figuri sunt memorabile chiar daca ele au o aparitie episodica: un episcop, la care credinta nu este un articol de propaganda ci armonie a sufletului; Charles-Francois-Bienvenu-Myriel, un burghez al vechiului regim, contrarevolutionar; Gillenormand, un bonapartist viteaz; Gribier, un strengar al Parisului; Gavroche, un student; Enjolras, un geniu al raului; Thernadier si sotia sa, d-na Thernadier, o namila roscovana careia i-a mai ramas doar un strop de omenie - dragostea pentru barbatul ei.
Jean Valjean este un ocnas condamnat pentru ca a furat o paine si eliberat dupa 19 ani.El trebuie sa se ascunda in continuare din cauza unei tentative neinsemnate de furt chiar daca si-a ispasit greseala comisa. Trebuie sa traiasca sub identitati false pentru a scapa de cei care vor sa-l duca din nou la ocna, in frunte cu politaiul Javert si sa asigure un trai fericit Cosettei, fata unei prostituate, pe care a salvat-o din mainile cuplului Thernadier. Indragostit de Cosette, Marius de Pontmercy, fiul unui ofiter ce a luptat la Waterloo, incearca sa o tina pe fata departe de Jean Valjean ignorand intentiile bune ale acestuia.
Stendhal, pe numele sau real, Henri Marie Beyle, s-a nascut la Greoble pe data de 23 ianuarie 1783. A fost fiul lui Joseph Cherubin Beyle, avocat la Parlament, si al sotiei sale Caroline-Adelaide-Henriette Gagnon. Amintirile copilariei lui Stendhal s-au amestecat cu viziunile dramatice ale unei epoci cu profunde zguduiri sociale si politice.
S-a distins ca elev al Scolii Centrale din Grenoble studiind matematica iar in anul 1799 a plecat la Paris ca sa se inscrie la Scoala Politehnica, dar nu s-a prezentat la examen. Ajutat de varul sau, Pierre Darru, a ajuns copist la ministerul de razboi unde a produs la inceput o impresie jalnica (scena din "Rosu si Negru" atribuita lui Julien Sorel, care scrie "cella" in loc de "cela", i s-a intamplat chiar lui Henri Beyle, ceea ce a facut sa i se clatine serios reputatia).
In anul 1800 a trecut Alpii in ariergarda armatelor Primului Consul. Perioadele de studiu, mondenitatea si calatoriile au alternat cu participarea scriitorului la diverse campanii ale lui Napoleon, ca functionar in administratia de razboi. Numit auditor in Consiliul de Stat, a dorit sa devina baron si a dus o existenta stralucitoare cu trasura si amoruri in lumea actritelor insa caderea lui Napoleon l-a lasat aproape sarac si compromis. In 1814 a pleacat in Italia si s-a stabilit la Milano unde a inceput sa scrie. Aici a publicat "Istoria picturii in Italia" (Histoire de la peinture en Italie) si "Roma, Neapole, si Florenta" (Rome, Naples et Florence) si a adoptat pseudonimul Stendhal.
Suspectat de catre guvernul austriac de carbonarism, scriitorul s-a intors la Paris unde a incercat sa-si castige existenta din scris. In urma unei calatorii in Anglia a devenit colaboratorul unor reviste englezesti.
In 1822 a publicat volumul "Despre dragoste", un eseu asupra pasiunilor, iar in 1823 "Racine si Shakespeare", un manifest romantic. In anul urmator a publicat articole despre muzica si pictura in "Le Journal de Paris", iar in august 1827 publica primul sau roman numit "Armance", o noua editie din "Roma, Neapole si Florenta" si nuvela "Vanina Vanini".
In anul 1830 a publicat romanul "Rosu si Negru" (Le rouge et le Noir) care a devenit mai tarziu capodopera sa. Un an mai tarziu a fost numit consul al Frantei la Civita-Vecchia, in Statele Pontificale, functie in care a ramas pana la moarte. In 1839 a terminat romanul "Manastirea din Parma" cea de-a doua capodopera a sa. In anul 1842, la 23 martie, a murit fulgerat de un atac de apoplexie, la Paris, unde se afla in concediu.
Rosu si Negru (1830)
Intriga din "Rosu si Negru" a fost preluata aproape in totalitate de catre Stendhal din Gazeta tribunalelor, unde era relatat procesul unui tanar seminarist, care asasinase cu doua focuri de arma, intr-o bisericuta din Grenoble, o anume doamna Michoud. Stendhal a dat romanului sau subtitlul de cronica a anului 1830 si a indicat faptul ca istoria lui Julien Sorel trebuie inteleasa ca un destin social. De copil Julien admira uniformele stralucitoare ale trupelor imperiale, mai tarziu asculta plin de incantare povestiri despre marile batalii napoliene. Ascunzindu-si adevaratele sentimente imbratiseaza cariera ecleziastica dorindu-si sa devina o persoana importanta. Primarul din Verrieres, domnul Renal, il angajeaza ca profesor al copiilor sai. Astfel Julien o cunoaste pe doamna Renal si considera ca trebuie sa o seduca. Aceasta se indragosteste si relatia lor insotita de remuscarile doamnei Renal dureaza pana cand adversarul politic al primarului incepe sa imprastie zvonuri despre legaturile dintre cei doi. Doamna Renal reuseste sa-si convinga sotul ca zvonurile nu sunt adevarate si pentru a evita alte scandaluri Julien este trimis la scoala de preoti. Aici este recomandat marchizului de la Mole care ii ofera functia de secretar si se indragosteste de fiica acestuia. Julien traieste in mod deosebit patima furtunoasa, semanand uneori a dusmanie pentru Mathilde de la Mole, fata de iubirea profunda, suava si plina de tandrete pentru doamna Renal.
Margaret Munnerlyn Mitchell s-a nascut la data de 8 noiembrie 1900, in Atlanta din statul Georgia, unde si-a petrecut intreaga viata.
Tatal sau, Eugene Muse Mitchell, a fost avocat si presedinte al "Societatii de istorie" din Atlanta. Mama sa, numita Maybelle Mitchell, a fost descendenta a unei familii de plantatori instariti. Inca din copilarie, Margaret a fost fascinata de povestile despre razboiul civil pe care le-a auzit prima data da la parinti, iar mai apoi de la veteranii de razboi.
La varsta de 16 ani a scris "Insula Pierduta"(The Lost Island), lucrare descoperita in anul 1995 printre fotografii vechi si scrisori de dragoste. Scrisa pe un caiet de scoala, este o poveste romantica, despre dragoste si onoare.
In 1918 a inceput sa studieze medicina la Colegiul Smith din orasul Northampton. Dupa 4 ani, la moartea mamei ei, a fost silita sa renunte la aceste studii si sa se intoarca la Atlanta. Aici a lucrat in redactia suplimentului de duminica al ziarului local, unde semna Peggy Mitchell.
In septembrie 1922 s-a casatorit cu Berrien "Red" Upshaw, de care a divortat in octombrie 1924, iar dupa mai putin de un an (4 iulie 1925) s-a recasatorit cu John R. Marsh.
In anul 1926 a suferit un accident si a trebuit sa renunte la ziaristica. In aceasta perioada a inceput sa scrie romanul "Pe Aripile Vantului"(Gone with the Wind), la care a lucrat pana in 1935, roman ce avea sa-i aduca o uimitoare celebritate. Publicat in 1936, romanul a fost tradus in 21 de limbi, iar un an mai tarziu a primit Premiul Pulitzer. La 15 decembrie 1939, la Atlanta, a avut loc premiera filmului inspirat din roman, scriitoarea fiind prezenta in sala.
La data de 16 august 1949, Margaret Mitchell a murit in urma unui accident de masina. A fost inmormantata la Cimitirul Oakland din Atlanta.
Pe Aripile Vantului (1936)
Romanul "Pe aripile vantului a fost publicat de catre Margaret Mitchell in anul 1936. In prima zi dupa aparitie au fost vandute 50000 de exemplare, iar pana la sfarsitul anului, tirajul a atins, numai in SUA, cifra de doua milioane. I sa decernat Premiul Pulitzer, cea mai importanta distinctie literara americana; Asociatia nationala a librarilor a declarat-o cea mai buna carte a anului si Asociatia culturala din New York i-a acordat medalia de aur. A fost tradus in 21 de limbi, inclusiv in sistemul Braille.
La celebritatea cartii a contribuit, ceva mai tarziu si filmul lui Victor Fleming, din anul 1939, cu Vivien Leigh si Clark Gable in rolurile principale. A fost unul din filmele de mare succes al tuturor timpurilor, castigator a 8 premii Oscar si incasari de aproape patru sute de milioane de dolari, record absolut la acea vreme.
Actiunea romanului se desfasoara in anii Razboiului Civil din America si in perioada reconstructiei ce a urmat-o. Destinul fiecarui personaj este prins in tumultul evenimentelor si numai cei puternici reusesc sa faca fata transformarilor din jurul lor si sa nu se lase coplesiti. Scarlett O’Hara, eroina principala, este o supravietuitoare, o femeie puternica, egoista si independenta, care nu pune mare pret pe regulile si conventiile sociale si care stie sa foloseasca evenimentele si oamenii in favoarea sa.
