Scriitori Celebri

Arthur C. Clarke (1917-2008)

2012-02-19T05:32:00.000-08:00

       Arthur Charles Clarke s-a nascut la data de 16 decembrie 1917, in Minehead, Somerset, de pe coasta Angliei. A mai avut trei frati mai mici. Cand Clarke avea 14 ani, tatal sau a murit, iar familia a trecut printr-o perioada mai grea. Mama lui a inceput sa predea lectii de citit pentru a castiga ceva bani.
       A absolvit gimnaziul "Huish’s Grammar School" din Taunton, dar nu si-a permis sa urmeze universitatea si s-a angajat ca auditor la sectia de pensii a Ministerului Educatiei. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a servit in Royal Air Force ca instructor si tehnician radar, fiind trecut in rezerva cu gradul de locotenent. Dupa razboi a absolvit King’s College London in matematica si fizica.
       In anul 1936 s-a mutat la Londra unde s-a alaturat societatii "British Interplanetary Society".
       Inca de mic i-a placut sa priveasca stelele. A inceput sa scrie povestiri si lucrari tehnice pe care le trimitea unor reviste. Prima povestire tiparita a fost "Rescue Party", in "Astounding Science", in luna mai 1946.
       Desi nu a initiat conceptul de sateliti geostationari (in ciuda legendei care sustine contrariul), a contribuit hotarator la ideea ca acesti sateliti pot fi relee ideale de telecomunicatii. Datorita activitatii sale a primit medalia de aur al Institutului Franklin, premiul Lindbergh, premiul Marconi, functia de profesor la "Vikram Sarabhai" de la "Physical Research Laboratory" din Ahmedabad, India si cea de cercetator stiintific la King's College din Londra. In plus, orbita geostationara (la 42,000 km deasupra pamantului) este denumita "Orbita Clarke".
       In vara anului 1947, a scris primul lui roman, "Prelude to Space". Din 1951 s-a dedicat exclusiv carierei de scriitor.
       In anul 1953 s-a casatorit cu Marilyn Torgenson de care a divortat dupa numai sase luni.
       In 1956 a emigrat in Sri Lanka, in special pentru a-si satisface pasiunea pentru scufundarile subacvatice. In 1962, explorarile subacvatice ale lui Clarke au fost intrerupte, dupa ce o explozie accidentala l-a lasat temporar paralizat.
       In anul 1964 Arthur Clarke a inceput colaborarea cu Stanley Kubrick la realizarea filmului "2001: A Space Odyssey". Desi se baza pe o povestire a lui Clarke din 1951, "The Sentinel", proiectul l-a determinat pe autor sa scrie un roman complet nou in acelasi timp cu realizarea filmului. In anul 1968 romanul a fost publicat iar Clarke si Kubrick imparteau nominalizarea la Oscar pentru scenariul filmului.
       In anul 1985, Clarke a publicat "2010: Odyssey Two" si a lucrat cu Peter Hyams pentru versiunea cinematografica. Celelalte romane din serie sunt "2061: Odyssey Three" (1988) si "3001: The Final Odyssey" (1996).
       Alaturi de producatorul de la CBS, Walter Cronkite si astronautul Wally Schirra, Arthur C. Clarke a comentat aselenizarea modulului lunar Apollo 11 in anul 1969. Clarke a revenit pentru astfel de comentarii si pentru misiunile Apollo 12 si 15.
       Pe langa interesul manifestat pentru spatiu Clarke a fost fascinat si de fenomenele paranormale. Unele elemente se regasesc in romanul "Childhood's End". A publicat mai multe articole pe marginea acestui subiect si a produs chiar si programe de televiziune precum "Arthur C. Clarke's Mysterious World" (1981) si "Arthur C. Clarke's World of Strange Powers" (1984).
       In anul 1988 a fost diagnosticat cu sindromul post-poliomielitic si a fost pus intr-un scaun cu rotile.
       Intre anii 1989 - 2004 a condus "Univesitatea Internationala a Spatiului".
       In 1998 a primit distinctia de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, in anul 2000 regina i-a conferit titlul de Sir, iar in 2005 a capatat cel mai important titlu civil din Sri Lanka: Sri Lankabhimanya.
       Premii si distinctii SF: SFWA Grand Master, trei premii Hugo si Nebula, cate un premiu Campbell Memorial, Locus, British SF, International Fantasy, Jupiter, Geffen, precum si doua premii Seiun. Pe langa aceste distinctii in onoarea sa a fost denumit un asteroid (4923 Clarke) si o specie de dinozaur, Serendipaceratops arthurcclarkei. In 1986 a fost infiintat Premiul Arthur C. Clarke. Premiul este acordat de catre un juriu de specialisti, in fiecare an, celui mai bun roman SF publicat in Marea Britanie (nu neaparat scris de catre un scriitor britanic).
       Printre lucrarile sale se numara: "Sfarsitul copilariei" (1953), "Orasul si stelele" (1956), "Fantanile Paradisului" (1978), etc.
       La data de 19 martie 2008 Arthur C. Clarke a murit in Colombo, Sri Lanka, din cauza unor probleme respiratorii.

2001: Odiseea spatiala (1968)

       Romanul "2001: Odiseea spatiala" a fost publicat in anul 1968. A fost scris concomitent cu versiunea de film a lui Stanley Kubrick si publicat dupa aparitia filmului. A avut la baza o nuvela publicata de autor in 1951, intitulata "The Sentinel".
       Romanul porneste din perioada preistorica cand un monolit este catalizatorul unui salt evolutiv in randul primatelor - de la culegator la vanator ce foloseste unelte. Multe mii de anii mai tarziu, un monolit, descoperit de o echipa de geologi stationati pe Luna, emite un semnal radio catre Jupiter. O expeditie trimisa sa investigheze planeta este sabotata de computerul dereglat Hall. Bowman, astronautul supravietuitor, este aruncat, in urma ciocnirii cu un alt monolit de pe Jupiter, intr-un tunel "plin de stele", prin spatiu si timp, pentru a muri si renaste intr-o noua faza a existentei.

Ion Luca Caragiale (1852-1912)

2012-02-11T06:04:00.000-08:00

       Ion Luca Caragiale s-a nascut la data de 30 ianuarie 1852 in satul Haimanale din judetul Prahova (azi - satul I.L. Caragiale). A fost fiul lui Luca Caragiale, avocat si magistrat la Ploiesti si al Ecaterinei Karaboas.
       Intre anii 1859-1860 a urmat primele studii cu parintele Marinache la Ploiesti. In urmatorii trei ani a urmat clasele primare la Scoala Domneasca nr.1 din Ploiesti.
       In anul 1863 a inceput sa frecventeze Institutul de baieti al lui Pavel Eliade iar anul urmator a mers la Liceul "Sfintii petru si Pavel".
       In 1868 Caragiale l-a cunoscut pe Mihai Eminescu in trupa unchiului sau Iorgu Caragiale si s-a inscris la Conservatorul din Bucuresti, clasa de "declamatie si mimica" a altui unchi al sau Costache Caragiale. Doi ani mai tarziu a fost numit copist la Tribunalul Prahova iar in anul urmator a fost angajat sufleur si copist la Teatrul National din Bucuresti.
       In aceasta perioada a inceput sa scrie si intre anii 1873-1876 a trimis texte la revistele "Ghimpele", "Telegraful" si "Asmodea". In timpul Razboiului de Independenta a conceput si scris revista umoristica "Claponul".
       In anul 1878 a inceput colaborarea cu ziarul "Timpul". In 1881 a fost numit revizor scolar in districtele Suceava si Neamt. In aceasta perioada a avut o legatura amoroasa cu Veronica Micle (relatie ce a fost dezvaluita lui Eminescu).
       In 1885 s-a nascut primul fiu al lui Caragiale, Mateiu, dintr-o legatura neoficiala cu Maria Constantinescu.
       In anul 1888 a fost numit director general al teatrelor iar un an mai tarziu I. L. Caragiale s-a casatorit cu Alexandrina Burelly si a demisionat din functia de director. Acum i-a fost tiparit volumul "Teatru". A avut doua fiice care au murit de timpuriu si un fiu.
       In 1890 a fost profesor la Liceul "Sf. Gheorghe" din Bucuresti. In 1893 a infiintat si condus revista "Moftul roman" iar anul urmator a scos impreuna cu I. Slavici si G. Cosbuc revista "Vatra".
       Caragiale a fost acuzat ca ar fi plagiat drama "Napasta" dupa o piesa a scriitorului ungar Istvan Kemeny, intitulata „Nenorocul”. Acuzatia a aparut in 1901 in doua articole din "Revista literara", semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din Bucuresti, a aflat numele real al autorului (C. Al. Ionescu), l-a actionat in justitie si a castigat fara probleme, gratie pledoariei avocatului sau, Barbu Stefanescu Delavrancea.
       In anul 1905 s-a stabilit impreuna cu familia la Berlin.
       In anul 1909 a reinceput colaborarea la "Universul" cu povestiri, schite si scrisori. Doi ani mai tarziu a inceput colaborarea cu revista "Romanul".
       In ianuarie 1912, Societatea Scriitorilor Romani a vrut sa-l omagieze pe Caragiale, cu ocazia implinirii a 60 de ani. Sub pretextul unei crize de sciatica, dramaturgul a refuzat participarea la eveniment.
       I. L. Caragiale a scris comedii: "O scrisoare pierduta", "O noapte furtunoasa", "D'ale carnavalului", "Conu Leonida fata cu reactiunea", drame: "Napasta", nuvele si povestiri: "Doua loturi", "O faclie de Paste", "In vreme de razboi", "La hanul lui Manjoala", articole politice, parodii si versuri.
       La data de 22 iunie 1912 Ion Luca Caragiale a murit subit, probabil in urma unei crize cardiace, in locuinta sa din Berlin. A fost inmormantat intr-un cimitir protestant din Schoneberg-Berlin. Ulterior ramasitele sale pamantesti au fost aduse in tara si reinhumate la cimitirul Bellu din Bucuresti.

O scrisoare pierduta (1885)

       Comedia "O scrisoare pierduta" a fost citita la "Junimea" in anul 1884 si publicata in "Convorbiri literare" in anul 1885.
       Actiunea se petrece "in capitala unui judet de munte", unde, pe fondul agitat al unei campanii electorale, are loc un conflict politic intre ambitiosul avocat Nae Catavencu, care doreste sa devina deputat, si gruparea politica din care faceau parte Tipatescu si Zaharia Trahanache, care, la randul lor, se considerau indreptatiti sa dirijeze in continuare viata politica a judetului.
       Pentru a-si indeplini planul Catavencu ii santajeaza pe Tipatescu si Trahanache. Instrumentul santajului este "o scrisoare de amor" a lui Tipatescu adresata lui Zoe Trahanache, pierduta de aceasta, intrata in posesia Cetateanului turmentat si subtilizata de la acesta de catre Catavencu.
       Scrisoarea este ea insasi un personaj, un obiect animat, un simbol al imoralitatii ascunse. Circuitul ei intretine surpriza comica si dezvaluie trasaturile personajelor.

Edgar Allan Poe (1809-1849)

2012-01-11T13:23:00.000-08:00

       Edgar Allan Poe s-a nascut la data de 19 ianuarie 1809 in Boston, Massachutes. Parintii sai au fost actori ambulanti. Tatal sau, David Poe Jr., a murit in anul 1810 iar mama, Elizabeth Hopkins Poe, in anul 1811. Din aceasta cauza a fost crescut de catre un comerciant din Richmond numit John Allan si a trait o perioada in Anglia. Nu a fost niciodata adoptat in mod legal dar si-a luat numele de Allan drept nume mijlociu.
       In Anglia, Poe a urmat cursurile colegiului Manor School in Stoke Newington. A studiat apoi in Richmond, iar in 1825 s-a inscris la Universitatea din Virginia, pe care a fost nevoit sa o paraseasca dupa un an din cauza lipsurilor materiale. Deoarece avea multe datorii si ducea o viata extravaganta a ajuns in conflicte cu tatal sau vitreg.
       A incercat sa intre in armata dar a fost exclus din academia militara din West Point din cauza unor acte deliberate de indisciplina. In aceasta perioada a publicat fara prea mult succes primele sale poezii.
       In anul 1833 Edgar Allan Poe a castigat concursul organizat de revista "Saturday Visitor" din Baltimore cu povestirea "Manuscris gasit intr-o sticla".
       In 1836 s-a casatorit cu verisoara lui, Virginia Clemm, si s-a stabilit in Baltimore. A devenit redactor principal al revistei "Southern Literary Messenger", dar a pierdut postul in scurt timp datorita exceselor sale alcoolice.
       Poe a publicat mai multe articole, povestiri si eseuri in diverse reviste faurindu-si reputatia de critic sever si competent. A scris mai multe nuvele care au avut succes la public printre care si "Povestea lui Arthur Gordon Pym" si in 1839 a publicat in doua volume un ciclu de nuvele numit "Povestiri ale Grotescului si Arabescului". A lucrat ca editor asistent la revista "Burton's Gentlemen's Magazine" si apoi la revista "Graham's Magazine".
       In ianuarie 1845 a publicat in revista "Evening Mirror" poemul "Corbul" (The Raven) care l-a facut celebru.
       In anul 1847 sotia sa, Virginia, a murit si acest lucru i-a accentuat abuzul de bauturi alcoolice.
       In 1849, dupa o disparitie de cateva zile, a fost gasit cazut pe un trotuar in orasul Baltimore, in stare de confuzie mintala. A murit patru zile mai tarziu la data de 7 octombrie 1849.
       Printre povestirile mai celebre ale lui Edgar Allan Poe se numara: "Aventurile lui Gordon Pym", "Prabusirea casei Usher", "Carabusul de aur", "Pisica neagra", "Butelia de Amontillado", etc.

Pisica neagra (1843)

       "Pisica neagra" este o proza scurta publicata de catre Edgar Allan Poe pe data de 19 august 1843 intr-o editie a revistei "The Saturday Evening Post".
       Aceasta scriere este considerata o analiza asupra psihologiei vinovatiei. Ea spune povestea unui criminal care isi ascunde faptele si se crede invulnerabil dar intr-un final cedeaza si se destainuie.

Mihai Eminescu (1850-1889)

2011-11-18T11:14:00.000-08:00

       Mihai Eminovici s-a nascut la data de 15 ianuarie 1850, la Botosani. A fost cel de-al saptelea copil al caminarului Gheorghe Eminovici si al Ralucai Iurascu.
       Primele clase le-a urmat la Ipotesti iar in anul 1858 s-a inscris, in clasa a treia primara, la National Hauptschule in Cernauti.
       In toamna anului 1860 s-a inscris in clasa I la K. K. Ober Gymnasium din Cernauti.
       Intre 1861-1862 a urmat clasa a II-a de gimnaziu pe care a repetat-o intre 1862-1863, dar in aprilie 1863, s-a intors la Ipotesti.
       Pe 21 martie 1864 a solicitat o bursa sau o subventie pentru continuarea studiilor insa a fost refuzat.
       La 5 octombrie 1864, Eminovici a intrat ca practicant la Tribunalul din Botosani, apoi a fost copist la comitetul permanent judetean. Un an mai tarziu a demisionat si a trecut in Bucovina unde a stat in gazda la profesorul sau, Aron Pumnul, ca ingrijitor al bibliotecii acestuia. Situatia lui scolara era de „privatist“.
       La data de 1 decembrie 1866 a debutat cu poezia "La mormantul lui Aron Pumnul" intr-o brosura votitiva "Lacramioarele invataceilor gimnagiasti". La 25 februarie 1867 a publicat in revista "Familia" din Pesta, cu numele schimbat de Iosif Vulcan in Mihai Eminescu, poezia "De-as avea".
       In anul 1867 a intrat ca sufleor si copist de roluri in trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar in formatia lui Mihail Pascaly si, la recomandarea acestuia, sufleor si copist la Teatrul National, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. A continuat sa publice in "Familia", a scris poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), ramase in manuscris si a facut traduceri din germana (Arta reprezentarii dramatice, de H. Th. Rotscher).
       Intre 1869 si 1872 a studiat filozofia la Viena. In noiembrie 1872 a mers la Berlin unde a urmat cursuri de filosofie, istorie si economie politica.
       In toamna anului 1874 s-a intors la Iasi unde Maiorescu l-a numit director al Bibliotecii Centrale Universitare. Prin intermediul lui Miron Pompiliu, secretarul Universitatii, a cunoscut-o pe Veronica Micle, sotia lui Stefan Micle, rectorul Universitatii.
       La data de 1 iulie 1875 a fost numit revizor scolar pe judetele Iasi si Vaslui. Un an mai tarziu a fost numit redactor si corector al "Curierului de Iasi" unde a publicat nuvela "La aniversare" si "Cezara".
       La data de 27 octombrie 1877 a fost numit redactor al ziarului "Timpul" din Bucuresti.
       Mihai Eminescu a fost bun prieten cu Ion Creanga, pe care l-a determinat sa scrie si l-a introdus la "Junimea".
       In aprilie 1883 almanahul "Romania juna" din Viena i-a tiparit "Luceafarul". In "Familia", au aparut poeziile: "S-a dus amorul...", "Cand amintirile...", "Adio", "Ce e amorul?", "Pe langa plopii fara sot", "Si daca...".
       In iunie 1883 a participat la serbarile dezvelirii statuii lui Stefan cel Mare la Iasi si a citit la Junimea "Doina". La Bucuresti , in vremea caldurilor insuportabile ale verii, a avut primul soc nervos. Intre 28 iunie si 15 august a fost internat in sanatoriul doctorului Sutu. La 20 octombrie, prietenul sau Alexandru Chibici Ravneanu l-a insotit la sanatoriul Ober-Dobling de langa Viena.
       La recomandarea doctorului, in 1884, a facut o calatorie in Italia fiind insotit de prietenul sau. Intors in tara a ocupat postul de subbibliotecar la Biblioteca Universitatii din Iasi.
       In noiembrie 1886 a fost din nou internat, la ospiciul de la Manastirea Neamt. Orasul i-a votat un ajutor de 120 lei lunar. Apoi a plecat la baile din Halle iar parlamentul i-a votat o pensie de 250 lei lunar.
       In anul 1888 Veronica Micle l-a vizitat la Botosani, si l-a luat cu ea la Bucuresti. Un an mai tarziu boala revenit si a fost internat din nou in sanatoriul doctorului Sutu din strada Plantelor.
       La data de 15 iunie 1889 scriitorul a decedat. Ziarul "Romanul" a anuntat ziua următoare la stiri ca: "Eminescu nu mai este." Corpul poetului a fost expus publicului in biserica sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, impodobit cu cetina de brad. Un cor dirijat de muzicianul C. Barcanescu a interpretat litania "Mai am un singur dor". Patru elevi de la "Scoala normala de institutori" din Bucuresti au purtat pe umeri sicriul pana la mormant, unde a fost ingropat sub "teiul sfant" din cimitirul Bellu cum scria chiar Caragiale in necrologul sau.
       Opera sa cuprinde atat nuvele: "Lantul de aur" (1866), "Sarmanul Dionis" (1872), "Cezara (1875), cat si poeme: "Proletarul" (1871), "Panorama desertaciunilor" (1872), "Evul de mijloc" (1872), povestea: "Fat-Frumos din lacrima" (1870), schita: "La aniversara" (1875), poezii: "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie", "Inger de paza", "Mortua Est!", "Copii eram noi amandoi", "Memento Mori", "Floare albastra", "Inger si Demon", "Fat-Frumos din Tei", "Calin Nebunul", "Melancolie", "Lacul", "Dorinta", "Gandind la tine", "Povestea teiului", "Fiind baiet paduri cutreieram", "O, ramai", "O, mama...", "Scrisoarea I", "Luceafarul", "Si daca...", "Pe langa plopii fara sot...", "Ce te legeni...", "Mai am un singur dor", "Sara pe deal", "La Steaua", etc.
       Mihai Eminescu a fost un poet, prozator si jurnalist roman, socotit de cititorii romani si de critica literara drept cel mai important scriitor romantic din literatura romana, supranumit si "Luceafarul poeziei romanesti".

Luceafarul (1883)

       "Luceafarul" este un poem romantic, publicat in Almanahul Societatii Academice Social-Literare "Romania Juna" din Viena, in anul 1883. Dupa publicarea la Viena, poemul a fost reluat apoi in acelasi an in revista "Convorbiri literare" si in final in volumul princeps intitulat „Poesii” sub ingrijirea lui Titu Maiorescu.
       Punctul de plecare al lui Eminescu in scrierea acestuia este, dupa propria-i marturisire, basmul popular, muntenesc, “Fata in gradina de aur”, cunoscut poetului din culegerea folclorica a germanului Kunisch, alcatuita in urma unei calatorii pe care acesta o facuse, in Tarile Romane.
       "Luceafarul" pastreaza din basmul popular doar cadrul si ideea dragostei, cea peste fire, dintre o pamanteana si o fiinta nemuritoare. El povesteste intr-un cadru de basm, iubirea stranie dintre Astrul serii si o prea frumoasa fata de imparat.

Miguel de Cervantes (1547-1616)

2011-10-09T08:03:00.000-07:00

       Miguel de Cervantes Saavedra se presupune ca s-a nascut la data de 29 septembrie 1547, la Alcala de Henares. A fost fiul lui Rodrigo Cervantes, care era barbier-chirurg si al sotiei sale, Leonora de Cortinas.
       In anul 1551 Rodrigo de Cervantes s-a mutat, impreuna cu familia, la Valladolid. Din cauza datoriilor a fost incarcerat timp de cateva luni si bunurile i-au fost confiscate. In 1566 a plecat la Cordoba pentru a lua in primire mostenirea lasata de catre bunicul scriitorului.
       Nu exista date privind primii ani de studiu ai lui Cervantes dar se presupune ca ar fi studiat la Valladolid, Cordoba sau Sevilla. Este posibil sa fi studiat si in cadrul "Companiei lui Iisus", deoarece nuvela sa „El coloquio de los perros” („Colocviul cainilor”) porneste de la o descriere a colegiului iezuitilor, care pare o aluzie la viata sa de student.
       In anul 1566 s-a stabilit la Madrid. Aici a asistat la orele de gramatica ale lui Juan Lopez de Hoyos, care in 1569 a publicat o carte despre imbolnavirea si moartea reginei Isabel de Valois. Acesta a inclus in carte si trei poezii scrise de Cervantes.
       In decembrie 1569 Cervantes a fugit in Italia in urma acuzatiei de a-l fi ranit intr-un duel pe un anume Antonio Sigura. In scurt timp s-a angajat ca soldat in compania capitanului Diego de Urbina, imbarcandu-se pe galera Marquesa. Pe data de 7 octombrie 1571 a participat la batalia de la Lepanto unde a fost ranit la piept si la bratul stang, ramanand infirm toata viata. Cu toate acestea nu a renuntat la viata militara.
       In anul 1575 a fost eliberat din armata dar in drum spre Spania a fost capturat de piratii berberi si dus captiv in Algeria. Dupa cinci ani si patru incercari de evadare a fost eliberat in schimbul a 500 ducati si s-a intors in Spania.
       In anul 1581 Cervantes s-a mutat in Portugalia cu scopul de a gasi o modalitate de a plati din datoriile contractate de familia sa pentru a-l elibera din Algeria. Dupa numai un an s-a intors la Madrid unde a inceput o relatie amoroasa cu Ana Villafranca de Rojas, sotia lui Alonso Rodriguez, un crasmar. Din aceasta relatie a rezultat o fetita, Isabel de Saavedra, pe care scriitorul a recunoscut-o ca fiind fiica lui.
       La data de 12 decembrie 1584 s-a casatorit cu Catalina de Salazar y Palacios din Toledo. Doi ani mai tarziu a divortat si a inceput calatoriile in Andaluzia in calitate de comisar al aprovizionarii pentru "Armada Invencible".
       S-a stabilit apoi la Sevilla unde a lucrat ca perceptor de taxe. In 1597 a fost inchis fiind acuzat de "insusirea banului public". Se presupune ca in inchisoare a inceput sa scrie romanul sau celebru "Don Quijote". In anul 1605 a publicat prima parte din opera sa principala, „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”. A doua parte, „El ingenioso caballero don Quijote de la Mancha”, a aparut in anul 1615.
       Cervantes a mai publicat: „Nuvelele exemplare” (1613), „Galatea” (1584), "Calatoria in Parnas" (1614), etc.
       Miguel de Cervantes a decedat la data de 22 aprilie 1616, la Madrid. A fost supranumit „Principele ingeniozitatii”.

Don Quijote (1605-1615)

       Prima parte a romanului "Don Quijote de la Mancha" a fost publicat de catre Cervantes in anul 1605 iar partea a doua in 1615.
       Romanul a fost conceput ca o satira la adresa popularelor povesitiri cavaleresti. El spune povestea micului nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influentat de lecturile sale ajunge sa se creada un cavaler in cautare de aventuri.
       Alonso Quixano (sau Quijano) locuieste impreuna cu nepoata sa in tinutul La Mancha. Cititor pasionat de romane cavaleresti, Don Quijote ajunge sa se considere un cavaler ratacitor astfel ca porneste la drum calare pe martoaga sa, Rocinante, inarmat cu arme din carton si insotit de scutierul sau Sancho Panza. Intocmai ca eroul din romanele de aventură pe care le citea, Amadis de Gaula, el isi alege o domnita careia sa-i dedice victoriile din batalii: Dulcinea del Toboso, o taranca dintr-un tinut vecin, pe numele adevarat de Aldonza Lorenzo, dar care in realitate nu era nici nobila si nici frumoasa.

George Orwell (1903-1950)

2011-10-01T08:22:00.000-07:00

       Eric Arthur Blair, cunoscut sub pseudonimul literar de George Orwell, s-a nascut la data de 25 iunie 1903 in orasul Motihari, capitala statului Bihar din India. A fost cel de-al doilea fiu al lui Richard Walmesley Blair, functionar in administratia engleza din India in domeniul opiului si al Idei Mabel Limonzin, fiica unui comerciant de ceai.
       In anul 1904 s-a mutat impreuna cu mama si sora sa in Anglia.
       Intre anii 1917 - 1921 Orwell a studiat la "Colegiul Eton" si a publicat diverse articole in revistele colegiului. La un an dupa absolvire s-a angajat in cadrul Politiei Imperiale Indiene (in Birmania), perioada pe care a povestit-o mai tarziu in romanul "Zile birmaneze" (1934).
       Dezgustat de politica coloniala s-a intors in Anglia. A inceput sa scrie articole in ziare si prima sa carte "Fluierand a paguba prin Paris si Londra" (1933), o relatare emotionanta si comica a celor cativa ani de saracie autoimpusa pe care i-a trait dupa ce s-a intors in Europa.
       A participat la razboiul civil spaniol si apoi a fost redactorul revistelor "Tribune" si "New Statesman". Pe parcursul celui de-al doilea razboi mondial, a fost colaborator al BBC.
       Printre romanele lui George Orwell se numara "Fiica unui cleric" (1935), "O gura de aer" (1939), dar recunoasterea i-au adus-o alte doua proze de tip reportaj: "Drumul catre Wigan Pier" (1937), despre viata la limita saraciei a minerilor dintr-un orasel din Lancashire, si "Omagiul Cataloniei" (1938), despre experienta sa din timpul razboiului civil din Spania.
       Creatia datorita careia a devenit faimos este "Ferma animalelor" (1945), care dezvaluie mecanismul nasterii si functionarii dictaturii. Datorita paralelei evidente dintre regimul de scris in carte si regimul tarilor socialiste, cartea a fost interzisa in aceste tari, la fel ca si romanul "O mie noua sute optzeci si patru", (1949), o viziune cutremuratoare despre statul totalitar, in care dragostea si cugetarile independente sunt interzise.
       George Orwell a murit la data de 21 ianuarie 1950, la Londra, din cauza tuberculozei.

O mie noua sute optzeci si patru (1949)

       Romanul "O mie noua sute optzeci si patru" a fost publicat de catre George Orwell in anul 1949.
       Cartea descrie o Mare Britanie posterioara unui razboi nuclear ipotetic dintre Est si Vest, care ar fi avut loc in anii '50, in care s-a instaurat un regim de tip totalitar foarte inspirat din stalinism si din nazism. Libertatea de expresie ca atare nu mai exista. Toate gandurile sunt minutios supravegheate, iar imense afise, care tronează pe strazi, indica tuturor faptul ca „Fratele cel Mare sta cu ochii pe tine”.
       Actiunea romanului are loc in viitor si prezinta o parte din viaţa intelectualului Winston Smith sub opresiunea guvernului totalitarist. "O mie noua sute optzeci si patru" a imprimat foarte multi termeni si idei in cultura contemporana, si mai ales in limba engleza, de exemplu Fratele cel Mare, dubla gandire, politia gandirii, ingsoc. „Fratele cel Mare sta cu ochii pe tine” este un simbol al controlului excesiv, iar adjectivul "orwellian" este folosit pentru a descrie actiunile si organizatiile Oceaniei.

Mircea Cartarescu (1956)

2011-09-13T05:08:00.000-07:00

       Mircea Cartarescu s-a nascut la data de 1 iunie 1956, la Bucuresti. A fost fiul lui Constantin Cartarescu, economist si ziarist, si al Mariei Badislav.
       Intre anii 1971-1975 a urmat cursurile liceului "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti.
       Intre 1976-1980 a urmat Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti. In aceasta perioada a inceput sa frecventeze si cenaclul „Junimea" condus de Ovid. S. Crohmalniceanu.
       Mircea Cartarescu a frecventat si „Cenaclul de luni" condus de N. Manolescu in cadrul caruia a fost remarcat. In anul 1978 a publicat cateva poeme in "Romania Literara".
       In anul 1980 a debutat cu volumul "Faruri, vitrine, fotografii" pentru care a primit "Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut".
       Intre anii 1980-1989 a fost profesor la o scoala generala din Bucuresti iar din 1990 asistent la Facultatea de Litere din Bucuresti.
       In 1983 Cartarescu a debutat ca prozator in antologia Desant 83, continuand apoi cu nuvelele din "Visul" (Premiul Academiei, 1989), (republicate, integral, sub titlul "Nostalgia" in 1993) si cu romanele "Travesti" (Premiul Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din Romania, 1994) si trilogia "Orbitor" care cuprinde: "Aripa stanga" (1996), "Corpul" (2002) si "Aripa dreapta" (2007), ("Aripa stanga" a luat Premiul ASPRO si Premiul rev. Cuvantul, 1996).
       Mircea Cartarescu a mai publicat volumele "Aer cu diamante" (1982), "Poeme de amor" (1983), "Totul", "Levantul" (Premiul Uniunii Scriitorilor, 1990) si "Dragostea" (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 1994).
       In anul 1989 a devenit redactor al revistei "Caiete critice".
       Un an mai tarziu scriitorul a fost invitatul Universitatii Iowa din SUA, in cadrul programului „International Writers Program".
       In 1991 a urmat cursurile "Seminarului de Studii Culturale" din Stuttgart, Germania.
       In 1993 a inceput sa conduca cenaclul „Litere", al Facultatii de Litere din Bucuresti.
       In perioada 1994-1996 a predat literatura romana la "Universitatea din Amsterdam".
       In anul 1995 i s-a decernat Premiul revistei Ateneu pentru poezie.
       In 1996 Mircea Cartarescu a fost bursier al Fundatiei Rockfeller si al Colegiului Noua Europa.
       Operele lui Mircea Cartarescu au fost traduse in limbile engleza, italiana, franceza, spaniola, poloneza, suedeza, bulgara, maghiara, etc.
       Din anul 2004 este conferentiar al Facultatii de Litere din Bucuresti.
       In anul 2010 a publicat romanul "Frumoasele straine".

De ce iubim femeile (2004)

       "De ce iubim femeile" este o carte care cuprinde mai multe povestiri scrise de catre Mircea Cartarescu si care a fost publicata in anul 2004.
       Cartea este formata din douazeci si unu de capitole, douazeci dintre ele cuprinzand povestioare din viaţa amoroasa a naratorului, iar cea de-a douazeci si una, care poarta si numele cartii, cuprinde motivele pentru care, in viziunea naratorului, barbatii iubesc femeile.
       Cartea s-a vandut in peste 90.000 de exemplare, devenind un bestseller.

Friedrich Nietzsche (1844-1900 )

2011-09-01T10:54:00.000-07:00

       Friedrich Wilhelm Nietzsche s-a nascut la data de 15 octombrie 1844, la Rocken, langa Lutzen, intr-o familie de luterani, tatal sau fiind pastor.
       A studiat la liceul Pforta din Naumburg. La varsta de zece ani era considerat un "copil minune" deoarece scrisese un motet, circa cincizeci de poezii si incepuse sa scrie si un jurnal intim.
       In 1864 a inceput sa studieze teologia si filologia clasica la Universitatea din Bonn unde i-a avut ca profesori pe Wilhelm Ritscl si Otto Jahn. In aceasta perioada a inceput sa compuna muzica in maniera lui Schumann. Curand a renuntat la teologie si a inceput sa manifeste primele critici la adresa crestinismului.
       In 1866 a scris prima sa lucrare despre poezia lui Teognis care l-a incantat pe Rischl. In acelasi an a fost chemat in armata dar a fost trimis acasa din cauza unei rani pricinuite de o cadere de pe cal.
       In toamna anului 1868 l-a cunoscut pe Richard Wagner.
       Un an mai tarziu a devenit profesor de filologie clasica la Universitatea din Basel.
       In 1872 Nietzsche a publicat "Nasterea tragediei sau Elenism si Pesimism", in 1873 "Nastera filozofiei in epoca tragediei grecesti" si a inceput cartea "Consideratii intempestive".
       Sanatatea subreda l-a determinat sa-si ia mai multe concedii medicala pentru ca in 1879 sa abandoneze definitiv invatamantul.
       In anul 1881 la Genova, a descoperit muzica lui Bizet.
       In 1882 in urma unei calatori in Sicilia, a cunoscut-o la Roma pe Lou Salome de care s-a indragostit. Idilei i s-a opus sora lui Nietzsche si curand a intervenit ruptura dintre cei doi.
       In aprilie 1888 Georg Brandes , un critic danez, a tinut la Copenhaga prelegeri despre "filozoful german Friedrich Nietzsche".
       In 1889 Nietzsche grav bolnav psihic a fost internat in diferite clinici. Cauzele nebuniei au ramas chiar si astazi neelucidate pe deplin.
       Printre operele lui Nietzsche se numara: "Aurora" (1881), "Stiinta vesela" (1882), "Asa grait-a Zarathustra" (1885), "Dincolo de bine si rau" (1886), "Genealogia moralei" (1887), "Amurgul idolilor" (1888), "Anticristul" (1888), etc.
       Dupa cateva intervale de remisiune a bolii, in care s-a mai ocupat de reeditari si traduceri din operele sale s-a stins din viata la data de 25 august 1900, la Weimar.

Asa grait-a Zarathustra (1885)

       Cartea "Asa grait-a Zarathustra" a fost publicata de catre Fridrich Nietzsche in anul 1885. Este compusa dintr-un prolog si patru parti.
       Prologul relateaza descinderea lui Zarathustra intre oameni, pentru a condamna virtutea, mila, justitia si fericirea si pentru a le predica depasirea omenescului spre idealul Supraomului.
       Partea intai cuprinde "cuvantarile" lui Zarathustra, multe dintre ele critice (contra moralistilor, contra justitiei, armatei, presei, femeilor, etc.), dar si constructive, omul sortit sa se autodepaseasca trebuie sa fie creativ, sa-si iubeasca "departele", sa respecte copilul si casatoria, etc.
       Partea a doua reia unele critici dar contine si cateva pasaje lirice precum si indicatia mantuirii prin vointa.
       Partea a treia a cartii este dominata de "enigma si viziunea" eternei reintoarceri a Identicului.
       In ultima parte Zarathustra intalneste personaje care simbolizeaza diverse tipuri de umanitate decazuta, aparute in urma teribilului adevar: "Dumnezeu a murit".

La Fontaine (1621-1695)

2011-08-14T12:02:00.000-07:00

       Jean de La Fontaine s-a nascut la data de 8 iulie 1621 in orasul Chateau-Thierry, din regiunea Champagne. A fost fiul lui Charles de La Fontaine, administrator al apelor si padurilor in Chateau-Thierry si al Francoisei Pidoux.
       Intre anii 1636-1641 a studiat la Colegiul din Reims. Apoi si-a continuat studiile la seminarul Sainte-Magloire din Paris dar nu s-a preotit sustinand ca nu are vocatie pentru viata ecleziastica.
       In anul 1647 Jean de La Fontaine s-a casatorit cu Marie Hericart, o tanara bogata. L-a urmat pe tatal sau in functia de silvicultor dar in acelasi timp mergea la Paris pentru a frecventa cercurile literare.
       In 1654 a debutat in literatura cu o adaptare dupa piesa "Eunucul" a lui Terentiu.
       In 1658 s-a stabilit la Paris unde l-a avut ca protector pe Fouquet, ministrul de finante al lui Ludovic al XIV-lea. Pentru acesta a compus poemele "Adonis" si "Visul din Vaux".
       Dupa arestarea lui Fouquet, in 1662 regele l-a trimis intr-un exil temporar in Simousin, fiind invinuit ca i-a luat apararea ministrului.
       In 1664 s-a instalat la palatul Luxembourg in functia de "gentilom" al ducesei d'Orleans, vaduva lui Gaston, fratele regelui. In aceasta perioada i-a cunoscut pe Moliere, Racine si Boileau.
       In 1668 a publicat primele sase carti din volumul "Fabule" datorita caruia a devenit unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai clasicismului francez. Cartile VII si VIII din "Fabule" au fost publicate in anul 1678, cartile IX, X si XI un an mai tarziu iar ultima carte in anul 1694.
       In 1672, dupa moartea ducesei d'Orleans, s-a instalat in casa doamnei de La Sabliere unde a gasit un mediu savant prielnic creatiei literare.
       In 1683 La Fontaine a inceput sa fie primit de printii de Bourbon-Conde si de catre ducii Vendome. In acelasi an a fost ales membru al Academiei Franceze.
       In 1693 s-a stabilit in casa magistratorului d'Herward, consilier la Curtea de Justitie din Paris.
       La Fontaine a mai publicat: "Povestiri" (1668), "Iubirile lui Psiche si ale lui Cupidon" (1669), roman mitologic, "Captivitatea Sfantului Molc" (1673), poem religios, "Chinina" (1682), poem didactic, "Florentinul" (1685), comedie, "Epistola catre Huet" (1687), etc.
       Jean de La Fontaine s-a stins din viata la data de 13 aprilie 1695.

Fabule (1668-1694)

       Volumul "Fabule" a fost publicat de catre La Fontaine in mai multe carti ce au aparut in mai multi ani. Primele sase carti ale volumului au aparut in anul 1668, cartile VII si VIII in anul 1678, cartile IX, X si XI un an mai tarziu iar ultima carte in anul 1694.
       La Fontaine s-a inspirat in scrierea acestor fabule din opera lui Esop, un intelept grec care a trait in secolul al VI-lea i.H. Scriitorul a declarat ca foloseste animalele pentru a-i instrui pe oameni.
Printre fabulele care il definesc pe autor se numara: "Greierele si furnica", "Corbul si vulpea", "Vulpea si barza", "Lupul si mielul".

Aristofan (450 i.H. - 385 i.H.)

2011-08-04T10:01:00.000-07:00

       Aristofan s-a nascut in jurul anului 450i.H. in Grecia. Nu se stie locul si data exacta a nasterii sale. A trait in Kudathenaion, ceea ce inseamna ca provenea dintr-o familie instarita si prin urmare a primit o educatie aleasa. Este cunoscut drept „Parintele Comediei” sau „Printul Comediei Antice”.
       A avut trei fii Araros, Philippus si Nicostratus care au fost de asemenea poeti comici.
       Aristofan a compus patruzeci de piese de teatru, dintre care au supravietuit unsprezece. Piesele sale sunt singurele exemple de Comedie Veche Antica care au ajuns pana la noi in stadiu complet.
       Cele mai multe dintre piesele lui Aristofan aveau un caracter politic, satirizand de multe ori pe cetatenii cunoscuti ai Atenei pentru comportamentul lor din timpul Razboiului Peloponeziac si de dupa acesta. Aluziile din textele pieselor sugereaza ca Aristofan a fost adus in fata tribunalului de mai multe ori de catre Cleon, conducatorul Atenei, sub acuzatia de defaimare a Atenei in prezenta strainilor.
       Asa cum afirma Vitruviu, Aristofan a ajuns pentru prima oara in centrul atentiei publice atunci cand a fost membru al juriului intr-un concurs de literatura. A fost numit in juriu datorita entuziasmului sau pentru lecturile in biblioteca. In cadrul concursului poetii trebuiau sa recite, fiind premiati in functie de impresia lasata membrilor juriului. Aristofan i-a contrazis pe ceilalti membri ai juriului si audienta. A sustinut ca poetul cel mai putin placut de audienta era cel adevarat, ceilalti doar recitand operele altora.
       Dramaturgul este cunoscut pentru scrierea unor comedii precum „Pasarile”, pentru cele doua festivale dramatice ateniene: Bacanalele Urbane si Lenea. Piesa „Broastele” a primit onoarea fara precedent de a fi reprezentata a doua oara. Conform unui biograf care a trait posterior evenimentelor, Aristofan a primit de asemenea coroana civica pentru piesa sa.
       Printre piesele lui Aristofan se numara: "Babilonienii" (426i.H.), "Acharnienii" (425i.H.), "Cavalerii" (424i.H.), "Norii" (423i.H.), "Viespile" (422i.H.), "Pasarile" (414i.H.), "Broastele" (405i.H.), etc.
       Se presupune faptul ca Aristofan a decedat in anul 385i.H.

Broastele (405i.H.)

       Comedia "Broastele" a fost reprezentata cu prilejul sarbatorilor dionisiace de iarna la Atena, la inceputul anului 405i.H. Deoarece s-a bucurat de un mare succes piesa a mai fost jucata inca o data.
       Prin "Broastele", Aristofan a pus in scena o dezbatere publica asupra celor mai bune solutii de salvare a patriei amenintate de spartani. Poetul a imaginat o intrecere intre Eschil si Euripide. Piesa are doua parti distincte. Prima parte prezinta peripetiile pline de haz ale cuplului Dionysos-Xantias, pornit in cautarea lui Euripide in lumea infernului, iar cea de-a doua intrecerea dintre Eschil si Euripide. Totul se incheie subit, printr-o hotarare a zeului-arbitru care nu este determinata de rezultatul concursului ci reprezinta o adevarata "lovitura de teatru".

Ion Creanga (1837-1889)

2011-07-18T02:37:00.000-07:00

       Ion Creanga s-a nascut la data de 1 martie 1837 (astfel afirma insusi autorul in "Fragment de biografie", o alta varianta fiind 10 iunie 1839, conform unei condici din Humulesti), in satul Humulesti din judetul Neamt. A fost fiul lui Stefan a Petrii Ciubotariul si al Smarandei Creanga. A mai avut trei frati si trei surori mai mici.
       In anul 1846 Creanga a inceput scoala primara in satul natal avandu-l ca dascal pe Vasile a Ilioaei. Un an mai tarziu acesta a fost luat la oaste si a intrat in grija dascalului Iordache. In anul 1948 acesta a murit de holera si Creanga a trecut la scoala invatatorului Nicolae Nanu din Brosteni.
       In 1853 a terminat clasa a treia primara la scoala publica de la Targul Neamt, avandu-l ca profesor pe Isaiia Teodorescu, "popa Duhu".
       In 1854, Ion Creanga, numit acum Ion Stefanescu, s-a inscris la scoala de cahiteti din Falticeni. Un an mai tarziu a fost admis in anul al-II-lea la seminarul de la Socola.
       La data de 23 august 1859 Ion Creanga s-a cununat cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu.
       A devenit diacon si in octombrie 1860 s-a inscris la facultatea de teologie din Iasi. La sfarsitul aceluiasi an s-a nascut fiul sau Constantin.
       In 1864 a primit postul de intitutor la sectiunea a II-a a clasei intaia de la scoala primara "Trei Ierarhi".
       Dupa ce timp de mai multi ani a fost dascăl si diacon la diferite biserici din Iasi, a fost exclus din randurile clerului, deoarece a mers la teatru, si-a parasit nevasta, a tras cu pusca in ciorile care murdareau Biserica Golia si s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.
       In anul 1868 a aparut primul abecedar conceput de Ion Creanga, intitulat "Metoda noua de scriere si citire".
       In 1871 a publicat un manual de citire intitulat "Invatatorul copiilor", unde a inserat trei povestiri: "Acul si barosul", "Prostia omeneasca" si "Inul si camesa".
       Un an mai tarziu a fost exclus si din invatamant si a devenit mandatar al unui debit de tutun.
       In 1873 s-a incheiat procesul de divort, fiul ramanand in grija sa. In 1875 l-a cunoscut pe Mihai Eminescu si a publicat in revista "Convorbiri literare", povestirile "Soacra cu trei nurori" si "Capra cu trei iezi".
       In 1874 a fost numit institutor la clasele I si a-II-a de la Scoala primara de baieti nr. 2 din Pacurari.
       In 1881 a aparut prima si cea de-a doua parte din "Amintiri din copilarie" iar un an mai tarziu cea de-a treia parte. Cea de-a patra parte din "Amintiri din copilarie" a fost citita in Cercul literar al lui Beldiceanu in 1888.
       Ion Creanga a mai scris: "Punguta cu doi bani", "Danila Prepeleac", "Povestea porcului", "Povestea lui Stan Patitul", "Fata babei si fata mosneagului", "Ivan Turbinca", "Povestea lui Harap Alb", "Povestea unui om lenes", "Mos Ion Roata si Unirea", etc.
       La data de 31 decembrie 1889 Ion Creanga a decedat in urma unui atac de epilepsie si a fost inmormantat la cimitirul Eternitatea din Iasi.

Amintiri din copilarie (1881-1888)

       "Amintiri din copilarie" reprezinta principala scriere a lui Ion Creanga. Lucrarea este structurata in capitole scrise in mai multi ani (1881-1888), unele dintre ele citite in fata cenaclului "Junimea" din Iasi.
       Cartea ofera o descriere a copilariei lui Creanga cu detalii privind peisajul social al universului copilariei sale si descrie relatiile lui Nica al lui Stefan a Petrei cu diversele persoane cu care interactioneaza. Ea urmareste maturizarea lui Nica, de la o varsta idilica in satul Humulesti la o adolescenta rebela si la pregatirea pentru intrarea in randul preotimii ortodoxe in centrele de la Falticeni si Iasi.
       Lucarea a stat la baza filmului omonim din 1964, realizat de Elisabeta Bostan.

Stephen King (1947)

2011-06-29T07:59:00.000-07:00

       Stephen Edwin King s-a nascut la Portland, Maine, la data de 21 septembrie 1947. A fost fiul lui Donald Edwin King si al lui Nellie Ruth Pillsbury. Cand Stephen avea varsta de doi ani tatal sau si-a abandonat familia si mama l-a crescut impreuna cu fratele sau mai mare, adoptat, David, suferind multe greutati financiare.
       King a urmat scoala primara la Durham si liceul la Lisbon Falls, in Maine. A fost un adolescent nesigur pe el care si-a gasit consolarea in lectura. Pentru prima oara l-a citit pe Lovecraft, pe care l-a descoperit in 1960 intr-un cufar plin cu carti de groaza care apartinusera tatalui sau, scriitor amator. A inceput sa scrie povestiri bazate pe filmele vazute la cinema pe care le vindea colegilor si prietenilor. Acestea au fost multiplicate cu o masina de scris (careia ii lipsea tasta "n", ca in romanul "Misery"), folosita de fratele sau pentru a multiplica un ziar propriu, „Dave's Rag” (Fituica lui David), despre evenimentele locale.
       Intre anii 1966- 1971, Stephen King a urmat cursurile Universitatii din Maine, specializarea engleza. La universitate a scris o rubrica intitulata „King's Garbage Truck” (Camionul de gunoi al lui King) pentru ziarul studentesc „The Maine Campus” (Campusul din Maine).
       In aceasta perioada a avut mai multe servicii pentru a-si plati facultatea, inclusiv unul la o spalatorie industriala. Perioada de studentie este evidentiata in a doua parte a romanului „Hearts in Atlantis” (Inimi in Atlantida).
       In anul 1971 s-s casatorit cu Tabitha Spruce, viitoare scriitoare si poeta, cu care a avut trei copii. Acum a inceput sa predea limba engleza la Hampden Academy din Hampden, Maine. In aceasta perioada a locuit cu sotia si copiii intr-o rulota. Pentru a face bani a inceput sa scrie povestiri, majoritatea publicate in reviste pentru barbati. Tot acum Stephen a inceput sa consume alcool, un viciu cu care s-a luptat mult timp.
       Primul sau roman publicat a fost "Carrie", de care King nu a fost multumit si l-a aruncat la gunoi dar a fost recuperat de catre sotia sa. In 1973 acesta a fost publicat si King si-a dedicat viata exclusiv creatiei literare. A continuat sa scrie, sa bata recorduri si sa primeasca numeroase premii.
       In 1980 s-au mutat la Bangor, in Maine, intr-o superba casa in stil victorian si King a donat bibliotecii Universitatii din Maine manuscrisele primelor sale romane, unele dintre ele nefiind niciodata editate.
       La sfarsitul anilor 80, cu ajutorul familiei si prietenilor a renuntat la droguri, alcool si medicamente.
       A participat la finantarea construirii unui Centru al artelor si al muzicii din Massachussets, care poarta numele mamei sale, si a unei aripi suplimentare a bibliotecii municipale din Bangor. Lista donatiilor si a burselor pentru studenti este impresionanta.
       Ca membru al formatiei "The Rock Bottom Remainders", a dat numeroase concerte, mai ales la conventia "Cei mai buni vanatori de carti" din Anaheim, California, iar in 1994 a strabatut cu motorul Statele Unite (7000 km), sustinand prin acest proiect librariile independente.
       In iunie 1999 King a fost lovit de o masina in timp ce se plimba pe marginea drumului. A suferit cinci operatii in zece zile si a facut terapie fizica iar in scurt timp si-a reluat lucrul la „On Writing” (Despre scris), in ciuda faptului ca nu putea sa stea ridicat mai mult patruzeci de minute din cauza durerii.
       In anul 2002 Stephen King a anuntat ca nu va mai scrie insa a continuat sa faca acest lucru intr-un ritm mai lent.
       In anul 2003 a primit medalia Fundatiei Nationale de Carte din SUA pentru o „Contributie Exceptionala la Literatura Americana.” Tot din 2003, King isi prezinta opiniile referitor la evenimentele din cultura si mass-media intr-o rubrica, intitulata „The Pop Of King”, de pe ultima pagina a saptamanalului american „Entertainment Weekly” (revista de cinema, tv, muzica si literatura).
       In octombrie 2005, King a semnat un contract cu editura de benzi desenate Marvel Comics pentru extinderea ciclului „The Dark Tower” (Turnul Intunecat).
       In ianuarie 2006, King a aparut in primul episod al programului transmis in direct pe internet "Amazon Fishbowl" (Acvariu amazonian), moderat de Bill Maher.
       Stephen King este un mare fan al baseball-ului si al muzicii rock. Pentru a-si implini aceste pasiuni, a creat si a finantat postul de radio WZON in Bangor, care transmite meciuri de baseball si difuzeaza muzica rock.
       Printre operele scriitorului se numara: "The Shining" (Stralucirea, 1977), "The Stand" (Apocalipsa, 1978), "The Talisman" (Talismanul, 1984), "The Eyes of the Dragon" (Ochii dragonului, 1987), "Misery" (1987), "Insomnia" (1994), "Cell" (Mobilul, 2006), etc.
       A scris cateva titluri si in afara genului horror, inclusiv nuvelele „The Body” (Cadavrul) si „Rita Hayworth and the Shawshank Redemption” (adaptate pe marele ecran sub titlurile „Stand By Me” si „The Shawshank Redemption”), precum si romanele „The Green Mile” (Culoarul Mortii, de asemenea ecranizat, cu Tom Hanks in rolul principal), „The Eyes of the Dragon”, (Ochii dragonului) si „Hearts in Atlantis” (Suflete Pierdute in Atlantida).
       A scris cateva lucrari si sub pseudonimul Richard Bachman: „Rage” (1977), „The Long Walk” (1979), „Road Work” (1981), „The Running Man” (1982), etc.
       King a mai scris o povestire, „The Fifth Quarter” (Al cincilea sfert), sub pseudonimul John Swithen. Aceasta a fost inclusa in antologia „Nightmares & Dreamscapes” (Cosmaruri si vise) din 1993, semnata cu numele propriu.

Shining (1977)

       Romanul "Shining" a fost publicat de catre Stephen King in anul 1977. Titlul a fost inspirat de melodia lui John Lennon "Instant Karma!", care contine versul: "We all shine on…".
       Personajul central este Jack Torrance, un fost profesor care si-a pierdut slujba din cauza consumului de alcool. El incearca sa-si refaca viata acceptand un post de portar la un hotel izolat in munti, inchis in timpul iernii. Aici se muta cu sotia sa, Wendy, si fiul, Danny, un "shiner", adica o fiinta inzestrata cu o energie psihica supranormala ce-i da puteri vizionare.
       In Hotelul Overlook salasluieste o forta misterioasa si monstruoasa care va determina destinul teribil al condamnatului Jack Torrance si dezastrul unei familii. Iar miraculosul Danny se va desparti mult prea timpuriu si prea dureros de candoarea copilariei.
       Romanul a fost ecranizat in anul 1980 in regia lui Stanley Kubrick cu Jack Nicholson in rolul lui Jack Torrance.

Daniel Defoe (1660-1731)

2011-06-10T03:34:00.000-07:00

       Daniel Foe s-a nascut in anul 1660 (ziua si luna nu sunt cunoscute) la Londra. A fost fiul lui James Foe, lumanarar, apoi macelar.
       Deoarece tatal sau a dorit sa-l faca preot, in anul 1673 Daniel a intrat la Academia din Newington Green.
       In anul 1678 a parasit studiile religioase iar intre anii 1680-1683 a facut mai multe calatorii in Franta, Aachen si probabil in Olanda si Spania.
       In anul 1684 s-a casatorit cu Mary Tuffley, fiica unui negustor instarit. In aceasta perioada s-a apucat si el de negustorie.
       In 1685 a luat parte la rebeliunea din Monmouth impotriva lui Iacob al II-lea, dar ca urmare a unei gratieri, obtinuta probabil in schimbul unei mari sume de bani, a reusit sa scape de deportare si executie atunci cand a fost prins.
       Intre anii 1688-1692 Daniel Foe a fost chemat de mai multe ori in fata judecatii de catre creditori iar in 1692 a fost declarat falit si a fugit la Bristol. In acelasi an a publicat "Oda societatii ateniene".
       In anul 1694 a inceput unele relatii cu partidul whig si pare sa fi fost inca de pe atunci in serviciul secret pentru informarea guvernului.
       In 1697 a publicat "Caracterul decedatului doctor Samuel Annesley" si "Pareri asupra unui pamflet privitor la armata permanenta". In urmatorii ani a continuat sa publice diverse pamflete.
       In 1702 a publicat pamfletul "Cea mai expeditiva cale cu disidentii" de pe urma caruia s-a ales cu amenda si condamnarea la stalpul infamiei. Un an mai tarziu a fost expus la stalpul infamiei dar multimea l-a acoperit cu flori. A fost inchis la Newgate unde si-a schimbat numele in Daniel Defoe.
       In anul 1704 a fost eliberat de catre Harley, ministrul in serviciul caruia a intrat dupa eliberare.
       In anul 1713 a fost intemnitat la Newgate din cauza altor pamflete publicate. A fost eliberat dupa ce i-a cerut iertare reginei.
       Doi ani mai tarziu scriitorul a suferit un atac de apoplexie.
       In 1716 a inceput sa conduca o publicatie lunara "Mercurias Politics" care a aparut pana in 1720. Trei ani mai tarziu a lansat periodicul "Daily Post" si a scris romanul care l-a facut celebru "Robinson Crusoe".
       In 1722 scriitorul a publicat romanul "Moll Flanders", "Viata lui Cartouche", "Povestea colonelului Jacque", etc.
       Alte scrieri ale lui Daniel Defoe sunt: "O noua calatorie in jurul lumii" (1725), "Un sistem de magie" (1726), "Tirania Parohiala" (1727), "Hotiile de pe strada" (1728), "Un nou ghid al familiei" (1728), etc.
       In anul 1730 i s-a intentat un nou proces pentru o datorie veche. Defoe i-a incredintat toate bunurile fiului sau pentru o buna administrare si a fugit.
       Daniel Defoe a murit la data de 26 aprilie 1731 datorita unei letargii in casa de pe Ropenmaker's Alley, Moorfields, unde era gazduit. A fost inmormantat la Bunhill Fields.

Robinson Crusoe (1719)

       Romanul "Robinson Crusoe" a fost publicat de catre Daniel Defoe in anul 1719. Titlul sau complet este "Viata si ciudatele aventuri ale lui Robinson Crusoe".
       In scrierea acestui roman Daniel Defoe s-a inspirat dintr-un fapt real: aventura unui marinar, pedepsit sa fie lasat singur, vreme de patru ani, pe o insula pustie.
       Dornic de aventura Robinson Crusoe pleaca intr-o calatorie pe mare si in urma unei teribile furtuni devine ultimul supravietuitor de pe corabie. Ramane singur pe o insula pustie „neavand nici ce manca, nici unde se adaposti, nici haine, nici arme, fara nicio speranta". Ajutat de inteligenta sa si de forta bratelor incearca sa supravietuiasca si sa isi faca viata cat mai usoara.

Virginia Wolf (1882-1941)

2011-05-27T02:41:00.000-07:00

       Adeline Virginia Stephen cunoscuta, ca Virginia Wolf, s-a nascut la data de 25 ianuarie 1882, la Londra. Tatal ei, Sir Leslie Stephen, a fost un autor remarcabil, critic si alpinist. Mama ei, o femeie frumoasa si renumita, Julia Prinsep Stephen, s-a nascut in India dar mai tarziu s-a mutat in Anglia cu mama ei, unde a fost model pentru pictorii prerafaeliti, ca de exemplu Edward Burne-Jones. Ambii parinti mai fusesera casatoriti si ramasesera vaduvi (tatal fiind vaduv al fiicei celei mai mici a lui William Thackeray). Tatal a avut o fiica din prima casatorie iar mama doi baieti si o fata. Impreuna au avut-o pe Virginia si inca o fata si doi baieti.
       Tatal sau a detinut o imensa biblioteca din care impreuna cu sora sa Vanessa (spre deosebire de ceilalti frati care au mers la scoala) a invatat despre clasici si literatura engleza.
       Familia isi petrecea vacantele de vara la "Casa de vara" a lui Stephen, Talland House, care se deschidea spre golful din Portminister. Amintirile acestea au influentat scrierile de mai tarziu ale Virginiei.
       Moartea brusca a mamei in 1895 si a uneia dintre surori, doi ani mai tarziu, a dus la aparitia primelor crize nervoase ale Virginiei. La moartea tatalui sau in 1904 aceasta a fost internata. Savantii moderni cred ca crizele nervoase si perioadele depresive repetate au fost de asemenea influentate de abuzurile sexuale pe care Virginia si Vanessa le suferisera din partea fratilor vitregi George si Gerald (de care Virginia isi aminteste in eseurile sale autoboigrafice "O schita a trecutului" si "22 Park Gate").
       Virginia Wolf a studiat la "King's College", "Cambridge", si "King's College Londra", unde i-a cunoscut pe Lytton Strachey, Clive Bell, Rubert Brooke, Saxon Sydney-Turner, Duncan Grant si Leonard Woolf. Impreuna au format nucleul cercului intelectual cunoscut ca „Grupul Bloomsbury”. Unii au dobandit o proasta reputatie in 1910 in inselatoria de la Dreadnought la care Virginia a participat fiind deghizata ca un barbat de la curtea regala din Abisinia.
       In anul 1912 Virginia s-a casatorit cu Leonard Wolf.
       In 1922, Virginia a intalnit-o pe scriitoarea Vita Sackvile-West. Impreuna au avut o relatie sexuala care a durat de-a lungul anilor 1920.
       In anul 1928, Woolf a prezentat-o pe Sackvile-West in "Orlando", o fantastica biografie in care viata eroinei cuprinde trei secole si ambele sexe.
       Dupa ce relatia s-a incheiat cele doua au ramas prietene.
       Dupa terminarea ultimului ei roman (publicat postmortum) "Between the Acts", Woolf a cazut din nou prada depresiei. Inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, distrugerea casei din Londra in timpul atacului prin surprindere si primirea rece a biografiei sale de catre un prieten, Roger Fly, i-au agravat starea si nu a mai putut sa lucreze.
       Printre operele scriitoarei se numara: "Doamna Dalloway" 1925), "Spre Far" (1927), "Orlando" (1928), "Valurile" (1931), etc.
       La data de 28 martie 1941, Virginia Woolf s-a sinucis. Ea si-a imbracat paltonul, i-a umplut buzunarele cu pietre si a intrat in raul Ouse din apropierea casei sale, unde s-a innecat. Scena apare si in romanul "Orele" al lui Michael Cunningham si in filmul realizat dupa carte in regia lui Stephen Daldry cu Nicole Kidman in rolul principal.
       Trupul Virginiei Woolf a fost gasit abia pe 18 aprilie. Sotul ei a inmormantat-o sub un copac in gradina din Monk's House, casa lor din Rodmell, Sussex.

Orlando (1928)

       Romanul "Orlando" a fost publicat de catre Virginia Wolf in anul 1928.
       Este un roman biografic care incearca sa zugravească caracterul unei persoane reale, si este dedicat Vitei Sackville-West. El are menirea sa o consoleze pe Vita, pentru faptul ca s-a nascut fata.
       Orlando este adolescent in epoca elizabetana, iubeste in epoca stuartilor, devine din barbat femeie in timpul unei ambuscade la Constantinopol si se casatoreste in era victoriana. Epocile strabatute reprezinta disponibilitatea constiintei sale flexibile.

John Steinbeck (1902-1968)

2011-05-03T04:16:00.000-07:00

       John Ernst Steinbeck s-a nascut la data de 27 februarie 1902, la Salinas, California. Tatal sau a fost John Steinbeck, de origine germana. Acesta era administratorul unei mori, iar mama, Olive Hamilton Steinbeck, era invatatoare.        A mai avut un frate si doua surori.
Scoala elementara si liceul le-a urmat in orasul natal.
       Intre anii 1919-1924 a inceput sa scrie pentru ziarul liceului, "El Gabilan". Dupa terminarea liceului a urmat Universitatea Stanford. A mai urmat cursuri de literatura clasica si un curs introductiv de zoologie. In aceasta perioada a publicat primele povestiri in revista studenteasca "The Standford Spectator".
       In anul 1926 Steinbeck a parasit Universitatea fara a obtine diploma. A lucrat ca ingrijitor la o locuinta langa Lacul Tahoe, dupa care a plecat la New York unde s-a angajat mai intai pe santier si apoi cu ajutorul unui unchi ca reporter la "New York American".
       In 1926 s-a intors in California. Un an mai tarziu a publicat povestirea "Darul lui Iban".
       In anul 1928 a terminat primul sau roman "Cupa de aur", publicat un an mai tarziu.
       In ianuarie 1930 John Steinbeck s-a casatorit cu Carol Henning.
       In 1931 a scris ciclul de povestiri "Pasunile raiului" iar in 1933 a inceput ciclul "Calutul roib".
       In septembrie 1934 a inceput sa scrie romanul "Batalia", publicat doi ani mai tarziu.
       In anul 1937 a aparut volumul "Soareci si oameni" care in prima luna de la lansare s-a vandut in 1000 de exemplare zilnic. In aprilie 1939 a publicat romanul "Fructele maniei" care a devenit bestseller national. In acelasi an a intalnit-o pe cantareata Gwendolyn Conger cu care a avut o relatie amoroasa.
       In anul 1940 scriitorul a primit "Premiul Pulitzer" pentru "Fructele maniei".
       In 1941 s-a despartit de sotia sa dupa ce i-a marturisit despre relatia cu Gwyn Conger cu care s-a mutat la New York.
       In martie 1943 s-a pronuntat divortul de Carol si in aceeasi luna s-a casatorit cu Gwyn Conger. Tot in 1943 a devenit corespondent de razboi si a calatorit in Anglia, Algeria, Tunisia, Sicilia de unde a transmis relatari despre lupte.
       In 1949 scriitorul a cunoscut-o pe Elaine Scott cu care s-a casatorit in decembrie 1950. Impreuna au calatorit in Marea Caraibelor, Trinidad, Anglia, Italia , Grecia, Franta, Israel, Japonia, etc.
       Alte volume ale autorului sunt: "Nopti fara luna"(1942), "Calea conservelor"(1945), "Autobuzul ratacit"(1947), "La rasarit de Eden"(1951), "Iarna vrajbei noastre"(1961), etc.
       Scriitorul a realizat si cateva scenarii de film: "Lifeboat" (regia: Alfred Hitchcock, 1943), "The Pearl" (regia: Emilio Fernandez, 1947), "The Red Pony" (regia: Lewis Milestone, 1949), "Viva Zapata!" (regia: Elia Kazan, 1952), etc.
       In anul 1962, i-a fost decernat "Premiul Nobel" pentru literatura.
       La data de 20 decembrie 1968 John Steinbeck a decedat in apartamentul sau din New York in urma unui infarct. Sotia sa Elaine i-a dus cenusa la Salinas unde a ingropat-o alaturi de mormintele familiei.

Fructele maniei (1939)

       Romanul "Fructele maniei" a fost publicat de catre John Steinbeck in anul 1939.
       Acesta surprinde destinele unor oameni obisnuiti care lupta pentru a-si pastra demnitatea in fata unei mari crize sociale si economice. Familia Joad este nevoita sa isi paraseasca casa din Oklahoma si se alatura celorlalti emigranti care se indreapta catre California. Insa zilele si noptile petrecute pe drum duc la crearea unor noi reguli nescrise, la ura si uneori la conflicte sangeroase.

Bram Stoker (1847-1912)

2011-04-22T11:58:00.000-07:00

       Abraham Stoker s-a nascut la data de 8 noiembrie 1847 in districtul de pe coasta marii Fairview (in limba irlandeza numit Baile Bocht) al orasului Dublin. Tatal sau a fost Abraham Stoker din Dublin iar mama sa a fost feminista irlandeza Charlotte Mathilda Blake Thornely. A fost al treilea din cei sapte copii al familiei Stoker.
       In copilarie Bram Stoker a fost foarte bolnavicios. A fost inscris la scoala particulara a preotului William Woods, perioada in care s-a insanatosit si de atunci nu a mai avut probleme cu sanatatea.
       Intre anii 1864-1870 a studiat la Colegiul Trinity din Dublin unde a obtinut titlul de Atlet al Universitatii si a fost premiant la matematica.
       Dupa terminarea colegiului a devenit auditor la Societatea Istorica a Colegiului si presedinte al Societatii Filozofice Universitare unde a prezentat cu succes lucrarea sa "Senzationalismul in Fictiune si Societate".
       In perioada studentiei i-a fost starnit interesul pentru teatru si a devenit critic de teatru al ziarului irlandez "Dublin Evening Mail".
       In decembrie 1876 a publicat un review al performantei actorului Henry Irving in "Hamlet". Acestuia i-a placut foarte mult si cei doi au devenit prieteni. In aceasta perioada a scris si povestiri cum ar fi "Cupa de Cristal" si "Lantul Destinului".
       In 1876, in perioada cand a fost angajat in seviciul civil la Castelul Dublin a scris o carte numita "Obligatiile functionarilor in Irlanda".
       In anul 1878 Bram Stoker s-a casatorit cu Florence Balcombe cu care a avut un fiu. Impreuna cu sotia s-a mutat la Londra unde a devenit mai intii manager-adjunct, iar mai apoi manager de afaceri al Teatrului Lyceum al actorului Henry Irving. Aici l-a cunoscut pe Sir Arthur Conan Doyle si pe Hall Caine caruia i-a dedicat nuvela sa "Dracula". Idolul sau a fost insa actorul Irving pe care l-a insotit in turneele sale din Europa de Est unde a facut cercetari si studii de folclor european si povestiri despre vampiri.
       Printre volumele sale se numara: "Rubinul cu sapte stele", "Salasul viermelui alb", "Doamna in giulgiu", "Omul", etc. A fost si scenarist la aproximativ 50 de filme.
       In anul 1905, dupa moartea lui Irving, Bram Stoker a devenit manager al Teatrului Printul de Wales si a lucrat si la ziarul "Daily Telegraph", iar in 1906 a publicat o biografie de succes a lui Irving.
       La data de 20 aprilie 1912 scriitorul a decedat la Londra dupa o serie de atacuri celebrale.

Dracula (1897)

       Romanul "Dracula" a fost scris de catre Bram Stoker in anul 1897.
       Actiunea romanului incepe la sfarsitul secolului XIX in Transilvania. Jonathan Harker, un avocat debutant, merge in Transilvania la castelul contelui Dracula pentru a aranja cumpararea de catre acesta a unei mosii in Anglia. La scurt timp isi da seama ca este prizonierul unui personaj malefic si reuseste sa fuga. In Anglia, Harker impreuna cu profesorul Van Helsing, isi dau seama de adevarata fata a contelui si lupta pentru a o salva pe sotia lui Harker din mainile vampirului.
       Dupa romanul lui Stoker au fost realizate mai multe ecranizari insa prima adaptare cinematografica a romanului "Dracula" se numeste "Nosferatu – Simfonia groazei" cu Max Schreck, in regia lui F.W.Murnau. O alta ecranizare cunoscuta este cea in regia lui Tod Browning cu Bela Lugosi in rolul vampirului.

Ioan Slavici (1848-1925)

2011-04-12T11:47:00.001-07:00

       Ioan Slavici s-a nascut la data de 18 ianuarie 1848 la Siria, judetul Arad. A fost al doilea copil al cojocarului Sava Slavici si al Elenei Slavici.
       Intre anii 1854-1858 Slavici a frecventat scoala "greco-ortodoxa" din satul natal, avandu-l dascal pe D. Vostinari iar intre 1860-1865 a urmat gimnaziul la Arad.
       In 1868 a dat bacalaureatul la Satu-Mare iar in toamna s-a inscris la Universitatea din Budapesta la care a renuntat din motive materiale.
       Un an mai tarziu a fost incorporat militar la Viena unde s-a inscris la Universitatea de Drept.
       In 1870 si-a luat “examenul de stat”.
       In anul 1871 a debutat in “Convorbiri literare” cu comedia “Fata de birau”. In acelasi an a devenit ofiter, terminandu-si scoala militara la Viena.
       In 1872 au aparut primele povesti in revista sa de suflet “Convorbiri literare”: "Zana zorilor", "Sireata", "Florita de codru", "Doi feti cu stea in frunte".
       Doi ani mai tarziu Ioan Slavici a citit la Iasi, la "Junimea" nuvela "Popa Tanda".
       In anul urmator s-a casatorit cu Ecaterina Szoke Magyarosy, la sfarsitul aceluiasi an fiind numit de catre Maiorescu secretar al Comisiei pentru documentele Hurmuzachi, la Bucuresti.
       In 1881 a aparut volumul "Novele din popor" care cuprindea toate prozele scrise de catre Ioan Slavici pana atunci inclusiv nuvela "Moara cu noroc". Printre nuvelele sale se numara: "Gura satului", "Budulea Taichii", "Comoara", "Pădureanca", etc.
       In anul 1885 din cauza unor articole in care revendica drepturile romanilor, scriitorul a fost inchis de catre autoritatile maghiare dar a fost eliberat in scurt timp. In acelasi an a divortat de sotia sa. Anul urmator s-a recasatorit cu Eleonora Tanasescu cu care a avut sase copii. In urma unui proces de presa a fost condamnat la trei zile de inchisoare iar in aprilie 1888 a fost condamnat la un an de inchisoare si 100 de florentini amenda. A fost intemnitat la Vat in Ungaria.
       In 1892 Ioan Slavici a devenit cetatean roman.
       In 1894 a publicat, in foitelon, romanul "Mara", (care a fost publicat in volum in 1906) iar in 1902 "Din batrani", premiat apoi de Academia Romana.
       In anul 1914 a condus ziarul "Ziua" in care a militat pentru neutralitatea Romaniei in primul razboi mondial. In 1916 a fost arestat si inchis la Fortul Domnesti, apoi la hotel "Luvru". In timpul ocupatiei germane, a scris articole de orientare progermana. La terminarea razboiului a fost condamnat impreuna cu alti redactori la cinci ani de inchisoare pentru atitudinea lor din timpul razboiului dar au fost eliberati in acelasi an.
       Scriitorul a mai publicat: "Inchisorile mele" (1921), volum memorialistic in care isi justifica activitatea sa din Ardeal si Romania, romanul "Cel din urma Armas"(1923), volumul "Amintiri" (1924) care cuprinde pretioase memorii despre Eminescu, Caragiale, Creanga, Cosbuc, Maiorescu.
       La data de 17 august 1925 Ioan Slavici a decedat si a fost inmormantat la schitul "Brazi".

Mara (1906)

       Romanul "Mara" a fost publicat de catre Ioan Slavici in anul 1906. In centrul acestuia se afla Mara, o femeie vaduva cu doi copii Persida si Trica. Deoarece ii iubeste foarte mult munceste de dimineata pana seara pentru a strange banii pentru ei. II crede deosebiti si ii vede devenind oameni mari.
       Este un roman al initierii si formarii deoarece pe tot parcursul lui ne este prezentata trecerea Persidei si a lui Trica de la copilarie la maturitate si integrarea lor in lume.

Ionel Teodoreanu (1897-1954)

2011-04-02T08:49:00.000-07:00

       Ionel Teodoreanu s-a nascut la data de 6 ianuarie 1897 la Iasi. Mama sa a fost Sofia Musicescu, profesoara la Conservatorul din Iasi si pianista (tatal acesteia a fost Gavriil Musicescu, un cunoscut muzicolog) iar tatal sau a fost Osvald Teodoreanu, avocat si politician. A mai avut doi frati, Alexandru (Pastorel), cunoscut epigramist si Laurentiu (Puiu) care a murit in Primul Razboi Mondial.
       Intre anii 1905-1909 Ionel Teodoreanu a urmat scoala primara, primii doi ani la scoala germana din Pitar Mos, Bucuresti si ultimii doi ani la Iasi.
       Intre 1909-1916 a urmat "Liceul Gheorghe Lazar" din Bucuresti de la care s-a mutat la Iasi la Liceul Internat si apoi la Liceul National. A avut colegi de liceu pe Mihai Ralea, Demostene Botez, D.I. Suchianu si Mihai Sevastos iar ca profesor la limba si literatura romana pe Calistrat Hogas.
       In 1916 Teodoreanu a fost incorporat la Botosani dar nu a mers pe front.
       In mai 1919 a debutat publicistic cu proza "Bunicii" in revista "Insemnari iesene". In acelasi an s-a inscris la Facultatea de Drept pe care a absolvit-o anul urmator trecand intr-un an toate examenele necesare absolvirii.
       In 1920 s-a casatorit cu Stefana Lupascu, scriitoare ce a publicat sub pseudonimul Stefana Velisar Teodoreanu. Un an mai tarziu li s-au nascut cei doi fii gemeni.
       In 1926 Ionel Teodoreanu a publicat "Hotarul nestatornic", primul volum din trilogia "La Medeleni", volumul al doilea "Drumuri" si in 1927 volumul al treilea "Intre vanturi".
       Intre anii 1930-1933 scriitorul a fost directorul Teatrului National din Iasi. In anul 1933 s-a stabilit in Bucuresti.
       Printre romanele lui Ionel Teodoreanu se numara: "Turnul Milenei" (1928), "Bal mascat" (1929), "Golia" (1933), "Lorelei" (1935), "Arca lui Noe" (1936), "In casa bunicilor" (1938), "Fundacul Varlaamului" (1938), "Pravale-Baba" (1939), "Intoarcerea in timp" (1941), etc.
       In 1948 a fost publicat volumul "Zdrula si Puha". Instaurarea regimului comunist l-a condamnat pe scriitor la marginalizare profesionala, sociala si editoriala.
       La data de 3 februarie 1954 Ionel Teodoreanu a decedat in urma unui infarct.
       Postum i-au fost publicate volumele de versuri "La portile noptii" (1970) si "Cina cea de taina" (1996), precum si romanul "Sa vie Bazarca" (1971).

Lorelei (1935)

       Romanul "Lorelei" a fost publicat de catre Ionel Teodoreanu in anul 1935.
       Lucia Novleanu sau Luli il cunoaste pe Catul Bogdan, un scriitor foarte citit in acea vreme, in tren. Cei doi se indragostesc instantaneu dar constata ca se afla intr-o postura ciudata: ea, eleva ce urma sa sustina examenul de bacalaureat, iar el, presedintele comisiei de bacalureat. Dar diferenta de varsta nu constituie o piedica in calea iubirii lor si cei doi se casatoresc. Insa prietena cea mai buna a lui Luli, Gabriela, se indragosteste si ea de Catul Bogdan. Este cea care descoperind talentul la scris al prietenei sale ii sugereaza acesteia sa publice sub pseudonimul Lorelei. Deoarece scriitorul primea scrisori de la admiratoarele sale Luli va incepe o farsa cu ajutorul Gabrielei a carei victima va fi chiar ea.

J. W. Goethe (1749-1832)

2011-03-19T09:11:00.000-07:00

       Johann Wolfgang von Goethe (innobilat in anul 1782) s-a nascut la data de 28 august 1749 la Frankfurt pe Main. A fost fiul lui Johann Kaspar Goethe, inalt functionar de stat, si al Catharinei Elisabeth Textor. A avut o sora, Cornelia Friderike Christiana, ceilalti frati murind de timpuriu.
       Intre anii 1756-1758 Goethe a frecventat o scoala publica. A primt o educatie aleasa studiind desenul, muzica (pian si violoncel), scrima, calaria, literatura germana si universala, limbi straine vechi si moderne (greaca veche, latina, ebraica, italiana, franceza si engleza).
       A inceput sa iubeasca literatura citind din biblioteca tatalui sau care cuprindea aproximativ doua mii de volume. O alta atractie o simtea fata de teatru in casa parinteasca prezentandu-se anual un spectacol de teatru de papusi.
       In anul 1763 a asistat la un concert al lui Mozart care avea sapte ani.
       In 1765 a inceput sa studieze dreptul la Universitatea din Leipzig. In acest timp a scris primele poezii "Neue Lieder" (Cantece noi), si o comedie "Die Laune des Verliebten" (Capriciul indragostitului).
       In 1770 s-a mutat la Universitatea din Strasbourg unde si-a continuat studiile juridice.
       In vara anului 1771 Goethe si-a dat disertatia juridica. Aceasta nu a fost aprobata deoarece continea subiecte orientate impotriva bisericii. La sfarsitul lunii august a primit licenta de avocatura. In aceasta perioada a scris drama "Gotz von Berlinchingen". Aceasta a deschis calea teatrului istoric popular.
       In mai 1772 a mers ca practicant la judecatoria regala din Wetzlar. Aici l-a cunoscut pe Johann Christian Kestner. La logodna acestuia cu Charlotte Buff („Lotte”) s-a indragostit de ea si cei doi au devenit de nedespartit pana cand Goethe a avut o discutie aprinsa cu Kestner si a fugit la Frankfurt. Din corespondenta cu Kestner a aflat ca un prieten al sau s-a sinucis. Aceste intamplari au influentat scrierea romanului "Die Leiden des jungen Werther" (Suferintele tanarului Werther) care a dus la o „Werther-isterie” pe plan european, raportandu-se sinucideri stil „Jerusalem”.
       In 1775 s-a mutat la Weimer la invitatia ducelui Karl August unde a ocupat diferite functii si demnitati.
       In septembrie 1786 Goethe a plecat in Italia unde a ramas pana in 1788. Aici a inceput sa picteze, din aceasta perioada sunt mentinute in jur de 850 de desene. Intors acasa a intalnit-o pe Christiane Vulpius, o tanara saraca cu care s-a casatorit si cu carea avut un fiu.
       In 1794 a inceput prietenia cu Schiller.
       A scris atat poezie: "Prometeu" (1785), "Elegii romane" (1795), "Faust" (1808-1833), teatru: "Ifigenia în Taurida" (1779), "Torquato Tasso" (1790) cat si romane si nuvele: "Suferintele tanarului Werther" (1774), "Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister" (1795), "Anii de peregrinare ai lui Wilhelm Meister" (1821), etc.
       De-a lungul vietii sale a manifestat pasiune pentru cercetarea stiintifica, a elaborat o teorie a culorilor si a redactat lucrari de botanica si biologie.
       La data de 22 martie 1832 Goethe a murit de pneumonie. A fost inmormantat la "Mormantul Printilor in Weimar".

Suferintele tanarului Werther (1774)

       Romanul "Suferintele tanarului Werther" a fost publicat de catre J. W. Goethe in anul 1774.
       Este un roman epistolar, perspectiva asupra intamplarilor conturandu-se prin corespondenta dintre Werther si Wilhelm. Werther este plecat intr-o calatorie si ii povesteste prietenului sau intamplarile prin care trece. Acest schimb epistolar dureaza sapte luni, din mai pana in decembrie 1771. Este descrisa sensibilitatea si suferinta tanarului datorate unei iubiri interzise. Sentimentele care il covarsesc si piedica pe care o afla in logodnicul de neinlaturat al Lottei il conduc pe Werther la ciudata dorinta de a-si curma viata.

Henri Charriere (1906-1973)

2011-03-02T03:00:00.000-08:00

       Henri Charriere s-a nascut la data de 16 noiembrie 1906 in Ardeche, Franta. A mai avut doua surori. Mama sa a murit in anul 1917 cand avea varsta de 11 ani.
       In anul 1923 s-a inrolat in Marina Franceza unde a ramas timp de doi ani. Intors acasa a intrat in lumea interlopa franceza. In aceasta perioada s-a casatorit si a avut o fiica.
       La data de 26 octombrie 1931 a fost condamnat, pentru asasinarea prietenului sau Roland Legrand, la munca silnica pe viata si a fost dus in Inchisoarea Sf Laurent de Maroni, pe raul Maroni in Guyana Franceza.
       La data de 29 noiembrie 1933, Henri Charriere a evadat pentru prima oara ajutat de doi condamnati, Clousiot si Maturette, cu care se imprietenise intre timp. Impreuna au strabatut o distanta apreciabila de-a lungul coastelor Trinidadului, ajungand in Columbia.
       Incercand sa paraseasca coastele Columbiei cei trei fugari au fost capturati si dusi in inchisorile columbiene. De acolo, ajutati de un alt detinut au reusit sa fuga din nou. Dupa mai multe zile si nopti de fuga, distantandu-se de urmaritori cei trei s-au despartit. Charriere, poreclit Papillon in inchisoare datorita unui fluture pe care il avea tatuat pe piept, a ajuns intr-un trib de indieni Guajira, care se ocupau cu comertul cu perle. Acestea erau obtinute prin scufundari printre bancurile de corali. Aici a ramas timp de cateva luni si a avut o relatie romantica cu doua surori, dupa obiceiul acelui trib, ambele fete ramanand insarcinate. Dupa o vreme, Papillon a hotarat sa paraseasca insula si sa se razbune pe cei care l-au inchis pe nedrept.
       La scurt timp a fost capturat din nou si inchis pe insula Santa Clara. De aici a fost transferat la Barraquilla unde i-a intalnit in mod neasteptat pe cei doi prieteni de care se despartise. Dupa mai multe tentative de evadare cei trei au fost condamnati la carcera, numita si Drumul Pierzaniei, de unde au iesit dupa doi ani la data de 26 iunie 1936. Unul dintre prietenii sai a murit in aceasta perioada iar Papillon, dupa o alta tentativa de evadare a ajuns din nou in carcera pentru opt ani.
       Dupa 19 luni a fost gratiat datorita faptului ca a salvat dintre rechini o fata dar si pentru ca s-a prefacut a fi nebun. A fost internat intr-un ospiciu nu prea bine pazit.
       In anul 1944 a fugit plutind pe ocean pe un sac cu nuci de cocos. A ajuns in Venezuela unde a fost initial arestat apoi eliberat.
       Un an mai tarziu s-a casatorit cu o femeie pe nume Rita cu care a avut un copil. A deschis un hotel si un restaurant in Maracaibo si in Caracas si a devenit bucatar.
       In anul 1969 Henri Charriere s-a intors la Paris si a publicat romanul autobiografic "Papillon".
       In 1970 a jucat chiar si intr-un film "The Butterfly Affair" in rolul unui hot de bijuterii.
       A continuat sa scrie si a publicat si continuarea romanului "Papillon", numita "Branco", care prezinta viata sa dupa eliberarea din inchisoare.
       La data de 29 iulie 1973, la varsta de 66 de ani, Henri Charriere a decedat din cauza unui cancer in gat, la Madrid, in Spania.

Papillon (1969)

       Romanul autobiografic "Papillon" a fost publicat de catre Henri Charriere in anul 1969 si a fost vandut in milioane de exemplare.
       Este autobiografia unui fost ocnas, pe o perioada de treisprezece ani, un tanar plin de viata care inchis pe nedrept refuza sa isi accepte pedeapsa si evadeaza de cate ori are posibilitatea.
       "Papillon" reprezinta un protest impotriva sistemului judiciar si a conditiilor inumane la care ocnasul a fost supus.
       Romanul s-a bucurat in 1973 de o ecranizare de exceptie cu Steve MacQueen si Dustin Hoffman.
       Dupa spusele autorului, romanul este autobiografic. In anul 2005, insa, un batran in varsta de 104 ani il acuza pe Charriere ca i-ar fi furat povestea.

Theodore Dreiser (1871-1945)

2011-02-21T10:57:00.000-08:00

       Theodore Herman Albert Dreiser s-a nascut la data de 27 august 1871 in orasul Terre Haute din Indiana. Tatal sau a fost John Paul, imigrant german, care se ocupa cu un atelier de tesatorie ce a fost distrus intr-un incendiu. Cunoscutul compozitor Paul Dresser (1859-1906) a fost fratele sau mai mare.
       Intre anii 1879-1887, din cauza lipsurilor materiale, familia a fost nevoita in mai multe randuri sa se separe. Theodore Dreiser a fost luat in grija mamei.
       In 1887 Dreiser a plecat la Chicago unde a avut mai multe slujbe. Dupa doi ani s-a inscris la Universitatea din Indiana dar dupa un an a renuntat la studii. Insa in aceasta perioada a inceput sa fie interesat de scrierile lui Herbert Spencer si Thomas Huxley.
       In anul 1892 si-a inceput cariera de reporter. A locuit pentru scurt timp la Toledo, Cleveland, Pittsburgh. La Toledo l-a cunoscut pe Arthur Henry. Acesta l-a indemnat sa scrie prima sa carte "Sora Carrie"(1900).
       In 1895 s-a stabilit la New York si a devenit redactorul revistei "Ev'ry Month".
       In 1892 s-a casatorit cu Sara White, o invatatoare. Desi s-au separat in 1909, nu au divorţat niciodata deoarece Sara nu a acceptat.
       In anul 1911 a publicat romanul "Jennie Gerhardt". Alte opere ale scriitorului sunt: volumul "Trilogia dorintei" care cuprinde: "Financiarul"(1912), "Titanul"(1914) si "Stoicul"(1947, publicat postum), "Un calator la patruzeci de ani"(1913), "Geniul"(1915), "Vacanta unui locuitor din Indiana"(1916), "Hey Rub-a-Dub"(1920, un volum de eseuri), "O tragedie americana"(1925), "Lanturi"(1927, volum de povestiri), "Capricii ritmate si declamate"(1928, volum de versuri), "Bastionul"(1946, publicat postum), etc.
       Intre anii 1919-1922 scriitorul a locuit la Hollywood unde a inceput prietenia cu actrita Helen Richardson. S-a casatorit cu aceasta in 1944, cand a incetat din viata Sara White.
       In 1944 a primit Medalia Meritului din partea Academiei de arte si litere din Statele Unite.
       La data de 28 decembrie 1945 Theodore Dreiser a decedat la Hollywood.

Jennie Gerhardt (1911)

       Romanul "Jennie Gerhardt" a fost publicat de catre Theodore Dreiser in anul 1911.
       Cartea a fost inspirata de intamplari reale traite de surorile sale, chipul lui Jennie amintind de cel al mamei sale. De asemenea saracia ce ameninta tot timpul familia Gerhardt este produsul experientei personale.
       In centru romanului se afla Jennie Gerhardt, o tanara fata care trebuie sa faca fata greutatilor vietii. Este condamnata sa aiba o existenta nesigura, sa indure aspre privatiuni, sa aspire catre stabilitate si confort.

Ion Minulescu (1881-1944)

2011-02-11T10:56:00.000-08:00

       Ion Minulescu s-a nascut la data de 6 ianuarie 1881 in Bucuresti. Tatal sau, Tudor Minulescu, a murit inainte ca el sa se nasca, pe 1 ianuarie 1881, in urma unui atac de apoplexie. Mama sa, Alexandrina Ciuca, a fost fiica unui caval din Slatina. Aici si-a petrecut Ion Minulescu copilaria.
       In anul 1887 a inceput scoala primara la Pitesti iar in 1891 a urmat liceul tot in Pitesti.
       In 1897 Ion Minulescu a publicat primele poezii in revista "Povestea vorbei" sub pseudonimul (I.M.) Nirvan. Apoi a continuat sa publice si in "Foaia pentru toti".
       In 1990 a plecat sa studieze dreptul la Paris insa in scurt timp a renuntat la studii. A fost fascinat de literatura simbolista citindu-i pe Baudelaire, Nerval, Lautreamont, Verlaine, Laforque, etc.
       Patru ani mai tarziu, Ion Minulescu s-a intors in tara. A inceput sa frecventeze cafeneaua "Kubler" unde se intalnea cu Dimitrie Anghel, St.O.Iosif, Ilarie Chendi, P. Cerna, s.a.
       In 1905 a publicat versuri si fragmente de proza din "Jurnalul unui pribeag" in revista "Viata noua". Anul urmator Ion Minulescu a inceput sa publice o parte din versurile ce vor compune "Romantele pentru mai tarziu" in revista "Viata Literara si artistica" a lui Ilarie Chendi.
       La 20 martie 1908 a aparut sub directia scriitorului "Revista celorlalti" iar in 1912 revista "Insula".
       In 1913 a aparut volumul de versuri "De vorba cu mine insumi".
       La data de 11 aprilie 1914 scriitorul s-a casatorit cu Claudia Millian (1887 - 1961), poeta simbolista, autoarea volumelor de versuri "Garoafe rosii" (1914), "Cantari pentru pasarea albastra" (1923), "Intregire" (1936), precum si a unor piese de teatru. Au avut impreuna o fiica, pe Mioara Minulescu, care a devenit artist plastic.
       In timpul razboiului familia s-a refugiat la Iasi.
       In 1920 a aparut volumul de proza "Masti de bronz si lampioane de portelan". Doi ani mai tarziu a fost numit Director General al Artelor in Ministerul Artelor si Cultelor. In 1924 a aparut romanul "Rosu, galben si albastru", unul din marile succese literare ale vremii.
       Dupa o lunga intrerupere, in 1927 Minulescu a publicat un nou volum de versuri, "Spovedanii", in colectia "Manuscriptum" iar in 1928 romanul autobiografic "Corigent la limba romana". In acelasi an Minulescu a primit "Premiul national de poezie".
       Alte opere ale scriitorului sunt: "Barbierul regelui Midas" (1929), "Strofe pentru toata lumea" (1930), "3 si cu Rezeda 4" (1933), "Cetitile noaptea" (1933), "Versuri" (1939), etc.
       La data de 11 aprilie 1944, in urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu a decedat la Bucuresti. A fost inmormantat la Cimitirul Bellu.
       In anul 1945 s-a infiintat asociatia "Prietenii lui Ion Minulescu" care a acordat premii de poezie. Din 1947 casa in care a locuit scriitorul a devenit casa memoriala sub numele "Colectia Ion Minulescu".

Corigent la limba romana (1928)

       In anul 1928, Ion Minulescu a publicat romanul autobiografic "Corigent la limba romana". Cartea descrie viata scriitorului din anii de liceu, la Pitesti, unde a ramas corigent la limba romana. Apoi studiile din Bucuresti si cele de la Paris cat si iubirile sale din aceasta perioada. Corigenta aceasta la limba romana il va urmari pe scriitor toata viata si va fi intotdeauna judecat datorita acestei "pedepse".

Lev Tolstoi (1828-1910)

2011-01-28T07:33:00.000-08:00

       Lev Tolstoi s-a nascut la data de 28 august 1828, la Yasnya Polyana, in provincia Tula din Rusia. Tatal sau a fost Nikolai Tolstoi, un conte ce provenea dintr-o familie de nobili germani, iar mama sa a fost Maria Nikolevna Volkonskaiam, o printesa bogata. A mai avut patru frati.
       In anul 1830 mama sa a murit si a fost crescut si educat de catre Tatiana Ergolskaia, matusa lui. Si-a petrecut copilaria pe mosia Iasnaia Poliana, care facuse parte din zestrea mamei sale.
       In 1837 familia s-a mutat la Moscova pentru a facilita copiilor continuarea studiilor. In acest an tatal lor a murit si au trecut sub tutela contesei Osten-Saken, sora tatalui lor dar la scurt timp a decedat si ea si au trecut sub tutela contesei Iuskova, cealalta sora a tatalui lor si s-au mutat in orasul Kazan.
       La varsta de treisprezece ani Lev Tolstoi a inceput sa studieze limbile turca, araba si tatara impreuna cu profesorul sau particular. In acelasi timp l-a studiat amanuntit pe Rousseau.
       In anul 1844 a inceput sa studieze limbile orientale si apoi dreptul la Universitatea din Kazan dar nu si-a finalizat studiile fiind nemultumit de sistemul de invatamant. S-a intors la Iasnaia Poliana si a devenit mosier.
       In 1851 s-a inrolat in armata si a fost trimis in Caucaz. Dupa doi ani a trecut examenul de cadet si a devenit subofiţer de artilerie. In aceasta perioada a scris primul sau roman "Copilaria", o povestire autobiografica a anilor copilariei petrecuti la Iasnaia Poliana.
       In 1854, Lev Tolstoi, a fost transferat in armata dunareana si a locuit timp de cateva luni la Bucuresti. S-a intors in Rusia odata cu inceperea razboiului din Crimeea. A descris scenele de lupta in „Povestiri din Sevastopol”.
       In 1856 a demisionat din armata si s-a dedicat literaturii. Un an mai tarziu a inceput o calatorie in Europa. A vizitat Franta, Elvetia si Germania. Intors in tara, fiind interesat de educatia copiilor a infiintat revista „Iasnaia Poliana” care avea drept colaboratori mai multi educatori.
       In august 1862 scriitorul s-a casatorit cu Sofia Andreevna Berg, fiica unui medic din Moscova, care era mai tanara decat el cu 16 ani. Au avut impreuna 12 copii.
       In 1863 a publicat romanul "Cazacii", in care a povestit experientele pe care le-a trait alaturi de cazaci, in 1869 „Razboi si pace” iar in 1878 romanul „Anna Karenina”.
       In 1882, a participat la recensamantul din Moscova, iar intre anii 1891 — 1894 a luat parte la organizarea ajutorarii taranilor. Intre anii 1880 — 1900 a scris nuvelele: „Moartea lui Ivan Ilici”, „Sonata Kreutzer” si operele dramatice: „Puterea intunericului”, „Cadavrul viu” si „Roadele instrucţiunii”. Intre anii 1889—1899, Tolstoi a scris cel de-al treilea roman, „Invierea”.
       In anul 1901 a fost excomunicat din biserica mai ales din cauza ultimului sau roman „Invierea” in care a atacat biserica. Dupa revolutia din 1905 a scris plin de revolta si indignare articolul „Nu pot sa tac” (1908), in care ataca direct guvernul.
       Ajuns la batranete Lev Tolstoi a hotarat sa se retraga undeva in sudul Rusiei sau in Bulgaria si la 28 octombrie 1910 a plecat impreuna cu fiica sa Alexandra si cu medicul sau. Insa nu a rezistat calatoriei, a racit si a murit la data de 7 noiembrie 1910, in gara Astapovo. A fost inmormantat la Iasnaia Poliana asa cum si-a dorit.

Anna Karenina (1878)

       Romanul "Anna Karenina" a fost publicat de catre Lev Tolstoi in anul 1878. Este o analiza a vietii de familie si a sentimentului de iubire. In scrierea lui autorul a fost inspirat de niste evenimente care au avut loc la o mosie invecinata dar si de poeziile lui Puskin pe care le citea copiilor sai.
       Personajul principal al romanului este Anna Karenina, care se indragosteste de contele Vronski, pentru care isi paraseste familia cedand unei iubiri pasionale. Povestea Annei contrasteaza cu cea dintre Constantin Levin si Kitty Scerbatkaia, foarte asemanatoare cu cea dintre Tolstoi si sotia sa in viata reala. Viata intima a eroilor se desfasoara pe fondul unor adanci contradictii sociale care le determina in cele din urma soarta. Nu este doar un roman de dragoste ci prezinta si idei filozofice despre societate, incearca sa evidentieze aspecte umanitare, sensul si scopul vietii, conditiile morale ale casatoriei si vietii de familie, relatia dintre viata si moarte, dintre iubire si fericire.
       „Anna Karenina” a fost ecranizat de mai multe ori, in rolul Annei regasindu-se actrite celebre: Greta Garbo (1935), Vivien Leigh (1948), Jacqueline Bisset (1985), Sophie Marceau (1997).

William Shakespeare (1564-1616)

2011-01-19T04:05:00.000-08:00

       William Shakespeare s-a nascut la data de 23 aprilie 1564 la Stratford-upon-Avon, in Anglia. A fost fiul lui John Shakespeare, un manusar, negustor de lana, de piei si de vite, si al lui Mary Arden, fiica unui mosier local. A mai avut sapte frati. Tatal sau a fost judecat pentru afaceri pe piata neagra a lanii si din aceasta cauza a pierdut pozitia de consilier local pe care o ocupa.
       Se presupune ca Shakespeare a urmat Scoala de Gramatica din Stratford unde a studiat gramatica, latina si greaca.
       Pentru perioada 1576-1582 nu exista date semnificative. Este posibil ca intre anii 1580-1582 William Shakespeare sa fi fost profesor la familia romano-catolica Houghton din Lancashire.
       La 28 noiembrie 1582 s-a casatorit cu Anne Hathaway, fiica unor fermieri instariti din satul Shottery, care avea cu opt ani mai mult decat el. Casatoria se pare ca a fost grabita de faptul ca mireasa era insarcinata. Primul lor copil, Susannah, s-a nascut la sase luni de la casatorie. Au mai avut doi gemeni, in 1585, un baiat numit Hamnet si o fata, Judith. La varsta de 11 ani baiatul a murit. Din cauza asemanarii numelor, se banuieste ca moartea sa a fost imboldul pentru crearea piesei "Hamlet".
       In 1589-1592 s-a jucat la Londra piesa "Henric al VI-lea". In 1597 si-a cumparat o casa impunatoare la Stratford.
       Shakespeare a devenit actor, scriitor si apoi co-proprietar al unei trupe de teatru, cunoscuta sub numele de "Oamenii lordului Chamberlain" si care ulterior s-a numit "Oamenii regelui".
       In anul 1609 si-a publicat sonetele, poezii de dragoste majoritatea(126) care sunt inchinate unui tanar (frumos stapan), si restul(28) amantei sale, o doamna bruneta (the dark lady). John Benson, care la 24 de ani de la moartea poetului i-a publicat poemele a incearcat sa ascunda aspectul lor homoerotic.
       In anul 1615 scriitorul este mentionat ca actionar al teatrului "Globul".
       Printre piesele lui Shakespeare se numara: "Mult zgomot pentru nimic", "Visul unei nopţi de vara", "Imblanzirea scorpiei", "Regele Ioan", "Romeo si Julieta", "Macbeth", "Hamlet", "Regele Lear", "Othello", etc.
       La data de 23 aprilie 1616, William Shakespeare a incetat din viata si a fost inmormantat la biserica Trinity din Stratford. Pe piatra de mormant a scriitorului este inscriptionat: "Bunule prieten, fereste-te, pentru numele lui Hristos,/ Sa dezgropi tarana inchisa aici;/ Binecuvantat fie omul care cruta aceste pietre/ Si blestemat cel ce-mi clinteste osemintele."
William Shakespeare este considerat a fi cel mai mare scriitor al literaturii engleze.

Romeo si Julieta (1595-1596)

       "Romeo si Julieta" este cea mai cunoscuta opera a lui Shakespeare si este considerata cea mai tipica poveste de dragoste din perioada Renasterii. Este o tragedie despre soarta a doi indragostiti care lupta impotriva destinului.
       Cei doi tineri, Romeo si Julieta, care fac parte din doua familii rivale se indragostesc si lupta pentru iubirea lor.

Umberto Eco (1932)

2011-01-09T04:40:00.000-08:00

       Umberto Eco s-a nascut la data de 5 ianuarie 1932 in orasul Alessandria, din regiunea Piedmont din nordul Italiei. Este posibil ca numele sau sa fie un acronim pentru "ex caelis oblatus" in latina "un cadou din cer", care i-a fost atribuit bunicului sau de catre un functionar de stat. Tatal sau s-a numit Giulio si a fost contabil iar mai apoi a fost angajat in armata si mama s-a numit Giovanna.
       In timpul celui de al doilea razboi mondial s-a mutat impreuna cu mama sa intr-un sat de munte din regiunea Piedmontese.
       Umberto Eco a fost educat ca romano-catolic in "Societatea St. Francis de Sales".
       A studiat la Torino, luandu-si licenta in estetica.
       Din anul 1971 este profesor de semiotica la Universitatea din Bologna. A predat la cele mai faimoase universitati din lume si este "Doctor Honoris Causa" a peste 50 dintre ele.
       A fost unul dintre reprezentantii avangardei culturale italiene, numarandu-se printre fondatorii revistelor "Marcatre" si "Quindici". In prezent conduce revista "VS. Quaderni di studi semiotici".
       Din 1959 Umberto Eco este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumarate premii si distinctii culturale, inclusiv "Legiunea de Onoare" in anul 1993. Este presedintele Scolii Superioare de Studii Umanistice, Universitatea din Bolonia, si Membru Onorific al Colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.
       In anul 2005 a fost ales al doilea intre cei mai mari 100 de intelectuali in topul revistei "Prospect". In anul 2008 a fost ales al paisprezecelea.
       Umberto Eco este cunoscut in special pentru romanul sau "Numele trandafirului" (Il nome della rosa, 1980).
       A scris romane, texte academice, carti pentru copii si multe eseuri. Printre romanele sale se numara: "Pendulul lui Foucault" (1988), "Insula din ziua de ieri"(1994), "Baudolino" (2000), "Misterioasa flacara a reginei Loana" (2004).

Numele trandafirului (1980)

       Romanul "Numele trandafirului" a fost publicat de catre Umberto Eco in anul 1980. Este o lucrare care pe langa fictiune cuprinde elemente de semiotica, analiza biblica si studii medievale.
       In centrul romanului se afla calugarul franciscan William de Baskerville care ajunge intr-o manastire in care s-a comis o crima. El este insotit de Adso din Melk, numit astfel dupa manastirea benedictina Stift Melk, unde a facut primii pasi ca si calugar. Pe masura ce povestirea evolueaza si alti calugari mor in mod misterios. Cele două personaje principale studiaza o biblioteca medievala labirintica si ajung fata in fata cu Inchizitia, pe care William de Baskerville o slujise in trecut. Cu ajutorul logicii el reuseste sa dezlege misterul crimelor de la manastire.
       Romanul a primit premiul pentru "Cea mai buna carte a anului" si "Premiul Strega" in anul 1981.

Dante Alighieri (1265-1321)

2010-12-27T08:24:00.000-08:00

       Dante Alighieri s-a nascut la data de 29 mai 1265 la Florenta. Tatal sau, Alighiero di Bellincione, a fost negustor. Mama sa, Gabriella degli Abati, a murit cand Dante avea 17 ani.
       Nu se cunosc foarte multe date despre educatia pe care a primit-o insa se banuieste ca a studiat acasa. A participat la prelegerile de filozofie si teologie la scolile franciscane si dominicane, studiind mai ales pe Aristotel si pe Toma d'Aquino. Este foarte posibil sa fi studiat la Universitatea din Bologna, in anul 1285 Dante aflandu-se in acest oras.
       Evenimentul semnificativ al tineretii sale a fost intalnirea in anul 1274 cu Beatrice Bice di Folco Portinari, de care s-a indragostit la prima vedere si care l-a inspirat ulterior in scrierea operelor sale.
       In anul 1285 s-a casatorit cu Gemma Di Manetto Donati, fiica unui negustor bogat.
       In anul 1290 Beatrice a murit si Dante a fost foarte afectat si a inceput sa scrie "La Vita Nuova". In aceeasi perioada a inceput sa se implice si in viata politica. Dante Alighieri a fost doctor si farmacist. El nu a intentionat sa aiba aceste profesii, insa o lege emisa in 1295 impunea nobililor care doreau sa ocupe o functie publica sa se inscrie intr-una dintre „Corporazioni di Arti e Mestieri”. Astfel Dante a ales aceste meserii care nu ii erau total nepotrivite deoarece, la vremea respectiva, cartile erau vandute in farmacii.
       In 1295 a fost trimis in San Gimignano cu o misiune diplomatica iar in anul 1300 a fost ales ca magistrat, unul din cei sase "priori" (supraveghetori ai puterii executive care alcatuiau "Signoria"). La indemnul sau liderii grupurilor antagoniste "albii" si "negrii" au fost exilaţi pentru a se mentine linistea in oras. In timp ce se afla la Roma grupul "negrilor" a preluat puterea in Florenta si lui Dante i s-a interzis intoarcerea in oras sub pedeapsa cu moartea. A locuit mai intai la Verona, intre anii 1307-1309 la Paris, iar apoi la Ravenna.
       In anul 1316, conducerea orasului Florenta l-a invitat sa se intoarca din exil, insa conditiile puse erau aceleasi cu cele ale unui infractor si Dante a refuzat invitatia spunand ca se va intoarce atunci cand i se va restabili in intregime onoarea.
       Opera scriitorului cuprinde: "Vita Nuova" (Viata noua) care a fost scrisa intre anii 1292 si 1293, la scurt timp dupa moartea Beatricei, care ilustreza marea iubire dintre Dante si Beatrice, "Le Rime", culegere de versuri in care sunt reunite poezii din tinerete si "Divina Commedia", o alegorie in versuri, inceputa probabil in 1306 si terminata cu putin timp inainte de a muri.
       Operele sale filozofice si politice cuprind: "Il Convivio" (Banchetul, 1304-1307), "De vulgari eloquentia" (Cu privire la vorbirea comuna, 1303-1305) si "De Monarchia" (Despre monarhie, 1311-1313).
       La data de 14 septembrie 1931 Dante Alighieri a murit la Ravenna in urma unui atac de malarie. A fost inmormantat la Biserica San Pietro Maggiore (ulterior denumita San Francesco).

Divina Comedie

       "Divina Comedie" este cea mai celebra opera a lui Dante Alighieri si una dintre cele mai mari capodopere ale literaturii universale.
       Opera este formata din trei parti: "Infernul", "Purgatoriul" si "Paradisul", cuprinzand 100 de canturi, 33 pentru fiecare parte, plus un cant introductiv la inceputul "Infernului". Structura de fond a operei corespunde fanteziei cosmologice medievale. Calatoria in Infern si pe muntele Purgatoriului reprezinta traversarea intregii planete, in timp ce Paradisul este o reprezentare simbolica a cosmosului ptolemeic.
       Dante descrie coborarea sa in Infern, trecerea prin Purgatoriu si, in final, ascensiunea in Paradis, ajungand la uniunea cu Divinitatea. El este calauzit mai intai de poetul roman Vergiliu, simbol al ratiunii si apoi de catre iubita sa Beatrice, simbol al credintei.
       Initial, Dante si-a numit poemul "Commedia", in sensul ca un inceput dramatic are un final fericit. Actiunea este situata de autor in primavara anului 1300, in saptamana dinainte de Paste, atunci Dante incepe calatoria in "lumea de dincolo".

Agatha Christie (1890-1976)

2010-12-10T06:36:00.000-08:00

       Agatha Mary Clarissa Miller,cunoscuta ca Agatha Christie, s-a nascut la data de 15 septembrie 1890 la Torquay, comitatul Devon, Anglia. Tatal sau a fost Frederick Alvah Miller, un broker american bogat iar mama Clarissa Margaret Boehmer, fiica unui capitan din armata britanica. A avut o sora, Margaret Frary Miller cu 11 ani mai mare si un frate, Louis Montant Miller, cu 10 ani mai mare.
       In anul 1901 tatal sau a murit si educatia a primit-o acasa de la mama sa care intotdeauna a indemnat-o sa scrie.
       La varsta de 16 ani a plecat la Paris pentru a studia cantoul si pianul dar fiind foarte timida a renuntat la aceste studii si s-a intors in tara.
       In anul 1914 s-a casatorit cu colonelul Archibald Christie, un aviator din Royal Flying Corps, al carui nume l-a pastrat ca scriitoare. In 1919 a nascut-o pe fiica sa Rosalind Hicks. In anul 1928 Agatha a divortat de sotul sau dupa ce a aflat ca acesta a inselat-o.
       In timpul primului razboi mondial, Agatha Cristie a lucrat la un spital si apoi la o farmacie familiarizandu-se cu otravurile pe care le va folosi in romanele sale.
       In 1920 a publicat primul sau roman "Misterioasa Afacere de la Styles".
       In anul 1927 in timpul unei croaziere in Orientul Mijlociu l-a cunoscut pe arheologul Sir Max Mallowan, care era cu 14 ani mai tanar si cu care s-a casatorit in anul 1930. Impreuna au calatorit in Siria si Irak. Actiunile din romanele sale au fost inspirate de locurile pe care le-a vizitat. Romanul "Crima din Orient Express" a fost scris intr-o camera de hotel din Istanbul, actiunea din "Moarte pe Nil" este situata in Egipt, iar actiunea din "Crima din Mesopotamia" in Irak. Actiunea altor romane este plasata in Devon, locul sau natal.
       A scris romane, povestiri scurte si piese de teatru politiste dar si romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puţin cunoscute. Operele sale au in general ca personaje principale pe detectivul Hercule Poirot sau Miss Jane Marple. Scriitoarea a fost numita "Regina Crimei".
       Printre romanele sale celebre se gasesc: "Crima pe terenul de golf"(1923), "Secretul de la Chimneys"(1925), "Cei patru mari"(1927), "Misterul de la Sittaford"(1931), "Crima din Orient Express"(1934),"Martorul mut"(1937), "Zece negri mititei"(1939), "Cei cinci purcelusi"(1942), "O crima anuntata"(1950), "Doamna McGinty a murit"(1952), "Dupa funeralii"(1953), "Cortina"(1975), "Misterul crimei fara cadavru"(1976), etc.
       Agatha Christie a murit la data de 12 ianuarie 1976 la resedinta Winterbrook de langa Wallingford, in Oxfordshire. A fost inmormantata la Cimitirul bisericii St. Marydin Cholsey. Nepotul Aghatei Cristie, Mathew Prichard, a mostenit dreptul de autor al unor opere ale bunicii sale si este asociat la compania ce se ocupa de gestionarea operei "Agatha Christie Limited".
       Agatha Christie a fost numita de catre "Guinness Book of World Records" ca "Cel mai vandut scriitor al tuturor timpurilor", alaturi de William Shakespeare. Cartile sale au fost traduse in cel putin 56 de limbi.

Crima din Orient Express (1934)

       Romanul "Crima din Orient Express" a fost publicat de catre Agatha Cristie in anul 1934. A fost scris la Istanbul, intr-o camera a hotelului Pera Palace, care astazi este pastrata in memoria scriitoarei. Se numara printre cele mai vandute carti ale sale.
       Personajul principal al cartii este detectivul belgian Hercule Poirot. Acesta pleaca spre Londra, unde are un caz de rezolvat, cu Orient Expressul. In vagonul sau se mai afla inca 14 persoane printre care si conductorul. Drumul obisnuit si aparent plictisitor se transforma intr-o adevarat ancheta cand intr-o noapte la ora 1 fara 23 de minute detectivul este trezit de un zgomot puternic. Dimineata afla ca unul dintre calatori si anume domnul Ratchett este mort. Astfel Hercule Poirot isi incepe munca de detectiv pentru a afla care este ucigasul dintre cei 12 oameni aflati in tren, din afara neputand sa patrunda nimeni.
       Romanul a fost ecranizat pentru prima data in anul 1974, in regia lui Sidney Lumet. Filmul a avut o distributie impresionanta, cu Albert Finney in rolul lui Poirot, alaturi de Sean Connery, Ingrid Bergman, etc.

James Clavell (1924-1994)

2010-11-20T02:21:00.000-08:00

       James Clavell s-a nascut la data de 10 octombrie 1924, la Sydney, Australia. Unele surse sustin faptul ca s-a nascut in Marea Britanie si s-a mutat in Ausralia la o varsta frageda. Numele sau de botez a fost Charles Edmund DuMaresq de Clavelle. Tatal sau a fost ofiter in Marina Regala Britanica lucru ce a determinat ca educatia sa sa fie facuta in mai multe locuri din lume. Ultimele studii au fost facute la Portsmouth.
       In anul 1940 el s-a inrolat in Artileria Regala Britanica si a fost trimis in Malaezia sa lupte impotriva japonezilor. A fost ranit, capturat si dus intr-un lagar de prizonieri in insula Java si apoi la inchisoarea Changi, langa Singapore. In aceasta perioada a inceput sa scrie inspirat din momentele pe care le-a trait. Prima sa carte a fost „King Rat” (Changi).
       In anul 1946 James Clavell a devenit capitan insa in urma unui accident de motocicleta a trebuit sa puna capat carierei militare.
       A urmat apoi cursurile "Universitatii din Birmingham". Aici a cunoscut-o pe April Stride care era actrita. Cei doi s-au indragostit si s-au casatorit in anul 1951.
       In anul 1953 Clavell s-a mutat impreuna cu familia in Statele Unite ale Americii, mai intai la New York, unde a lucrat in televiziune, iar apoi la Hollywood. Visul sau era sa devina regizor de film. Insa s-a facut remarcat ca scenarist al unor filme ca "The Fly" (1958), "Watusi"(1959) sau "The Great Escape"(1963).
       In anul 1963 a devenit cetatean al Statelor Unite ale Americii.
       "Saga Asiatica", asa cum a fost denumita seria sa de carti care prezinta cultura si modul de viata al japonezilor, cuprinde romanele: "Changi" (1962), "Tai-Pan" (1966), "Shogun" (1975), "Noble House" (Nobila Casa, 1981), "Whirlwind" (Vartejul, 1986), "Gai-Jin" (1993).
       La data de 7 septembrie 1994 James Clavell a decedat in Elvetia in urma unei comotii cerebrale avute in timp ce lupta impotriva cancerului.

Shogun (1975)

       Romanul "Shogun" a fost publicat de catre James Clavell In anul 1975. Este cea de-a treia carte din seria de sase care formeaza "Saga Asiatica", carti in care autorul ne prezinta cultura si modul de viata al civilizatiei din estul Asiei.
       Este cel mai renumit roman al scriitorului si are peste 1500 de pagini. A devenit un bestseller, fiind tradus in numeroase limbi si ecranizat in anul 1980 intr-un serial de televiziune. Cuprinde o poveste plina de actiune, intriga si iubire, si ne face sa intelegem codul de onoare al samuraiului, plin de salbaticie, de frumusete si de obsesie a mortii.
       Personajul principal al romanului este John Blackthorne sau Anjin-san asa cum l-au numit japonezii. Acesta impreuna cu echipajul sau de pe nava olandeza “Erasmus” naufragiaza pe coasta Japoniei. Supravietuitorii sunt luati prizonieri la porunca samuraiului Omi-san si Blackthorne este folosit de catre Seniorul Toragana in ascensiunea sa catre titlul de Shogun, adica comandant suprem al armatei, al doilea om ca putere si influenta dupa imparat.

Karl May (1842-1912)

2010-11-17T10:36:00.000-08:00

       Carl Friedrich May s-a nascut la data de 25 februarie 1842, la Ernstthal in Landul Saxonia din Germania. Tatal sau a fost un tesator sarac. A fost al cincilea fiu dintr-o familie cu paisprezece copii din care noua au murit la cateva luni de la nastere. La varsta de doi ani, Karl May, probabil din cauza unei carente de vitamina A, a contractat o hemeralopie, devenind nevazator pana la varsta de cinci ani cand cu ajutorul unui medic bun si-a recapatat vederea.
       Dupa clasele primare s-a inscris, la dorinta mamei sale, la seminarul pedagogic din Waldenburg de unde a fost exmatriculat in anul 1859 din cauza ca a furat sase lumanari. Dupa ce a fost iertat pentru acest gest a mers la seminarul pedagogic din "Plauen" dar dupa cateva zile a fost exmatriculat si de aici fiind acuzat ca ar fi sustras ceasul unui coleg. In urma acestor intamplari i-a fost interzis sa mai urmeze un alt seminar.
       Pentru a-si castiga existenta Karl May a inceput sa dea lectii de germana, sa compuna muzica si sa recite poezii.
       La varsta de douazeci de ani a pornit in prima calatorie in America de Nord, unde timp de un an a fost angajat ca fochist pe un vapor, mai apoi invatator la copiii unei familii bogate si topograf supraveghetor la caile ferate. Reintors in tara a fost acuzat de mai multe furturi si a petrecut opt ani la inchisoare. In aceasta perioada a inceput sa scrie povestiri.
       In 1879, la Stollberg (Sachsen) a fost arestat timp de cinci zile pentru incercarea de inselare a autoritatilor, prin declararea unei identitati false.
       In anul 1880 Karl May s-a casatorit cu Emma Pollmer, incepand o viata normala, scriind cartile care i-au adus ulterior succesul. A scris pentru mai multe ziare folosind mai multe pseudonime pentru a primii de mai multe ori onorariul.
       In 1892 l-a intalnit pe editorul Friedrich Ernst Fehsenfeld care i-a propus prezentarea naratiunilor sale in carti. Astfel a aparut „Karl May’s Gesammelte Reiseromane” (Culegerea de romane de calatorie a lui Karl May), incununata de succes. Printre cele mai renumite volume se numara „Old-Shatterhand-Legende“ (Legenda lui Old-Shatterhand) unde apare figura indianului apas Winnetou.
       In urmatorii ani a incheiat contracte in Germania si Austria. A devenit din ce in ce mai popular si s-a mutat in „Villa Shatterhand“ din Radebeul (Saxonia), unde astazi functioneaza „Muzeul Karl May”.
       In anii 1899-1900 scriitorul a calatorit in Orient unde a cunoscut-o pe Klara Plohn, care a devenit cea de-a doua sa sotie.
       La data de 9 decembrie 1902 Karl May a primit la „Universitas Germana-Americana” din Chicago titlul de „Doctor honoris causa” pentru operele din seria de povestiri „Im Reiche des Silbernen Lowen”.
Printre operele sale se numara: „Winnetou”, „Aventuri in desertul salbatic”, „Insula giuvaerurilor”, „Caravana sfanta”, „Tainele Tibetului”, „Testamentul incasului”, „Razbunarea”, „Valea mortii”, „Testamentul lui Winnetou”, „Taina lui Old Surehand”, etc.
       In ultimii sai ani de viata scriitorul a suferit de depresii nervoase si halucinatii. La data de 30 martie 1912, Karl May, a decedat la Radebeul, din cauza unei paralizi cardiace complicata cu bronsita acuta astmatica.

Winnetou (1893)

       Romanul "Winnetou" a aparut in anul 1893 si cuprinde trei parti. In centrul romanului de afla figura inteleptei capetenii apase Winnetou. Acesta este insotit indeaproape de fratele sau de sange Old Shatterhand, alter-ego-ul autorului. Prietenia dintre cei doi a luat nastere in imprejurari potrivnice dar impresioneaza prin forta si increderea care depasesc orice limite.
       Winnetou a devenit sef de trib al apasilor dupa uciderea tatalui sau Intschu-tschuna si a surorii sale Nscho-tschi de catre banditul Santer, un cautator de aur. Calul lui Winnetou purta numele de Iltschi ("Vânt"), iar arma sa era o pusca faimoasa denumita "Arma de argint", o pusca cu teava dubla, decorata cu tinte din argint. Winnetou si Old Shatterhand pornesc impreuna pe urmele lui Santer pentru a se razbune dar vor fi impiedicati de mai multe ori de catre aliatii acestuia: kiowasii.

Eschil (525 i.H. - 456 i.H.)

2010-11-07T13:48:00.000-08:00

       Eschil s-a nascut la Elefsina in anul 525 i.H. Datele biografice sunt foarte putine. Anul nasterii este cunoscut datorita inscriptiei de pe Marmura din Paros, conform careia poetul ar fi avut 35 de ani atunci cand a participat la batalia de la Marathon din anul 490i.H. Tatal sau se numea Ephorion si era descendent dintr-o familie nobila si instarita. A fost fara indoiala educat in spirit religios, iniţiat in misterele eleusine, devenite sarbatoare importanta nu numai la Atena, ci in intreaga Grecie.
       In anul 480i.H. Eschil a participat la Batalia de la Salamina impotriva persilor si a dovedit mult curaj. El s-a refugiat pe insula Salamina si a privit, din golf, cetatea in flacari. Mai tarziu s-a inspirat din aceste momente in scrierile sale.
       Eschil a cautat ca prin operele sale sa trezeasca in oameni sentimentele de care era el insusi cuprins: dragostea de patrie, cultul virtutii, supunerea fata de zei. A fost un scriitor foarte popular.
       In 476-475I.H. a mers in Sicilia, invitat la inaugurarea coloniei grecesti Etna. La Siracuza i-a fost reprezentata tragedia „Etneenele” care mai apoi a fost pierduta.
       In martie 472i.H. a fost jucata la Atena piesa "Persii", care a fost pastrata, avand un subiect istoric inspirat din evenimentele din anul 480i.H. Intre anii 471–469i.H. Eschil a calatorit pentru a doua oara in Sicilia. „Perşii”, deja celebra a fost reprezentata la Siracuza.
       In 467i.H. a fost foarte apreciata trilogia „Laios”, „Oedip”, „Cei sapte contra Tebei” (primele doua au fost pierdute) iar dupa noua ani trilogia "Orestia".
       In jurul anului 457i.H a fost reprezentata trilogia dedicata lui Prometeu, „Prometeu inlantuit”, „Prometeu eliberat”, „Prometeu purtator al focului”.
       Eschil a scris peste 90 de piese din care s-au pastrat doar cateva: trilogia “Orestia” care cuprinde “Agamemnon”, "Choeforele" (Choeforoi) si "Eumenidele" (Eumenides), "Cei 7 contra Tebei" (Hepta epi Thebas), "Prometeu incatusat" (Prometheus desmotes) si "Persii" (Persai).
       In anul 456i.H scriitorul a facut ultimul sau drum in Sicilia deoarece a murit la Gela, in sudul Siciliei. Conform unei legende, Eschil ar fi murit in imprejurari bizare, fiind lovit in cap de carapacea unei broaste testoase.

Orestia (458i.H.)

       Trilogia "Orestia" a fost premiata in urma reprezentatiei din anul 458i.H. Este alcatuita din „Agamemnon”, „Choephorele” si „Eumenidele”.
       Este povestea asasinarii lui Agamemnon de catre sotia sa Clitemnestra si a pedepsirii crimei de catre fiul lor Oreste, ajutat de sora sa Electra.
       In aceasta opera Eschil a incercat sa demonstreza faptul ca asemenea nenorociri sunt pricinuite nu de vointa zeilor, ci de necinstirea si de crimele oamenilor. Eschil a daramat vechiul cult al domniei destinului implacabil, subliniind valoarea liberei personalitati umane si a justitiei.

J. D. Salinger (1919-2010)

2010-10-23T08:46:00.000-07:00

       Jerome David Salinger s-a nascut la data de 1 ianuarie 1919 in Manhattan, New York. Tatal sau a fost evreu iar mama irlandeza catolica. Si-a petrecut copilaria in Manhattan. In timpul liceului a inceput sa scrie povestiri si a reusit sa publice cateva la inceputul anilor 1940. In aceasta perioada a publicat si doua episoade din ceea ce avea sa devina "De veghe in lanul de secara": „Sunt nebun” si „Usoara rebeliune in afara Madison-ului”.
       A urmat Academia Militara Valley Forge din Pennsylvania care l-a inspirat in descrierea Scolii Pencey din romanul "De veghe in lanul de secara". Apoi a participat la cel de-al Doilea Razboi Mondial si a fost marcat profund de evenimentele traite in aceasta perioada. Mai multe povestiri au fost inspirate de acestea.
       In 1948 a publicat in revista "The New Yorker" povestirea „O zi perfecta pentru pestele-banana”. Trei ani mai tarziu a publicat romanul "De veghe in lanul de secara" care a fost foarte apreciat de public. Deoarece romanul l-a adus pe J. D. Salinger in atentia publicului, acesta s-a izolat dar a continuat sa publice alte scrieri dar intr-un ritm mai lent. La scurt timp s-a mutat in Cornish, New Hampshire, unde a continuat sa scrie opere pe care insa nu le-a mai publicat.
       J. D. Salinger a incercat sa scape de atentia publicului dar nu a reusit acest lucru. In anul 1980 l-a dat in judecata pe biografului britanic Ian Hamilton care avea intentia de a publica o biografie care cuprindea unele scrisori ale lui Salinger. Cu aceasta ocazie au fost dezvaluite unele aspecte ale vietii intime a lui Salinger inclusiv faptul ca a scris doua romane si numeroase povestiri fara a le publica. Aceste lucruri au devenit cunoscute prin stenogramele procesului. Fara sa vrea scriitorul a ajuns din nou in centrul atentiei la sfarsitul anilor 1990 cand doua persoane apropiate si-au publicat memoriile: Joyce Maynard, o fosta iubita si Margaret Salinger, fiica lui.
       In iunie 2009 Salinger l-a dat in judecata pe scriitorul suedez Fredrik Colting, care scrie sub pseudonimul J.D. California, pentru ca a folosit un personaj din romanul "De veghe in lanul de secara" fara a respecta drepturile de autor.
       Alte publicatii ale autorului sunt: "Noua povestiri" (1953), "Franny si Zooey" (1961), doua nuvele "Dulgheri, inaltati grinda acoperisului" si "Seymour: o prezentare" (1963) si ultima sa lucrare publicata, nuvela „Hapworth 16, 1924”, aparuta in "The New Yorker" in data de 19 iunie 1965.
       J. D. Salinger a murit la data de 27 ianuarie 2010, in locuinta sa din Cornish, New Hampshire.

De veghe in lanul de secara (1951)

       Romanul "De veghe in lanul de secara" a fost publicat de catre J.D.Salinger in anul 1951 si a fost foarte apreciat de public inca de la inceput.
       In primele pagini ale operei este facuta o prezentare a personajului principal, un adolescent, pe nume Holden Caulfield, care provine dintr-o familie modesta, cu patru copii, unul mai mare pe nume D.B., scriitor la Hollywood, care acum se prostitueaza, Holden, unul mai mic, Allie, care a murit de leucemie cu ceva timp in urma si o sora in clasa a 4-a pe nume Phoebe.
       Romanul descrie ultimele lui zile petrecute la Pencey, unde, deoarece era corigent la trei materii din patru, urma sa fie exmatriculat inainte de vacanta de Craciun, insa nu pentru prima oara deoarece mai fusese exmatriculat si din alte scoli precum Whooton si Elkton Hills.
       In roman ne sunt detaliate relatiile dintre personajul principal, Holden Caulfield, familia si prietenii sai dar si drumul si peripetiile prin care trece acesta cand se intoarce la New York, unde petrece cateva zile pana cand ajunge acasa si le spune parintilor vestea cea rea.

Mark Twain (1835-1910)

2010-09-20T13:21:00.000-07:00

       Samuel Langhorne Clemens, cunoscut in litertura sub pseudonimul Mark Twain, s-a nascut la data de 30 noiembrie 1835 in localitatea Hannibal, statul Missouri. Parintii sai au fost negustorul John Marshall Clemens si Jane Lampton Clemens. A fost al saselea din sapte copii dintre care doar o fata si doi baieti au ajuns la varsta maturitatii.
       In anul 1847 tatal lui Mark Twain s-a imbolnavit de pneumonie si a decedat. In acelasi an Mark Twain a intrat ca ucenic la un tipograf. La varsta de saisprezece ani a inceput sa scrie articole si schite.
       La optsprezece ani a plecat ca tipograf in mai multe orase insa dupa patru ani s-a intors in Missouri si a inceput sa se pregateasca pentru a deveni pilot de vas cu zbaturi, o profesie foarte bine platita. L-a convins si pe fratele sau sa lucreze impreuna cu el dar vasul pe care acesta servea a explodat si fratele lui a murit. De atunci s-a invinovatit toata viata pentru acest lucru insa a continuat sa lucreze ca pilot.
       Dupa izbucnirea Razboiului civil din America, in 1861, a plecat spre vest si ajuns in Nevada a devenit miner. Dupa esecul ca miner, a inceput sa lucreze la un ziar din Virginia City numit "The Daily Territorial Enterprise". Atunci a folosit pentru prima oara pseudonimul literar "Mark Twain".
       In anul 1867, Twain l-a cunoscut pe Charles Langdon si au devenit prieteni. Acesta i-a aratat o poza cu sora sa, Olivia, si Twain a sustinut ca s-a indragostit. Un an mai tarziu a cunoscut-o si in 1869 s-au logodit. In februarie 1870 au avut nunta la New York.
       Mark Twain si sotia sa s-au stabilit la Buffalo, unde s-a nascut fiul lor care a murit la un an si sapte luni de difterie. Au mai avut trei fiice: Susy, Clara si Jean.
       In anul 1896 pe cand se afla intr-un turneu de lecturi in Anglia a aflat ca fiica sa Susy a murit de meningita si a intrat intr-o depresie profunda. Aceasta i-a fost adancita de decesul sotiei in 1904 si de decesul altei fiice, Jean, in 1909. Mark Twain a murit de angina pectoris la 21 aprilie 1910 in Redding, Connecticut si a fost inmormantat la Elmira, statul New York.
       Printre operele lui Mark Twain se numara: "The Adventures of Tom Sawyer" (Aventurile lui Tom Sawer, 1876), "The Prince and the Pauper" (Print si cersetor, 1882), "Adventures of Huckleberry Finn" (Aventurile lui Huckleberry Finn, 1884), "A Connecticut Yankee in King Arthur's Court" (Un yancheu la curtea regelui Arthur, 1889), etc.

Un yankeu la curtea regelui Arthur (1889)

       Romanul "Un yankeu la curtea regelui Arthur" a fost publicat de catre Mark Twain in anul 1889. Este o carte de aventuri, amuzanta in care secolul XIX este adus in vremea regelui Arthur prin intermediul personajului principal, Hank Morgan, care se trezeste in mod inexplicabil transportat in timp, in Anglia medievala.
       Cartea portretizează extrem de bine oamenii epocii medievale, Mark Twain reusind sa transpuna fidel atat mentalitatea cat si limbajul folosit in acea perioada.
       Un yankeu din Conneticut se trezeste la curtea regelui Arthur si da peste cap obiceiurile vremii, rezultatul fiind o savuroasă satira, presarata cu intrigi politice, jucatori la bursa, sarlatani cu statut de vrajitori veritabili si cavaleri care fac reclama la pasta de dinti.

Francois Rabelais (1494 - 1553)

2010-08-02T12:07:00.000-07:00

       Francois Rabelais s-a nascut in jurul anului 1494 in tinutul Turena de langa Chinon. A fost fiul avocatului Antoine Rabelais. Despre copilaria si adolescenta lui nu se stiu prea multe lucruri. Studiile elementare le-a inceput la abatia benedictina din Seuilly, aproape de ferma parinteasca. In anul 1510, a intrat ca invatacel eclesiastic intr-o manastire de calugari franciscani si dupa noua ani s-a calugarit.
       In 1523 Rabelais a parasit locasul monahal si si-a gasit un protector in persoana staretului Geoffroy d’Etissac, al carui secretar a devenit. In 1527 a plecat sa viziteza marile centre universitare ale vremii :Bordeaux, Toulouse, Valence, Bourges, Orleans, Angers si Paris.
       In 1530 a inceput studiul medicinei la Universitatea din Montpellier, pentru ca in anul 1532 sa fie numit medic in Lyon la Hotel Dieu. Cu ajutorul cunostintelor sale de greaca a tradus in franceza "Aforismele" lui Hipocrat. Sub pseudonimul Alcofrybas Nasier (anagrama lui Francois Rabelais) a scris prima sa opera "Pantagruel" (1532) si un almanah amuzant "La Pantagrueline Prognostication". Cu putin timp inainte a scris "Les Grandes et inestimable Chroniques du grand et enorme geant Gargantua" ("Marile si nepretuitele cronici ale enormului urias Gargantua") care s-a bucurat de mare succes in Lyon.
       In anul 1533 Rabelais a publicat "La vie tres horrifique du grand Gargantua, pere de Pantagruel" (Viata extrem de infricosatoare a marelui Gargantua, tatal lui Pantagruel).
       A facut mai multe calatori in Italia, iar in anul 1546 a publicat "Le Tiers Livre" ("A treia carte despre Pantagruel"), semnata de data asta Francois Rabelais.
       Ultimii ani din viata i-a trait din veniturile parohiei Meudon. I se atribuie ca testament fraza: " N-am nimic, sunt plin de datorii, restul il las saracilor". A murit la data de 9 aprilie 1553, la Paris.
       La noua ani de la moartea lui, in 1562, a aparut o editie partiala a celei de-a cincea carti "Le Cinquieme Livre", a aventurilor lui Pantagruel, "L’Ile Sonnante" ("Insula sunatoare"). Spirit umanist, poliglot, cu larga deschidere culturala, a fost una dintre cele mai reprezentative personalitati ale Renasterii. Opera care i-a asigurat nemurirea o constituie romanele Gargantua si Pantagruel, o satira acida la adresa moravurilor acelei epoci, prin care critica bigotismul, superstitiile si abuzurile clerului.

Gargantua si Pantagruel

       In scrierea cartilor despre Gargantua si Pantagruel, Francois Rabelais s-a inspirat dintr-o carte de o larga popularitate intitulata “Marile si Nepretuitele Cronici ale marelui si enormului urias Gargantua...... “ si titlul continua cu multe explicatii. Autorul acestei carti a ramas necunoscut, izvoarele de asemenea. “Nepretuitele Cronici...” povesteau aventurile unei familii de uriasi, creata prin farmecele vrajitorului Merlin. Uriasul Gargantua lupta in Anglia impotriva dusmanilor regelui Arthur. Autorul n-a pastrat din aceasta decat unele personaje, putine episoade, si cateva procedee de stil.
       “Gargantua si Pantagruel“ constituie un vast roman satiric, o epopee comica. Scriitorul scoate in evidenta si reproseaza abaterea de la scopul iniţial, gandirea ingusta, lacomia si ipocrizia.

Marin Preda (1922-1980)

2010-07-21T13:16:00.000-07:00

       Marin Preda s-a nascut la data de 5 august 1922, in comuna Silistea-Gumesti. A fost fiul lui Tudor Calarasu, plugar, si al Joitei Preda.
       Intre anii 1930-1934 Marin Preda a urmat primele patru clase in comuna natala. Urmatoarele trei clase le-a urmat la Balaci. Apoi s-a inscris la Scoala normala din Abrud unde a luat examenul cu nota zece. In anul 1939 a fost transferat la Scoala din Cristur unde a inceput sa se faca remarcat la sedintele societatii literare din scoala.
       In 1940 Marin Preda a fost transferat la Bucuresti. Aici a inceput sa trimita scrieri literare la diverse reviste dar deocamdata fara rezultat. In luna iunie a aceluiasi an a sustinut examenul de capacitate dar a renuntat sa urmeze in continuare scoala din cauza dificultatilor materiale. A ramas in Bucuresti si s-a angajat corector la ziarul "Timpul".
       In anul 1942 Marin Preda a debutat ca scriitor cu schita "Parlitu'" care a aparut in ziarul "Timpul" si a devenit secretar de redactie la "Evenimentul zilei".
       Intre anii 1943-1945 si-a indeplinit serviciul militar la Turnu Magurele. Apoi s-a intors in Bucuresti unde a devenit corector la "Romania libera" si a inceput sa publice proze scurte in reviste.
       In 1948 a fost publicat volumul de schite si povestiri "Intalnirea din pamanturi". In 1949 a aparut nuvela "Ana Rosculet" iar in 1952 nuvela "Desfasurarea". Tot in 1949 a devenit redactor la "Viata Romaneasca".
       In anul 1955 a aparut romanul "Morometii", vol.I, pentru care scriitorul a primit "Premiul de Stat". Anul urmator a publicat nuvela "Ferestre intunecate" iar in anul 1962 a aparut prima editie a romanului "Risipitorii". In 1967 a aparut al doilea volum din "Morometii".
       In 1968 a fost publicat romanul "Intrusul", in 1972 romanul "Marele singuratic", in 1975 romanul "Delirul", iar in 1977 volumul autobiografic "Viata ca o prada" care a primit "Premiul pentru publicistica al Uniunii Scriitorilor".
       In anul 1980 a aparut in trei volume romanul "Cel mai iubit dintre pamanteni". In acelasi an, la 16 mai, Marin Preda a decedat , la Mogosoaia, langa Bucuresti. Funerariile au avut loc la data de 21 mai la Cimitirul Serban Voda (Bellu) din Bucuresti.

Morometii (1955, 1967)

       Primul volum al romanului "Morometii" a fost publicat de catre Marin Preda in anul 1955 iar cel de-al doilea in 1967.
       Romanul are ca tema satul si taranul in perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Personajul principal, Ilie Moromete, ilustreaza statutul taranului roman, iubitor al valorilor traditionale, al familiei si a proprietatii taranesti - pamantul. Ilie Moromete stapaneste in chip absolut peste o familie a carei alcatuire prevesteste parca destramarea: trei fii din prima casatorie – Paraschiv, Nila si Achim, in timp ce Ilinca si Niculae provin din cea de-a doua. Tita este fata Catrinei - cea de-a doua sotie a lui Ilie Moromete, din prima casatorie. Actiunea volumului I este plasata cu trei ani inainte de inceperea celui de-al doilea razboi mondial (1937) intr-un sat din "Campia Dunarii", Silistea-Gumesti. Sunt prezentate fapte din viata familiei Moromete, cum ar fi secerisul dar si conflictul dintre Ilie Moromete si fii sai, Nila, Paraschiv si Achim, care fug la Bucuresti cu oile si caii, lasand familia fara mijloacele zilnice de trai.
       In volumul al doilea, actiunea se reia dupa zece ani.Acum acasa se mai afla doar Ilinca, deoarece Tita s-a maritat iar Nicolae a plecat la scoala. Acesta se va intoarce ca activist. Cei trei frati plecati la Bucuresti si-au facut un drum propriu, Paraschiv a devenit sudor la I.T.B., Achim si-a deschis o pravalie cu banii de pe oi, iar Nila a devenit portar la un bloc. Astfel s-a spulberat dorinta lui Moromete de a avea o familie unita.

Moliere (1622-1673)

2010-06-16T12:22:00.000-07:00

       Jean-Baptiste Poquelin s-a nascut la data de 15 ianuarie 1622 si a fost botezat la biserica Saint-Eustache. Mama sa a fost Marie Cresse, fiica unui tapiter si a murit in anul 1632. Tatal sau, Jean Poquelin, un bogat negustor, s-a recasatorit cu Catherine Fleurette, tot fiica de negustori.
       Intre anii 1633-1639 Jean-Baptiste a studiat la Colegiul de iezuiti Clermont iar in 1642 a obtinut licenta in drept la Orleans. Dupa ce a fost inscris in Barou, timp de sase luni, si-a inlocuit tatal ca tapiter valet al regelui in timpul calatoriei acestuia la Narbonne.
       In iunie 1643, impreuna cu Madeleine Bejart, cu un frate si o sora a acesteia,a fondat trupa "L'Illustre Theatre". Aceasta a debutat la "Jeu de paume" al lui Nicolas si Louis Metayer. In luna iulie Jean-Baptiste Poquelin a adoptat pseudonimul de Moliere si a devenit director. In 1645 situatia financiara a trupei s-a inrautatit si Moliere a fost inchis pentru cateva zile la Chatelet. A fost eliberat de catre tatal sau si a plecat intr-un tur al satelor drept comedian voiajor. A dus aceasta viata timp de 14 ani.
       In aceasta perioada a compus mai multe farse din care majoritatea s-au pierdut. In 1660 Moliere a creat personajul Sganarelle si a devenit "primul farsor al Frantei".
       Pe 20 februarie 1662 Moliere s-a casatorit cu Armande Bejart, fiica lui Madeleine. Doi ani mai tarziu s-a nascut primul fiu al lui Moliere care l-a avut ca nas pe rege.
       La data de 12 mai 1664 a avut loc prima reprezentatie a piesei "Tartuffe" iar anul urmator pe 15 februarie s-a jucat "Don Juan". In luna noiembrie Moliere a suferit o congestie pulmonara.
       In 1667 Armande si Moliere s-au despartit. Moliere a inchiriat un apartament in satul Auteuil unde s-a mutat impreuna cu Chapelle, Bouileau si micul Baron care a devenit un bun actor.
       Alte opere ale lui Moliere sunt: "Le Medecin volant" (1659), "Les Precieuses ridicules" (1659), "Sganarelle" (1660), "Dom Garcie de Navarre" (1661), "L'Ecole des maris" (1661), "Les Facheux" (1661), "L'Ecole des femmes" (1662), "L'Impromptu de Versailles" (1663), "La Princesse d'Elide" (1664), "Tartuffe" (1664), "Don Juan" (1665), "Le Misanthrope" (1666), "L'Avare" (1668), "Monsieur de Pourceaugnac" (1669), "Les Amants magnifiques" (1670), "Psyche" (1671), "Le Malade imaginaire" (1673), etc.
       La data de 17 februarie 1673 lui Moliere i s-a facut rau in timpul unei reprezentatii a piesei "Le malade imaginaire" si a decedat de tuberculoza in locuinta sa din strada Richelieu. In urma interventiei regelui pe langa arhiepiscopul Parisului, Moliere a fost inmormantat la cimitirul Saint-Joseph.

Avarul (1668)

       Avarul (L'Avare ou l’Ecole du mensonge - Avarul, sau scoala minciunilor) este o comedie satirica in cinci acte, in proza. Subiectul a fost inspirat din comedia antica a scriitorului latin Plautus, "Ulcica", in care personajul principal desi gaseste o comoara continua sa traiasca in lipsuri cu teama permanenta ca cineva il poate prada.
       Comedia "Avarul" a fost reprezentata la 9 septembrie 1668 pe scena de la Palais-Royal. Personajul principal este Harpagon, un om stapanit de o mare zgarcenie si de un egoism ridicol. In piesa mai apar doua perechi de indragostiti: Elise si Valere, Mariane si Cleante, La Fleche, valetul lui Cleante, si jupanul Jacques, bucatarul si vizitiul avarului. Cleante si Elise sunt copii lui Harpagon. Elise impartaseste dragostea cu Valere, care, pentru a o putea cere in casatorie, devine servitorul lui Harpagon, iar Cleante este indragostit de Mariane, o fata saraca. Insa si Harpagon este indragostit de tanara Mariane dar ezita sa o ceara in casatorie deoarece aceasta nu are avere. In acelasi timp planuieste sa o casatoreasca pe fiica sa, impotriva vointei sale, cu un tanar bogat.
       De-a lungul timpului, gratie renumelui piesei, Harpagon a devenit sinonim cu zgarcenia. Personajul este definit si prin limbaj, foloseste de multe ori replica "fara zestre" si poarta haine cenusii, cu urme de uzare.
       Fiind o piesa in proza, "Avarul", nu avut un mare succes in 1668, deoarece publicul era obisnuit cu comediile in versuri, insa acum se numara printre cele mai importante piese ale lumii.

Charles Dickens (1812 - 1870)

2010-05-14T09:04:00.000-07:00

       Charles John Huffam Dickens s-a nascut la data de 7 februarie 1812 in Portsmouth, Hampshire. Este al doilea din cei opt copii ai lui John Dickens, functionar la Intendenta Marinei Regale din Portsmouth si al Elizabethei Dickens, fiica unui ofiter de marina.
       Familia i-a asigurat educatia la o scoala privata, insa totul s-a schimbat dupa ce tatal sau a pierdut o suma mare de bani in distractii si familia a fost trimisa la inchisoarea datornicilor. In 1824 Charles Dickens a intrerupt scoala pentru a lucra la o fabrica de ghete. La moartea mamei sale, gratie unei mosteniri, John Dickens si-a platit datoriile si si-a reluat slujba iar fiul sau s-a intors la scoala.
       In 1827 Charles Dickens s-a angajat copist la biroul avocatului Charles Molloy, apoi secretar de birou la un alt avocat. In scurt timp a devenit stenograf in Parlament si reporter la ziarul "The True Sun" apoi la "The Mirror of Parliament".
       In anul 1829 s-a indragostit de Maria Beadneal, fiica unui bancher care s-a opus casatoriei din cauza situatiei sociale modeste a lui Charles.
       In 1833 a avut loc debutul literar al lui Charles Dickens sub pseudonimul Boz cu cateva schite trimise la "The Monthly Magazine". Trei ani mai tarziu s-a casatorit cu Catherine Hogarth, fiica redactorului sef al ziarului "The Evening Cronicle". In acesti ani a publicat primul sau roman, "The Pickwick Papers". La sfarsitul anului 1838 au fost stranse intr-un volum "Aventurile lui Oliver Twist" iar un an mai tarziu a aparut romanul "Nicholas Nickleby". Alte romane ale scriitorului sunt: "Barnaby rudge" (1841), "Note din America"(1842), "Viata si aventurile lui Martin Chuzzlewit" (1844), "Dombey si Fiul" (1848), "Viata lui David Copperfield" (1850), "Micuta Dorrit" (1855). In 1843 a scris prima povestire "Colind de Craciun" din ciclul "Povesti de Craciun". Aceasta povestire a stat ulterior la baza realizarii mai multor filme de Craciun.
       In anul 1861 a fost publicat romanul "Marile sperante", cel mai important roman al sau. Din 1864 Charles Dickens a inceput sa fie prezent la lecturile si intalnirile publice cu scopuri de binefacere. In acelasi an a publicat romanul "Prietenul nostru comun" si povestirea "Testamentul doamnei Lirriper".
       In 1869 starea sanatatii autorului a inceput sa se inrautateasca iar un an mai tarziu, la 9 iunie, a murit la Gad's Hill, doborat de o congestie cerebrala. A fost inmormantat la Catedrala Westminster-Panteonul Angliei.

Marile sperante (1861)

       Romanul "Marile sperante" a fost publicat in anul 1861. Este unul dintre cele mai bune si mai complexe romane ale lui Charles Dickens. A constituit si baza mai multor proiecte cinematografice. Este un roman semi-autobiografic in care orfanul Pip isi povesteste viata incepand cu etapa copilariei si ajungand pana la perioada maturitatii.
       Micul Pip isi duce existenta intr-o fierarie situata la marginea unei localitati din apropierea Londrei, alaturi de sora sa, care nu uita sa-i aminteasca zilnic faptul ca "l-a crescut cu propriile maini", si cu cumnatul sau, Joe, un om foarte calm si bland. Doua evenimente i-au marcat viata lui Pip: intalnirea intr-o seara, in cimitirul localitatii, cu un evadat ( Abel Magwitch ) si apoi vizitele saptamanale la domnisoara Havisham, o femeie care a trait o mare deceptie si acum isi duce existenta intr-un mod mai ciudat. In centrul romanului se gaseste povestea de dragoste dintre Pip si Estela, fiica adoptiva a domnisoarei Havisham dar si ambitia lui Pip de a deveni un gentlemen, demn de o fata ca Estela. Aceasta perspectiva ii este oferita de catre avocatul Jaggers, care il instiinteaza ca va intra in posesia unei averii, insa binefacatorul sau doreste sa ramana necunoscut atat cat va crede el de cuviinta.

George Calinescu (1899-1965)

2010-04-24T03:51:00.000-07:00

       Gheorghe Visan s-a nascut la data de 2 iulie 1899 in Bucuresti. A fost fiul Mariei Visan, menajera in casa sotilor Maria si Constantin Calinescu.
       In anul 1903 impreuna cu mama sa si cu sotii Calinescu s-a mutat la Botosani unde au locuit pana in 1905 cand s-au mutat la Iasi. Aici a urmat primele doua clase la Colegiul Carol I. La data de 17 martie 1907 Maria si Constantin Calinescu l-au adoptat pe fiul Mariei Visan care s-a numit de acum Gheorghe Calinescu.
       Clasele primare a III-a si a IV-a Gheorghe Calinescu le-a urmat la Bucuresti unde s-au mutat dupa moartea lui Constantin Calinescu.
       Intre anii 1910-1917 Calinescu a studiat la gimnaziile "Gheorghe Sincai", Dimitrie Cantemir' si la liceul "Gheorghe Lazar". In 1918 a sustinut examenul de bacalaureat. Un an mai tarziu a trimis revistei "Sburatorul" cateva poezii care nu au fost primite cu prea mult entuziasm insa nu si-a pierdut curajul si a continuat sa scrie lucrari despre Duiliu Zamfirescu, N.Filimon, G.Toparceanu,etc. In primul an de facultate l-a cunoscut pe Ramiro Ortiz, profesor de limba italiana si datorita scestuia a devenit interesat de limba si literatura italiana. In 1923 a obtinut licenta in limba si literatura italiana si secundar in limba si literatura romana. In 1928 a inceput sa predea limba italiana si romana la liceul "Diaconovici Loga" si la "Scoala superioara de comert" din Timisoara.
       La data de 19 decembrie 1926 a publicat in "Universul literar" poezia "Nova mihi apparuit Beatrix".
       La 4 mai 1929 Calinescu s-a casatorit cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucuresteni.
       In 1932 a scris "Viata lui Mihai Eminescu". La 27 august a aparut in "Romania literara" primul capitol din romanul "Ursitoarele" care va fi numit ulterior "Vino in Liban, mireasa". In anul urmator a aparut romanul "Cartea nuntii".
       In 1936 George Calinescu a primit premiul Hamangiu pentru "Viata lui Mihai Eminescu" si "Opera lui Mihai Eminescu" si si-a dat doctoratul la Universitatea din Iasi. Dupa un an a publicat volumul "Poezii".
       In anul 1938 a publicat romanul "Enigma Otiliei" si "Viata lui Ion Creanga". In 1939 a infiintat la Iasi "Jurnalul literar". Din initiativa lui a aparut si colectia "Scriitori de ieri si de azi". In acelasi an a publicat volumul "Principii de estetica". Doi ani mai tarziu a publicat "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent".
       In 1943 a publicat "Sun" sau "Calea neturburata", mit mongol, dedicat lui Iorgu Iordan. In 1946 a aparut volumul "Impresii asupra literaturii spaniole". Trei ani mai tarziu a publicat volumul "Trei nuvele".
       In 1953 scriitorul a publicat romanul "Bietul Ioanide". Anul urmator in colaborare cu Ovidiu Crohmalniceanu si I. Vitner, Calinescu a editat manualele de "Istoria literaturi romane" clasele a VIII-a si a IX-a. In 1955 a publicat volumul "Am fost in China noua" iar in 1956 "Studii si conferinte". In 1960 a aparut romanul "Scrinul negru" si in 1963 volumul "Lauda lucrurilor".
       In 1964 i s-a acordat Premiul de Stat "pentru activitatea literara si publicistica din ultimii ani". In luna noiembrie a fost diagnosticat cu ciroza hepatica si la data de 12 martie 1965 George Calinescu a murit la Sanatoriul din Otopeni.

Enigma Otiliei (1938)

       Romanul "Enigma Otiliei" a fost publicat de catre George Calinescu in anul 1938. Initial romanul a avut titlul "Parintii Otiliei" dorind sa ilustreze paternitatea, insa autorul i-a schimbat numele in "Enigma Otiliei" vrand astfel sa sugereze o posibila enigma a fetei si astfel sa atraga cititorii.
       "Enigma Otiliei" nareaza povestea de dragoste nefericita dintre Felix si Otilia. George Calinescu a definit tema operei ca fiind : “monografia unei familii bucurestene”. In roman este prezentata viata burgheziei bucurestene la inceputul sec.XX. Intreaga actiune se costruieste in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu, care o are sub tutela pe Otilia Marculescu.
       Opera este structurata pe doua planuri narative: unul prezinta destinul tanarului Felix Sima, care, inainte de a-si face o cariera, traieste o experienta erotica; iar al II-lea plan expune istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, avere dupa care familia Tulea, dirijata de Aglae, ravneste.

Gustave Flaubert (1821-1881)

2010-04-13T10:47:00.000-07:00

       Gustave Flaubert s-a nascut la data de 12 decembrie 1821, la Rouen. Tatal sau, Achille Cleophas Flaubert, a fost doctor chirurg la spitalul din Rouen iar mama sa, Justine Caroline Fleuriot, provenea dintr-o familie de medici si armatori. A avut un frate mai mare care a urmat o cariera medicala ca si tatal sau si o sora mai mica.
       In anul 1832 Gustave Flaubert a intrat la colegiul din Rouen. In 1834 a scris o farsa "L'amant avare" (Amantul zgarcit). In aceasta perioada a inceput sa compuna si scene istorice. A citit cu placere operele unor scriitori ca Cervantes sau Shakespeare.
       In 1836 a scris "Un parfum a sentir" (Un parfum de mirosit), "La peste a Florence" (Ciuma la Florenta), "Rage et impuisance" (Furie si neputinta) iar in anii urmatori "Passion et vertu" (Pasiune si virtute) si romanul "Memoires d'un fou" (Memoriile unui nebun).
       La data de 23 august 1840 Flaubert a trecut examenul de bacalaureat. Un an mai tarziu s-a inscris la Facultatea de Drept fara nici o placere si in 1844 a renuntat sa-si mai continue studiile. A facut mai multe calatorii care l-au inspirat in scrierea istorioarelor sale. In 1844 a inceput sa sufere primele atacuri ale unei boli nervoase. Pe 29 iulie 1846 a cunoscut-o pe Louise Colet si au ramas impreuna pana in anul 1854 cand a cunoscut-o pe actrita Beatrix Person.
       In 1856 scriitorul a inceput sa publice romanul "Madame Bovary" (Doamna Bovary) in "Revue de Paris". Un an mai tarziu Gustave Flaubert a fost acuzat ca ar fi un autor imoral. La 7 februarie a fost achitat datorita pledoariei avocatului sau. In 1870 a aparut "L'Education sentimentale" (Educatia sentimentala) care a fost primita negativ de catre critica.
       Flaubert, care fusese numit locotenent in Garda nationala, a primit, la 28 ianuarie 1871, Legiunea de onoare. In 1874 l-a intalnit pe Victor Hugo cu care a inceput sa tina legatura. A mai relationat cu Gambetta si Zola. In 1878 sanatatea a inceput sa i se subrezeasca si a inceput sa simta si dificultati banesti.
       La 28 martie 1880 i-a avut ca invitati la o masa pe Zola, Daudet, Goncourt, Maupassant si Charpentier.
       La data de 8 mai 1881 Gustave Flaubert a fost dobarat de o hemoragie cerebrala. A fost inmormantat la 11 mai la Rouen. In anul 1906 in pavilionul de la Croisset a fost inaugurat un muzeu Flaubert.

Doamna Bovary (1857)

       Romanul "Madame Bovary" a fost publicat de catre Gustave Flaubert in anul 1857. Initial cartea a fost interzisa din motive sexuale.
       Doamna Bovary este o femeie plina de vise dar fara sparanta de a gasi in realitate traducerea dorintelor sale. Ea se casatoreste cu Charles, un tanar medic, alaturi de care insa nu se simte implinita ci traieste cufundata in sine si in visele inspirate din carti de consum popular cu cavaleri si marchize. Ea neaga realitatea, cautand iubirea zugravita in carti si traieste langa un barbat anost care nu banuieste nimic din zbuciumul emotional care marcheaza existenta sotiei sale. Emma este femeia ce aspira spre fericirea ideala, pe care nu o gaseste alaturi de sotul ei si incearca sa o cunoasca alaturi de alti barbati, Leon si Rodolphe.

Albert Camus (1913-1960)

2010-03-04T11:13:00.000-08:00

       Albert Camus s-a nascut la data de 7 noiembrie 1913, in Mondovi, Algeria. A fost fiul lui Lucien Camus, muncitor agricol plecat din Lorena si al Catherinei Sinthes, de origine spaniola. A mai avut un frate mai mare. Dupa ce tatal sau a murit in lupta de la Marna, din primul razboi mondial, impreuna cu mama si fratele sau s-a stabilit in Alger. Mediul sarac si mizer in care a crescut i-a marcat profund personalitatea.
       Camus a absolvit scoala primara si a urmat apoi, ca bursier, cursurile liceului din Alger. S-a dovedit a fi un scolar stralucit care se impartea intre lectura si fotbal dar era pasionat si de teatru. Dupa terminarea liceului a urmat cursurile universitatii din Alger, cu specializarea in filozofie. A consultat cu multa atentie opere ale unor scriitori ca: Dostoievski, Kirkegaard, Gide, Proust, Malraux, Heidegger, Husserl sau Unamuno.
       Albert Camus s-a dedicat foarte mult fotbalului insa la varsta de 17 ani au aparut primele simptome ale tuberculozei ceea ce l-a determinat sa duca o viata mai retrasa. Si-a luat licenta in filozofie cu teza "Metafizica crestina si neoplatonismul", care avea ca obiect raportul dintre elenism si crestinism la Plotin si Sfantul Augustin si a refuzat un post la un liceu pentru gazetarie.
       In 1933 Camus a participat activ intr-o miscare antifascista. Un an mai tarziu s-a casatorit cu Simone Hie, insa casatoria a durat numai un an. La indemnul unui prieten,a intrat in Partidul Comunist Francez, unde a primit sarcina de partid de a se ocupa cu propaganda in mediile musulmane. In scurt timp insa a renuntat la aceasta sarcina. In aceasta perioada a inceput sa scrie "L'Étranger" (Strainul). In 1940 a inceput sa scrie "Le Mythe de Sisyphe" (Mitul lui Sisif).
       In anul 1940, s-a casatorit cu Francine Faure, originara din orasul Oran. Dupa inca un an a inceput sa scrie romanul "La Peste" (Ciuma). La 8 noiembrie 1942 a avut loc debarcarea trupelor anglo-americane in Africa de Nord, fapt care a dus la separarea pana la Eliberare a lui Camus de sotia sa, ramasa in orasul Oran. In 1946 a terminat de scris romanul "Ciuma" pentru care, in anul 1957, a primit Premiul Nobel pentru literatura.
       Alte opere ale lui Albert Camus sunt: "L'Homme revolte" (Omul revoltat, 1951), "La Chute" (Caderea, 1956), piesele de teatru "Caligula" (1938), "Le Malentendu"(Neintelegerea, 1944), "L'Etat de siege" (Starea de asediu, 1948) si "Les Justes" (Cei drepti, 1949), "L'Ete" (Vara, 1954), "La Chute" (Caderea, 1956), "La Mort heureuse" (O moarte fericita, 1971).
       La data de 4 ianuarie 1960 Albert Camus a murit intr-un stupid accident de masina,cand pe o sosea perfect dreapta, a intrat cu masina intr-un platan, in timp ce se intoarcea la Paris din scurta vacantă a sarbatorilor de iarna, de la ski.

Ciuma (1947)

       Romanul "Ciuma" a aparut in anul 1947. A fost opera ce l-a facut celebru pe Albert Camus si pentru care acesta a primit Premiul Nobel zece ani mai tarziu.
       Actiunea romanului se petrece in orasul Oran in aprilie, anul 194... Totul a inceput cu moartea unor sobolani care la inceput a parut un fapt banal ce nu a atras in mod deosebit atentia oamenilor. Insa numarul sobolanilor morti a crescut foarte mult in cateva zile, creand panica printre oameni, pentru ca apoi sa se diminueze la fel de rapid. Dar in scurt timp un numar semnificativ de persoane au semnalat aceleasi simtome: toropeala, prostratie, inrosirea ochilor, intensificarea durerilor de cap, inflamarea ganglionilor, delir, pentru ca in final, la cea mai neinsemnata miscare, sa survina moartea. Astfel orasul a ajuns sa fie inchis, izolat de lume, nimeni nemaiputand sa intre sau sa iasa din el. Numarul deceselor a crescut cu fiecare zi si locuitorii orasului au inceput sa se teama, sa fie mai apropiati si sa aprecieze mai mult viata.
       Personajul principal al romanului este doctorul Rieux, care pe toata perioada epidemiei a luptat impotriva ei. Alaturi de acesta se regasesc si cativa prieteni ai lui: Othon, Raymond Rambert, Paneloux, Jean Tarrou, Castel, Cottard si Joseph Grand.
       De fapt romanul lui Albert Camus este o parabola, ciuma fiind o expresie a razboiului sau a oricarui factor distructiv al echilibrului umanitatii.

Franz Kafka (1883-1924)

2010-03-03T12:04:00.000-08:00

       Franz Kafka s-a nascut la data de 3 iulie 1883, la Praga. Tatal sau a fost Hermann Kafka, originar din Cehia de sud iar mama sa, Iulia Lowy. A fost primul din cei sase copii ai cuplului , din care numai trei surori au supravietuit pentru a deveni mai tarziu victime ale nazistilor.
       Invatamantul primar l-a facut in limba germana si si-a continuat studiile la liceul Altstadter Deutsches Gymnasium din Praga. In anul 1901 Kafka si-a inceput studiile universitare la drept conform dorintei paterne.
       Fiind pasionat de literatura si filozofie, in anul 1902, Kafka a participat la conferinta despre Schopenhauer a unui coleg, Max Brod si s-a imprietenit cu acesta. A inceput sa scrie intre 1904-1905 "Descrierea unei lupte" si alte povestiri ce au fost publicate mai tarziu.
       In iunie 1906 si-a luat doctoratul in Drept si a inceput sa lucreze la tribunalul din Praga.
       In anul 1909 Kafka a publicat cateva povestiri sub titlul "Contemplatie" in revista Hyperion din Munchen. Un an mai tarziu a inceput sa-si noteze gandurile intr-un jurnal. A frecventat cercuri literare unde se intalnea cu Einstein si alti prieteni ai sai, fizicieni si cu matematicianul Kowalewski. Deoarece starea de sanatate a inceput sa i se inrautateasca Kafka a devenit vegetarian si a renuntat la alcool si tutun si a inceput sa practice inotul.
       In 1912 a cunoscut-o pe Felice Bauer in casa lui Brod, prietenul sau, si s-a indragostit de ea. Cei doi s-au logodit insa dupa o serie de certuri si impacari in 1917 s-au despartit definitiv.
       In noaptea de 22-23 septembrie 1912 Kafka a scris "Verdictul" (Das Urteil). Anul urmator a publicat culegerea "Contemplatii", in 1914 a scris "Colonia penitenciara" (In der Strafkolonie) si "Invatatorul de sat" (Der Dorfschullehrer) iar in 1916 "In fata legii", a doua editie din "Fochistul" (Der Heizer). Intre 1916-1917 a scris majoritatea povestirilor ce au aparut in culegerea "Medicul de tara" (Ein Landarzt).
       In 1917 s-a mutat in Alchymistengasse avand iarasi probleme de sanatate. In 1922 in Tatra a inceput sa scrie "Castelul" (Das Schlob). Anul urmator a cunoscut-o pe Dora Diamant si s-a mutat impreuna cu aceasta la Steglitz. Din cauza sanatatii subrezite Kafka a fost adus, de catre Brod, la Praga la familia sa insa starea sa s-a inrautatit constatandu-se o laringita tuberculoasa si a fost transportat la sanatoriul Wiener Wald. La data de 3 iunie 1924 Franz Kafka a murit.
       Un an mai tarziu de la moartea sa a fost publicat romanul "Procesul" (Der Prozess). Alte opere publicate postum sunt: "Castelul" (Das Schlob, 1926), "America" (Amerika, 1927), "In fata legii" (1934), "La construirea zidului chinezesc" (Beim Bau der chinesischen Mauer, 1931), "Scrisori catre Felice" (Briefe an Felice), "Scrisori catre Milena" (Briefe an Milena), "Jurnal" (Tagebucher, 1949).

Procesul (1925)

       Romanul "Procesul" a fost publicat in anul 1925, la un an de la moartea scriitorului Franz Kafka. Este singurul roman complet al lui Kafka, manuscrisul a fost gasit de catre prietenul sau dupa moartea sa si pus cap la cap dupa cum a crezut el de cuviinta.
       In centrul romanului se afla Josef K., un functionar de 30 de ani. In ziua nasterii sale acesta se trezeste arestat la domiciliu. Ceea ce este iesit din comun este faptul ca cei doi agenti care il intampina in acea dimineata nu ii spun ce autoritate a emis mandatul de arestare si nici de ce este acuzat. Desi revoltat la inceput, Josef K., accepta situatia in care se afla, merge la interogatoriul la care este chemat, si incearca sa se dezvinovateasca chiar daca ii este greu nestiind de ce anume este acuzat. Chinurile si framantarile launtrice dureaza pana in seara zilei in care Josef K. implineste 31 de ani.

Pierre Corneille (1606-1684)

2010-02-27T09:43:00.001-08:00

       Pierre Corneille s-a nascut la data de 6 iunie 1606 in Rouen, Franta, in familia unui avocat. A avut un frate, numit Thomas Corneille, mai mic decat el cu douazeci de ani. A invatat la colegiul iezuitilor din Rouen,unde a capatat cunostinte bune in domeniul antichitatii (limba si literatura latina, istorie si filozofie). La varsta de 18 ani a inceput sa studieze dreptul. Insa neavand capacitate oratorica a renuntat si s-a consacrat literaturii, indeosebi dramaturgiei.
       In anul 1629 a scris prima sa piesa de comedie "Melite". Piesa a avut mare succes la Paris si Corneille a inceput sa scrie si alte piese. A fost foarte apreciat in lumea teatrala si in anul 1634 a facut cunostinta cu cardinalul Richelieu aflat in vizita la Rouen. Cardinalul l-a observat pe Corneille si l-a ales sa se numere printre „Cei cinci poeti”, alături de Guillaume Colletet, Boisrobert, Jean Rotrou si Claude de Lestoile. Apoi i-a incredintat sarcina de a scrie piese dupa indicatiile sale. Insa Corneille a renuntat curand la aceasta colaborare suparandu-l pe cardinal.
       In 1635 a scris prima sa tragedie intitulata "Medee" iar un an mai tarziu opera ce l-a consacrat "Le Cide" (Cidul). Aceasta a determinat insa indignarea lui Richelieu si violente critici din partea academiei franceze, controlata de cardinal.
       Alte opere ale lui Pierre Corneille sunt comediile si tragicomediile: "La Galerie du Palais" (Galerie palatului), "La Place Royale" (Piata regala), "L'Illusion comique" (Jocul amagirii). Tragediile: "Horace", "Cinna", "La mort de Pompee" (Moartea lui Pompei) si "Polyeucte" au reluat si adancit tema triumfului valorii si vointei prin eroi care nu se mai resemneaza sa suporte pasiv fatalitatea.
       Desi a beneficiat de o pensie regala, ultimii ani din viata lui Corneille, retras din teatru, au fost tristi. S-a stins din viata la data de 1 octombrie 1684.

Cidul (1636)

       Tragicomedia "Cidul" a fost scrisa de catre Pierre Cornille in anul 1636. Acesta s-a inspirat din piesa lui Guilhem de Castro, "Las mocedades del Cid" (Tineretea Cidului). Insa Corneille a indepartat episoadele si personajele care i s-au parut de prisos, a condensat actiunea in timp si spatiu si s-a rezumat la un singur subiect.
       In centrul operei se afla Ximena si don Rodrigo care duc lupta dintre pasiune si vointa, datorie si onoare. Cei doi sunt indragostiti unul de celalalt si spera ca parintii lor se vor invoi ca ei sa se casatoreasca. Insa don Gomez, tatal Ximenei refuza casatoria dintre cei doi tineri si fiind insultat de catre don Diego, tatal lui don Rodrigo, il palmuieste pe acesta. Astfel se ajunge la un duel intre don Gomez si don Rodrigo care vrea sa-si razbune tatal prea in varsta ca sa se dueleze. Duelul nu ramane fara urmari si se pare ca iubirea dintre cei doi tineri devine imposibila.
       Dovedind multa vitejie in lupta, don Rodrigo primeste laudele regelui Castiliei si denumirea de "Cid", care se traduce prin "stapan".

Camil Petrescu (1894-1957)

2010-02-21T09:31:00.000-08:00

       Camil Petrescu s-a nascut la data de 22 aprilie 1894 in Bucuresti. A fost fiul Anei Keller Petrescu si al sotului acesteia (functionar sau ofiter, dupa alte versiuni). A fost crescut de o doica si de sotul acesteia, Tudor Popescu, care i-a dat abia in 1944 cateva scrisori primite de la mama sa.
       Scoala primara a facut-o in cartierul Obor. Apoi a devenit bursier la Liceul "Sf. Sava" (1906-1908) si din 1908 la Liceul "Gh. Lazar".
       In 1913 a aparut primul sau articol in "Rampa". A urmat cursurile Facultatii de Filosofie si Litere din Bucuresti. Un an mai tarziu a publicat trei articole in "Facla" sub pseudonimul Raul D. In 1916 a absolvit Scoala de Ofiteri cu gradul de sublocotenent. In acelasi an a scris piesa "Jocul ielelor" iar in august a participat la luptele din Predeal-Brasov, Suceava si Oituz. In 1917 a fost luat prizonier de germani si a ajuns in lagarul de la Sopronyck (Ungaria).
       In 1918 a fost eliberat si a intampinat mari greutati in anularea actului de deces (deoarece nu se mai stia nimic despre el a fost declarat mort). Dupa inca un an si-a luat licenta in filosofie si a devenit profesor suplinitor de limba romana la Liceul "Gh. Lazar". In aceeasi perioada a scris piesa "Act venetian".
       In anul 1920 a editat la Timisoara revista "Limba romana" si a infiintat si ziarul "Tara". A scris in acelasi timp piesa "Suflete tari". Debutul editorial s-a petrecut cu volumul "Versuri. Idee. Ciclul morţii" in 1923. Intre anii 1924-1925 a lucrat la piesa "Danton" care a avut premiera la 17 ani de la moartea autorului. Anul urmator a scris comedia "Mitica Popescu".
       In anul 1930 a scris romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" iar in 1932 romanul "Patul lui Procust" ce a fost publicat un an mai tarziu.
       In 1937 scriitorul si-a dat doctoratul cu lucrarea "Modalitatea estetica a teatrului". In anul urmator a scris scenariul filmului "Stefan cel Mare". In 1939 a fost numit director al Teatrului National din Bucuresti.
       Camil Petrescu s-a casatorit la data de 3 aprilie 1947 cu actrita Eugenia Marian. La data de 21 iunie i s-a nascut primul fiu iar in 1950 cel de-al doilea.
       In 1954 au aparut primele doua volume din romanul "Un om intre oameni". Volumul al treilea a fost publicat postum. In 1957 a aparut un volum de "Versuri". A murit la data de 13 mai in acelasi an la Bucuresti.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1930)

       Romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" a fost publicat de catre Camil Petrescu in anul 1930. In centrul romanului se afla Stefan Gheorghidiu, filozof si apoi sublocotenent in primul razboi mondial.
       Romanul este alcatuit din doua parti ce se alatura cronologic, problema din prima parte fiind solutionata prin experienta din cea de-a doua parte. Aceasta unitate compozitionala este relevata si de titlul romanului care sugereaza faptul ca ultima noapte de dragoste este si intaia noapte de razboi.
       Inceputul operei este reprezentat de o discutie de la popota ofiterilor cand Stefan Gheorghidiu povesteste experienta erotica pe care a trait-o alaturi de Ela, o colega de facultate. Cei doi s-au casatorit din dragoste dar odata cu mostenirea unei averi substantiale Ela a devenit tot mai interesata de societatea moderna, fiind preocupata numai de moda, distractii nocturne sau escapade. Astfel Stefan incepe sa fie chinuit de gelozie. Traind insa experienta razboiului unde cunoaste mizeria, frica si suferinta isi da seama ca nu mai conteaza daca Ela l-a inselat sau nu.

Alphonse Daudet (1840-1897)

2010-02-18T12:42:00.000-08:00

       Alphonse Daudet s-a nascut la data de 13 mai 1840 la Nimes. Tatal sau se numea Vincent Daudet. Acesta avea o tesatorie si facea negot cu matasuri.
       Daudet a urmat mai intai cursurile institutiei Canivet din Nimes, apoi pe cele ale liceului Ampere din Lyon, unde s-a mutat impreuna cu familia in urma unor dificultati financiare.
       In anul 1855 a devenit pedagog la colegiul din Ales. Aceasta experienta l-a inspirat in scrierea primului sau roman "Le petit chose" (Piciul, 1868).
       In noiembrie 1857 Daudet s-a mutat la Paris la fratele sau mai mare Ernest Daudet, un cunoscut istoric francez. Un an mai tarziu scriitorul a debutat cu volumul de versuri "Les Amoureuses" (Indragostitele).
       In anul 1860 a devenit secretar al ducelui de Morny, slujba pe care a obtinut-o la recomandarea imparatesei Eugenie, sotia lui Napoleon al III-lea. Intre 1860-1865 a facut cateva calatorii in Corsica, Sardinia, Proventa, Algeria si a publicat povestiri in "Le Monde illustre" si in 'Le Figaro".
       Intre 1866-1869 a publicat in "L'Evenement" si in "Le Figaro", sub pseudonimul Marie Gaston, un ciclu de "Croniques Provencales" (Cronici provensale), care mai tarziu au devenit "Lettres de mon moulin" (Scrisori din moara mea, 1869).
       La data de 27 ianuarie 1867 Daudet s-a casatorit cu Julia Allard. Dupa inca un an a publicat "Le Petit Chose, histoire d'un enfant" (Piciul, povestea unui copil), roman autobiografic. In 1870 scriitorul s-a angajat ca voluntar in razboiul franco-prusian. Doi ani mai tarziu a aparut volumul "Aventures veritables de Tartarin de Tarascon" (Aventurile adevarate ale lui Tartarin din Tarascon), care i-a adus lui Daudet consacrarea universala.
       In 1873 a publicat "Contes du Lundi" (Povestiri din ziua de luni), inspirate din asedierea Parisului de catre prusaci. In 1874 au aparut "Les Femmes d'artistes" (Sotiile de artisti), "Fromont jeune et Risler aine" (Fromont cel tanar si Risler cel varstnic), "Etudes et paysages" (Studii si peisaje), etc. Au urmat "Jack" (1876), "Le Nabab" (Nababul, 1877), "Les Rois en exil" (Regii in exil, 1879), "L'Evangeliste" (Evanghelista, 1884), "Tartarin sur les Alpes" (Tartarin in Alpi, 1885), inspirat de o calatorie in Elvetia recomandata de medici deoarece suferea de plamani, "L'Immortel"(1888), "Tartarin de Tarascon: Port-Tarascon" (1890), "La Petite Paroisse" (Mica parohie sau Lidia, 1895).
       La 16 decembrie 1897 Alphonse Daudet a murit la Paris. Au fost publicate postum "Le Tresor d'Arlatan" (Comoara din Arlatan) si "Soutien de famille" (Sprijinul familiei).

Lidia (1895)

       Romanul "La petite paroisse", tradus initial "Mica parohie" iar acum sub titlul "Lidia" a fost publicat de catre Alphonse Daudet in anul 1895.
       In centrul romanului se afla Lidia, o fata crescuta la un orfelinat si care nu isi cunoaste parintii si nici imprejurarile prin care a ajuns sa fie abandonata inca din primele zile ale vietii. In orfelinatul in care este crescuta ambianta ii intretine iluzia unei origini stralucite, constiinta Lidiei fiind orientata catre probabilitatea cea mai buna , cea mai avantajoasa.
Lidia il intalneste, din intamplare, pe Richard Fenigan si cei doi sunt loviti de o dragoste fulgeratoare. Se casatoresc la indemnul mamei autoritare a lui Richard care vede doar conditia inferioara a fetei crescute la orfelinat, fapt ce i-ar ingadui sa isi perpetueze dominatia asupra fiului sau si dupa casatorie. Insa aceasta autoritate, a mamei asupra lui Richard, nu face decat sa ii indeparteze pe cei doi indragostiti si sa le provoace multa suferinta.

Apuleius (sec. al II-lea)

2010-02-11T10:07:00.001-08:00

       Apuleius s-a nascut la Madaura, pe teritoriul de astazi al Algeriei, probabil in anul 123 d.H. Nu sunt date clare cu privire la data nasterii si a mortii sale. Nu ii cunoastem nici numele complet, romancierul insusi isi spunea Apuleius. Prenumele de Lucius provine de la numele personajului din romanul sau "Metamorfoze". S-a nascut intr-o familie instarita, tatal sau fiind inalt magistrat local. A mai avut un frate.
       Apuleius a primit o solida educatie. A studiat mai intai retorica si literatura la Madaura dupa care a plecat la Cartagina, Atena si Roma. Din cartea sa "Apologia" aflam ca era un barbat frumos, cu parul lung si matasos.
       Scriitorul a fost interesat de medicina, matematica, fizica, astronomie, stiintele naturale, filosofie, arta oratorica, istoriografie si politologie dar nu in ultimul rand de magie.
       La varsta de treizeci de ani s-a casatorit cu o vaduva bogata numita Pudentilla, mama unui fost coleg de studii, care era cu cel putin zece ani mai mare decat el. Ulterior a fost acuzat de catre rudele acesteia ca a decis-o sa se casatoreasca cu el folosind practici vrajitoresti. Procesul s-a desfasurat prin 158 d.H. la Sabratha, in Libia actuala. Apuleius s-a aparat singur si a demonstrat ca nu este necesara nici un fel de magie pentru a determina o femeie sa se marite cu un barbat mai tanar decat ea. Aceasta pledoarie a fost apoi revizuita si publicata sub titlul "Apologia". Mai tarziu s-a stabilit in Cartagina unde a fost incarcat de onoruri.
       Apuleius a fost un adevarat poligraf, a scris opere variate in limba latina cat si in greaca dar s-a pastrat numai o mica parte din aceste scrieri. Din "Hermagoras", roman filozofic, nu s-au pastrat decat cinci fragmente. Romanul reprezentativ al lui Apuleius este "Metamorfoze", titlu folosit de scriitori crestini, Lactantiu si Fericitul Augustin sau "Magarul de aur", titlu folosit de catre un autor mai tardiv, Fulgentius.
       Lui Apuleius i se atribuie si o serie de tratate filosofice :„Despre Platon si invatatura lui", „Despre zeul lui Socrate", „Despre lume" si "Floridele". "Floridele" cuprind cele mai frumoase discursuri de aparat, rostite de Apuleius la Cartagina.
       Apuleius a murit in jurul anului 180 d.H.

Metamorfoze sau Magarul de aur

       Romanul "Metamorfoze" cunoscut si sub denumirea de "Magarul de aur" a fost scris de catre Apuleius in jurul anului 170 d.H. Este una dintre marile lucrari initiatice ale epocii romane.
       In centrul romanului se afla Lucius, un tanar negustor din Corint, care calatoreste in Thessalia, traditionalul taram al vrajitoriei. Ajuns in Hypata, negustorul urmareste cu uimire practicile magice ale gazdei sale. El o vede pe aceasta ungandu-se cu o alifie si transformandu-se in pasare. Din curiozitate vrea si el sa incerce acest lucru dar din greseala primeste o alta alifie de la slujnica Fotis si se transforma in magar. Insa isi pastreaza mintea si sensibilitatea unui om.
       Dupa ce trece prin mai multe intamplari primejdioase zeita Isis ii apare in vis si ii promite ca-l va ajuta sa redevina om.
Lucius parcurge un drum sinuos al rascumpararii, cu o serie de probe pe care trebuie sa le treaca pentru a-si putea redobandi natura umana dar si un grad ridicat de intelepciune.
       In naratiunea cadru Apuleius a inserat optsprezece nuvele povestite de unele personaje ale romanului. Acestea ne surprind prin siretenia personajelor, rasturnarile de situatie, umorul amar sau poanta finala surprinzatoare. Totodata autorul a folosit diverse motive provenite din basme si din mitologia greaca.

Mircea Eliade (1907-1986)

2010-01-24T11:07:00.000-08:00

       Mircea Eliade s-a nascut la data de 13 martie 1907 in Bucuresti. A fost fiul lui Gheorghe Eliade (al carui nume original fusese Ieremia si pe care l-a schimbat din admiratie pentru Ion Eliade-Radulescu) si al Jeanei Vasilescu. A mai avut o sora numita Corina.
       Invatamantul primar l-a facut in Bucuresti la scoala de pe strada Mantuleasa. Apoi a devenit elev al Colegiului Spiru Haret. In aceasta perioada a devenit interesat de stiintele naturii si de chimie, ca si de ocultism si a scris piese scurte pe subiecte entomologice. Scriitorii lui preferati au fost Honore de Balzac, Giovanni Papini, James George Frazer. In aceasta perioada a invatat limba engleza, italiana, persana si ebraica.
       Prima sa opera a fost publicata in 1921 "Inamicul viermelui de matase". Un an mai tarziu a publicat primele romane: "Memoriile unui soldat de plumb" si "Romanul adolescentului miop" (un volum autobiografic).
       In anul 1925 Mircea Eliade s-a inscris la Facultatea de Filozofie a Universitatii din Bucuresti. Dupa inca un an a intrat ca redactor la ziarul "Cuvantul", condus de profesorul sau, Nae Ionescu. In 1927 a calatorit in Italia unde i-a intalnit pe Giovanni Papini si V. Macchioro iar in 1928 a facut o noua calatorie in Italia pentru a strange material pentru teza de licenta despre filozofia Renasterii italiene. A primit o bursa de studii (pentru studiul teoriei si practicii yoga) de la Maharadjahul Manindra Chandra Nandi din Kassimbazar. A inceput studiul la Calcutta, anul urmator, si a locuit in casa lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian. Aici a cunoscut-o pe fiica acestuia Maitreyi Devi care a devenit o cunoscuta poeta indiana. Deoarece au aparut neintelegeri cu Surendranath Dasgupta, Mircea Eliade a plecat la manastirile din Himalaya, Hardwar si Rishikesh.
       In anul 1931 scriitorul s-a intors in Bucuresti si si-a dat doctoratul cu teza despre yoga. In 1933 a fost publicat primul sau roman de succes "Maitreyi", roman partial autobiografic. Incepand cu anul 1933, a fost profesor de filosofie la Universitatea din Bucuresti, unde a tinut numeroase cursuri de filosofie si de istoria religiilor. A fost laureat cu premiul I al Societatii Scriitorilor din Romania in anul 1937, in urma publicarii unei editii critice in doua volume despre Bogdan Petriceicu Hasdeu cu titlul: "B. P. Hasdeu - Scrieri literare, morale si politice" aparuta in cadrul Fundatiei pentru Literatura si Arta. In anul 1934 Mircea Eliade s-a casatorit cu Mina Mares.
       A fost trimis al Ambasadei Romane la Londra (1940-1941) si apoi la Lisabona (1941-1945). Dupa instalarea fortata a comunismului la conducerea Romaniei s-a stabilit in Franta, la Paris, unde a ramas pana in anul 1957, timp in care a predat istoria religiilor mai intai la "Scoala Practica de Inalte Studii" (1945-1948), iar dupa aceea la Sorbona (1945-1957).
       Incepand din 1957, Mircea Eliade s-a stabilit la Chicago, ca profesor de istorie comparata a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputatia sa a crescut cu fiecare noua lucrare aparuta, si a devenit membru in institutii ilustre, si a primit mai multe doctorate honoris causa.
       Mircea Eliade a publicat atat opere stiintifice cat si literare, atat in limba romana cat si in alte limbi: "Tratatul istoriei religiilor" (Traite d'histoire des religions, 1949), "Sacru si profan" (Le Sacre et le Profane, 1956), "Maitreyi" (1933), "Intoarcerea din rai" (1934), "Huliganii" (1935), "Domnisoara Christina" (1936), "Nunta in cer" (1938), "Pe strada Mantuleasa" (1968), "La tiganci" (1969), "Noapte de Sanziene" (1971), "Batranul si birocratul" (1974), "Romanul adolescentului miop" (scris in 1927 si publicat abia in 1989). A scris si opere memorialistice: "Jurnal" (versiunea in limba romana a fost restabilita de Mircea Handoca pornind direct de la manuscris), "Memorii" (autobiografia sa), "Jurnal portughez si alte scrieri", "Incercarea labirintului".
       Mircea Eliade a decedat la data de 22 aprilie 1986, la Chicago.

Maitreyi (1933)

       Romanul "Maitreyi" a fost publicat de catre Mircea Eliade in anul 1933. Este un roman partial autobiografic, bazat pe experienta pe care a avut-o Mircea Eliade in India. Ajuns la Calcutta pentru a studia, Eliade a locuit in casa filozofului indian Surendranath Dasgupta unde a intalnit-o pe fiica acestuia, Maitreyi Devi, o cunoscuta poeta. Aceasta a dat numele personajului principal din romanul lui Mircea Eliade "Maitreyi".
       In roman, Maitreyi este o bengaleza de 16 ani, fiica lui Narendra Sen, un inginer din Calcutta. Este o tanara inteligenta care studiaza filozofia si tine conferinte foarte apreciate de public. In acelasi timp este preocupata de lucruri copilaresti, traieste intr-o lume a miturilor. Allan este un inginer englez de 24 de ani, venit sa lucreze in India, care este luat de seful sau, Narendra Sen, sa locuiasca in casa acestuia. La inceput Allan o considera chiar urata pe Maitreyi insa cu timpul o cunoaste mai bine si ajunge sa se indragosteasca de ea. Insa este vorba despre o dragoste interzisa, cei doi avand religii diferite.
       Maitreyi este simbolul iubirii adevarate, totale. Ea se logodeste cu Allan avand ca martori cerul si pamantul. Juramantul fetei este semnul ca aceasta iubire a depasit firescul: „Ma leg de tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si a nimanui altuia. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui mie”.
       Despartita de iubitul ei de catre Narendra Sen, Maitreyi va recurge la gesturi disperate pentru a ajunge din nou cu acesta.
       Maitreyi Devi a scris si ea un roman, raspuns la cel scris de Mircea Eliade, intitulat "Dragostea nu moare".

Giovanni Boccaccio (1313-1375)

2010-01-22T09:02:00.000-08:00

       Giovanni Boccaccio s-a nascut in anul 1313 (ziua si luna nu sunt cunoscute) la Paris (conform unor aluzii autobiografice din operele sale) sau la Certaldo (Italia). A fost fiul nelegitim al negustorului florentin Boccaccio din Chellino si al unei frantuzoaice numita Jeanne. Dupa nasterea copilului Boccaccio a parasit-o pe Jeanne, si-a luat copilul si l-a dus la Florenta.
       Giovanni Boccaccio si-a petrecut copilaria in cartierul San Pietro Maggiore. In anul 1327 a fost trimis de catre tatal sau la Napoli sa faca practica in comert, activitate la care a renuntat pentru a studia dreptul canonic si limbile clasice. In aceasta perioada a inceput sa scrie primele opere: "La caccia di Diana" (Vanatoarea Dianei, 1334), "Il filocolo" (1336), "Filostrato" (1338), "La Teseide" (1340). La Napoli a cunoscut numeroase iubiri usoare pana cand a intalnit-o pe Maria d'Aquino, care sub pseudonimul Fiammetta a aparut in multe dintre operele sale, inclusiv in "Decameronul".
       In anul 1340 scriitorul a fost nevoit sa se intoarca la Florenta pentru ca averea familiei a fost pierduta datorita falimentului bancherilor florentini Bardi. Cu toate acestea a continuat sa scrie: "Il ninfale d'Ameto" (Nimfele lui Ameto, 1341), "L'amorosa visione" (Viziunea amoroasa, 1342), "Elegia di Maddonna Fiammetta" (Elegia Maddonei Fiammetta, 1343-1344), "Il Ninfale Fiesolano" (Nimfele de la Fiesole, 1344–1345).
       In 1346 Giovanni Boccaccio s-a impus in viata publica si a fost trimis in ambasada la Ravenna, la curtea lui Ostasio da Polenta, iar in 1347, la Francesco Ordelaffi, la Forli. In 1350 l-a cunoscut pe Francesco Petrarca cu care a legat o stransa prietenie.
       Intre 1350-1354 scriitorul a lucrat la capodopera sa "Decameronul". Intre anii 1354-1355 a fost ambasador la Avignon. In acest timp a scris "Labirinto d'amore" (Labirintul iubirii).
       La data de 23 octombrie 1373 Giovanni Boccaccio a inaugurat lectura publica a operei "Divina Comedie" . El a fost si cel care a scris primul "Viata lui Dante Alighieri".
       La 21 decembrie 1375 Giovanni Boccaccio a murit la Certaldo, Florenta.

Decameronul (1350-1354)

       "Decameronul" contine o suta de nuvele, probabil scrise in timpul sederii lui Giovanni Boccaccio la Napoli, la indemnul Mariei d'Aquino.
       Aceste povestiri sunt spuse de catre zece persoane, sapte doamne si trei tineri care s-au intalnit in biserica Santa Maria Novella din Florenta (in 1348) in timp ce ciuma se napustise peste oras. Acestia s-au retras intr-un castel hotarati sa petreaca acolo cateva zile in mijlocul dansurilor si al conversatiilor placute. In fiecare zi ei isi aleg un rege sau o regina si dupa-amiaza (in afara de vinerea si sambata, zile dedicate postului) spun cate o povestioara care sa se incadreze intr-o tema aleasa de regele sau regina din ziua respectiva. Insa in prima si a noua zi fiecare este liber sa aleaga orice povestire. Aici, cei zece tineri, au petrecut zece zile in care fiecare a spus cate o poveste, de aici rezultand si titlul operei.
       Nuvelele se caracterizeaza prin tematica foarte variata, plina de umor si galanterie, adesea foarte indrazneata, cu o compozitie in care sunt descrise foarte clar caracterele.
       In vremea cand a fost scrisa aceasta opera a fost considerata periculoasa pentru moravuri si nu putin a lipsit sa fie arsa in public insa in prezent este foarte apreciata.

Jane Austen (1775-1817)

2010-01-08T10:36:00.000-08:00

       Jane Austen s-a nascut la data de 16 decembrie 1775, la Steventon, in Hampshire, Anglia. Tatal sau, William George Austen, a fost rector al parohiei anglicane la Steventon, Hampshire iar mama sa a fost Cassandra Austen. A avut sase frati si o sora.
       Educatia a primit-o mai mult acasa, in special de la tatal sau, un om foarte invatat. La varsta de 11 ani Jane Austen a inceput sa scrie povestiri pe care tatal ei le numea “povestiri intr-un stil cu totul nou”. La 20 de ani a scris primul sau roman "Elinor si Marianne".
       In 1795 l-a cunoscut pe Tom Lefroy, un avocat de care s-a indragostit insa relatia lor a esuat, casatoria lor fiind imposibila deoarece nu aveau bani. Educatia lui Lefroy era finantata de un unchi al sau care ii netezea si cariera judiciara si a fost tinut departe de Jane care nu l-a mai vazut niciodata.
       In 1811 a publicat anonim volumul "Sense and Sensibility" (Ratiune si simtire) care a fost apreciat inca de la inceput. Dupa doi ani a aparut si "Pride and Prejudice" (Mandrie si prejudecata) opera ce a facut-o celebra pe scriitoare.
       Alte romane ale lui Jane Austen sunt: "Mansfield Park" (Parcul Mansfield, 1814), "Emma" (1816) si "Lady Susan" (Doamna Susan), un scurt roman epistolar. Alte opere au fost publicate postum, in 1818: "Northanger Abbey" (Manastirea Northanger) si "Persuasion" (Persuasiune) iar romanul "The Watsons" (Familia Watsons) nu a fost terminat la fel ca si "Sandition" l-a care lucra in anul 1817.
       Jane Austen a murit la data de 18 iulie 1817, in Winchester, Hampshire, Anglia. Cauzele morti au ramas neelucidate. Se presupune ca a decedat din cauza bolii Addison, o maladie care se manifesta prin dereglarea glandei suprarenale.

Mandrie si prejudecata (1813)

       Romanul "Mandrie si prejudecata" a fost publicat de catre Jane Austen in anul 1813. A fost romanul care a facut-o celebra si se afla pe locul 2 in topul "Cele mai iubite carti in Marea Britanie".
       Romanul a fost initial intitulat "Primele Impresii" si a fost scris intre octombrie 1796 si august 1797 dar prima incercare de publicare a fost respinsa. Intre 1811-1812 Jane Austen a revizuit manuscrisul si l-a redenumit "Mandrie si prejudecata".
       Personajul principal este o fata inteligenta si spirituala numita Elizabeth Bennet. Ea traieste impreuna cu parintii si cu cele patru surori ale sale pe mica lor mosie. Linistea le este tulburata cand pe domeniul vecin se muta domnul Bingley care il aduce cu el si pe prietenul sau Darcy.
       Actiunea romanului se petrece la sfarsitul secolului XVIII intr-o lumina interesanta in care doamnele incearca sa impuna tinerelor ce parteneri de viata sa isi aleaga.

Liviu Rebreanu (1885-1944)

2009-12-20T09:54:00.000-08:00

       Liviu Rebreanu s-a nascut la data de 27 noiembrie 1885 in Tirlisiua, in fostul comitat Solnoc-Dobica, astazi judetul Bistrita-Nasaud. A fost primul din cei 14 copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si ai Ludovicai Diuganu.
       In anul 1891 Liviu Rebreanu a inceput clasele primare in Maieru cu tatal sau ca invatator. Apoi a urmat Liceul unguresc din Nasaud timp de doi ani. Alti trei ani i-a facut la Liceul german din Bistrita. In 1898 fiind indragostit a scris singura sa poezie. In septembrie 1900 a intrat la Scoala reala superioara de honvezi din Sopron (localitate din nord-vestul Ungariei). Dupa inca doi ani a intrat ca bursier la Academia militara "Ludoviceum" din Budapesta. La 1 septembrie 1905 a fost declarat sublocotenent de infanterie si trimis la Regimentul 2 de honvezi din garnizoana Gyula. La data de 12 februarie 1908 Liviu Rebreanu a demisionat din armata si s-a intors la Prislop.
       Debutul sau literar a avut loc in noiembrie 1908, la revista din Sibiu "Luceafarul", cu nuvela "Codrea". Liviu Rebreanu s-a hotarat sa treaca Carpatii si la data de 25 octombrie 1909 a debutat in Bucuresti cu nuvela "Volbura dragostei" in revista "Convorbiri critice".
       In 1910 Liviu Rebreanu a fost arestat la Vacaresti, apoi extradat si inchis la Gyula, din motive militare. In aceasta perioada de sase luni a scris nuvelele "Culcusul" si "Golanii". Intors in Bucuresti, impreuna cu Mihail Sorbul, care-i va deveni cumnat, a realizat revista teatrala "Scena". In aceasta perioada s-a casatorit cu actrita Fanny Radulescu.
       In 1914 Rebreanu a fost ales secretar al Societatii scriitorilor romani. In noiembrie 1920 a aparut romanul "Ion" prima capodopera a scriitorului. In 1929, la insarcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Directiei Educatiei Poporului. In scurt timp insa a demisonat si s-a mutat la Valea Mare, langa Pitesti, unde a scris urmatoarele opere. La inceputul anului 1941 a fost numit director al Teatrului National si director al cotidianului "Viata". In luna ianuarie 1942, a luat parte la un turneu de conferinte despre cultura romaneasca la Berlin, Munchen, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Gorlitz, Breslau si Viena.
       Liviu Rebreanu a scris atat nuvele: "Catastrofa" (1921), "Norocul" (1921), "Cuibul visurilor" (1927), "Cantecul lebedei" (1927), "Itic Strul, dezertor" (1932), romane: "Craisorul" (1929), "Rascoala" (1932), "Gorila" (1938), "Padurea spanzuratilor" (1922), "Adam si Eva" (1925), "Ciuleandra" (1927), "Jar" (1934), "Amandoi" (1940) cat si piese de teatru:"Cadrilul" (1919), "Plicul" (1923), "Apostolii" (1926).
       In aprilie 1944 Liviu Rebreanu bolnav deja de astm, din cauza tutunului, a facut un emfizem pulmonar. I s-a descoperit mai intai un chist hidatic, apoi o tumoare canceroasa. La 1 septembrie 1944 liviu Rebreanu a murit. A fost inmormantat provizoriu la Valea Mare, iar dupa trei luni a fost deshumat si inmormantat la Cimitirul Belu din Bucuresti.

Ion (1920)

       Romanul "Ion" a fost publicat de catre Liviu Rebreanu in anul 1920. Critica literara a considerat acest roman o capodopera a literaturii romane, o reflectare perfecta a satului si a taranului roman. Eugen Lovinescu l-a numit “cea mai mare creatie romaneasca”. Este romanul ce l-a consacrat pe Liviu Rebreanu. Academia i-a acordat premiul "Nasturel" pentru aceasta opera.
       Nucleul acestui roman se gaseste in nuvelele anterioare ale lui Liviu Rebreanu "Zestrea", "Rusinea", "Rafuiala".
       In scrierea acestui roman scriitorul a pornit de la fapte reale. In articolul "Marturisiri" autorul a povestit ca s-a inspirat din trei momente din viata de zi cu zi. Prima scena ce l-a impresionat s-a petrecut la hotarul satului Prislop. Aici scriitorul a vazut un taran care s-a aplecat si a sarutat pamantul "ca pe o ibovnica". O alta intamplare care l-a impresionat a fost ca un taran instarit si-a batut fiica deoarece a gresit cu "cel mai becisnic baiat din sat" caruia nu ii placea sa munceasca pamantul. Tot in aceasta perioada Liviu Rebreanu a stat de vorba cu un flacau din sat, Ion Pop al Glanetasului care se considera foarte napastuit deoarece nu avea pamant si ar fi facut orice pentru a-l obtine. "Pronunta cuvantul pamant cu atata sete, cu atata lacomie si pasiune, parca ar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata".
       Autorul a incercat sa surprinda diverse aspecte ale vietii rurale: obiceiuri legate de cele mai importante momente ale vietii omului (nasterea, nunta, inmormantarea), relatiile familiare, stratificarea sociala, etc.
       Romanul, impartit in doua volume: "Glasul pamântului" si "Glasul iubirii", ne transpune in lumea satului ardelean. Personajul principal este Ion al Glanetasului, un baiat sarac dar istet. Deoarece se considera dispretuit de ceilalati pentru ca era sarac isi propune sa faca avere cu orice pret. Astfel isi sacrifica iubirea pentru Florica, o fata frumoasa dar saraca, la fel ca el, si o seduce pe Ana, o fata uratica dar bogata. Dupa ce se casatoreste cu aceasta si obtine pamantul dorit isi da seama ca nu este atat de multumit cum se astepta.

Rudyard Kipling (1865-1936)

2009-12-19T10:42:00.000-08:00

       Rudyard Kipling s-a nascut la data de 30 decembrie 1865 in Bombay, India. Tatal sau a fost John Lockwood Kipling, profesor la Scoala de arta Jeejeebhoy, iar mama sa a fost Alice Macdonald. La varsta de sase ani a fost dus de catre parintii sai in Anglia unde a fost crescut de o guvernanta severa. Impreuna cu sora sa a stat pana la varsta de 12 ani la o sora a mamei casatorita cu pictorul Edward Burne-Jones.
       A urmat cursurile scolii din Devon "United Services College" pregatindu-se sa intre in armata. Insa in 1881 Kipling s-a intors in India unde a inceput sa lucreze ca gazetar. A inceput sa scrie povestiri, debutul sau ca scriitor profesionist s-a petrecut in 1883. Primul volum de proza a aparut in Calcutta la varsta de 22 de ani si s-a intitulat "Plain Tales from the Hills". Lucrarile lui au inceput sa se vanda si a publicat chiar cate sapte volume pe an, povestiri, poeme sau romane. I s-a oferit titlul de Poet Laureat, pe care l-a refuzat, la fel cum a refuzat de trei ori si Ordinul de Merit, ca insemne mult prea oficiale.
       In 1892 s-a casatorit cu Caroline Balestier cu care a locuit timp de patru ani in Statele Unite. In aceasta perioada a scris operele pentru copii care l-au facut celebru "Cartea junglei" (1894) si "A doua carte a junglei" (1895).
       In 1897 a publicat "Captains Courageous" si "Kim". In anul urmator a inceput sa faca calatorii in sudul Africii unde s-a imprietenit cu Cecil Rhodes si a inceput sa stranga material pentru o alta opera importanta "Povestiri pentru copiii mici".
       Alte opere ale scriitorului sunt: "Plain Tales from the Hills" (Povestiri simple din tinutul deluros, 1883), "The Light that Failed" (Lumina care s-a stins, 1890), "Many Inventions" (Multe nascociri, 1893), "Recessional and Other Poemes" (Cantarea de pe urma si alte poezii, 1899), "Puck of Pook's Hill" (Puck de pe dealul lui Pook, 1906), "Songs for Youth" (Cantece pentru tineret, 1924), "Something of Myself" (Cate ceva despre mine insumi, 1937), "Thy Servant a Dog and Other Stories" (Slujitorul tau cainele si alte povestiri, 1938), etc.
       In anul 1907 a primit Premiul Nobel pentru literatura. A fost primul scriitor englez care a primit acest premiu. A continuat sa scrie insa cu mai putin succes.
       La data de 18 ianuarie 1936 Rudyard Kipling a decedat din cauza unei hemoragii cerebrale. Dupa moartea sotiei lui Kipling in 1939, casa sa, a fost incredintata Fundatiei Nationale a locurilor de interes istoric sau frumuseti naturale si este astazi muzeu public inchinat scriitorului. In Marea Britanie exista o Societate Kipling dezvoltata si un internat ii poartă numele la Haileybury.

Cartea junglei (1894)

       "Cartea junglei" este o culegere de povestiri scrise de catre Rudyard Kipling in perioada in care a locuit in Statele Unite. Povestirile mai fusesera publicate intre anii 1893-1894 in diferite reviste. Cele mai cunoscute sunt povestirile unui "pui de om" numit Mowgli care a fost crescut de catre o familie de lupi in jungla indiana. Baiatul este nevoit sa se lupte cu tigrul Shere Khan care vrea sa-l ucida. Intotdeauna este ajutat de catre ursul Baloo si de pantera Bagheera. Revenind in sat este adoptat de o familie care crede ca este fiul lor disparut cu ani in urma insa nu reuseste sa se adapteze vietii oamenilor.
       Alte povestiri mai cunoscute sunt "Rikki-Tikki-Tavi", cu o mangustă ce apara o familie din India impotriva unei perechi de cobre, "Povestea unei viteze manguste", si "Toomai al elefantilor", povestea unui tanar imblanzitor de elefanti.
       Dupa "Cartile junglei" s-au facut mai multe ecranizari de catre Compania Walt Disney.

Mary Shelley (1797-1851)

2009-12-05T02:11:00.000-08:00

       Mary Wollstonecraft Godwin, s-a nascut la data de 30 august 1797, in Somers Town, Londra. Tatal sau a fost William Godwin, filozof politic, iar mama sa, Mary Wollstonecraft, scriitoare si sustinatoare a emanciparii femeilor. Aceasta a murit la zece zile dupa nasterea fetei care a fost crescuta de catre tatal sau alaturi de sora ei vitrega, rod al legaturii lui Mary Wollstonecraft cu americanul Gilbert Imlay.
       La un an dupa moartea sotiei sale, tatal lui Mary Shelly, William Godwin, a publicat "Memorii" (1798), o carte plina de amintiri despre sotia sa. Dupa inca trei ani acesta s-a recasatorit din interes cu Mary Jane Clairmont.
       Copilaria si adolescenta au fost petrecute de catre viitoarea scriitoare in Scotia, resedinta de baza fiind pe malul raului Tay, langa Dundee. Inca din aceasta perioada Mary Shelly a inceput sa scrie povestioare.
       In anul 1814, Mary Shelly, l-a intalnit pe poetul Percy Bysshe Shelley, un admirator al tatalui sau. El i-a propus sa fuga impreuna in Europa. Cei doi impreuna cu sora vitrega a lui Mary, Jane Claire Clairmont au plecat pe continent. Au vizitat Franta, Elvetia, Germania. Au vizitat si ruinele castelului Frankenstein, construit in 1250 si au ascultat povestile despre cavalerul Georg von Frankenstein, care ucisese un dragon ce teroriza locuitorii din imprejurimi, si cele despre alchimistul Konrad Dippel, care incercase sa afle secretul fabricarii aurului dar se consacrase si studiului organismului animal. Aceste lucruri au stat la baza scrierii romanului care a facut-o celebra pe Mary Shelly, "Frankenstein".
       In anul 1816, Mary, Claire si Shelley au plecat in Elvetia. Aici si-au petrecut timpul impreuna cu lordul Byron la vila Diodati, nu departe de Geneva. Intr-una din seri lordul Byron a propus ca fiecare dintre ei sa scrie o povestire cu fantome. Doar creatia lui Mary Shelly a fost publicata in anul 1818 de Lackington, Allen & Co.
       In 1818 Mary si Shelley s-au stabilit in Italia. In 1822 Percy Shelley a murit inecat dupa ce barca in care se afla s-a rasturnat in timpul unei furtuni. Impreuna cu singurul sau copil, Percy Florence, Mary Shelley, s-a intors in Anglia. Aici s-a ocupat de cresterea copilului si, in paralel, de promovarea operei sotului sau, Percy Shelley. A mai scris si alte romane: Perkin Warbeck (1830), Lodore (1835) si Falkner (1837).
       Odata cu trecerea timpului scriitoarea a inceput sa sufere de depresii si crize de anxietate dar si de dureri de cap ca urmare a unei tumori pe creier. A murit la data de 1 februarie 1851, la Chester Square. A fost inmormantata la St. Peter's Church, Bournemouth, in apropierea casei fiului sau Percy Florence.

Frankenstein (1818)

       Romanul "Frankenstein" a fost publicat in anul 1818 de Lackngton, Allen & Co si i-a adus scriitoarei Mary Shelley celebritatea. S-a bucurat de un succes neasteptat si imediat.
       Romanul a fost realizat ca urmare a unei vizite facute de catre scriitoare la ruinele castelului Frankenstein unde a ascultat povesti despre cavalerul Georg von Frankenstein si despre alchimistul Konrad Dippel. Acestea au avut roluri foarte importante in realizarea romanului. Intr-o calatorie in Elvetia facuta impreuna cu sotul, sora sa si lordul Byron a inceput realizarea acestei carti. Intr-o seara ploiaoasa lordul Byron a propus ca fiecare dintre ei sa scrie o poveste despre fantome. Astfel a luat nastere romanul "Frankenstein".
       "Frankenstein" este prezentat sub forma de corespondenta, evenimentele sunt relatate de catre R. Walton in scrisori trimise surorii sale. El povesteste cum l-a intalnit pe Victor Frankenstein si cum au ajuns sa se imprieteneasca. Victor Frankenstein ii relateza lui Walton intamplarile din viata sa care l-au determinat sa nu-si mai gaseasca linistea, cum a plecat din casa parinteasca la Ingolstadt pentru a studia chimia, cum a ajuns sa dea viata unei creaturi realizate din materii stranse de la morga si din abator cat si consecintele pe care le-a avut acest lucru asupra vietii sale.

Gabriel Garcia Marquez (1928)

2009-11-17T11:25:00.000-08:00

       Gabriel Garcia Marquez s-a nascut la data de 6 martie 1928 in Aracataca, Columbia. A fost fiul lui Gabriel Eligio Garcia si al Luisei Santiaga Marquez Iguaran. A fost crescut de bunicii din partea mamei, colonelul Nicolas Marquez şi Tranquilina Iguaran, in Aracataca.
       Dupa moartea bunicului sau, in anul 1936, Gabriel Garcia Marquez s-a mutat cu parintii in Sincelejo, Sucre. Dupa cateva luni s-a mutat in Barranquilla pentru a studia. In 1940 a inceput sa invete la Colegiul San Jose insa a intrerupt cursurile pentru a face o calatorie in Zipaquira si ultimii doi ani i-a studiat la Liceul National de Baieti. In anul 1947 s-a dus in Bogota cu intentia de a studia Dreptul si Stiintele Politice in Universitatea Nationala din Columbia, dar si-a abandonat cariera pentru a pleca in Cartagena de Indias sa lucreze ca reporter la ziarul El Universal.
       In 1954 s-a intors la Bogota pentru a lucra ca reporter si critic cinematografic la ziarul El Espectador. In Barranquilla s-a casatorit cu Mercedes Barcha cu care a avut doi fii.
       In anul 1955 Garcia Marquez a publicat primul sau roman "La Hojarasca" (Pleava). In 1962 romanul "La mala hora" (Ceasul rau) i-a adus scriitorului premiul national insa romanul care l-a consacrat a fost "Cien anos de soledad" (Un veac de singurătate, 1967).
       In 1982 Gabriel Garcia Marquez a primit Premiul Nobel pentru Literatura iar in 1988 a devenit presedintele unei grupari editoriale si proprietarul revistei "Revista Cambio" in Columbia. In anul 2002 si-a publicat autobiografia intitulata "Vivir para contarla" (Să traiesti si sa povestesti). La data de 22 martie 2008 scriitorul a sarbatorit nunta de aur cu sotia sa Mercedes Barcha.
       Gabriel Garcia Marquez a contribuit la realizarea a numeroase filme printre care se gasesc: "El gallo de oro" (Cocosul de aur, 1964), "Roberto Galvadon si Tiempo para morir" (Timp pentru moarte, 1966), "Juego peligroso" (Joc periculos, 1966), "La viuda de Montiel" (Vaduva lui Montiel, 1979), "Maria de mi corazon" (Maria inimii mele, 1979).
       Alte opere ale scriitorului sunt: "El canibal" (Canibalul, 1955), "El coronel nu tiene quien le escriba" (Colonelului nu are cine sa-i scrie, 1961), "Los funerales de la Mama Grande" (Funeraliile bunicii, 1962), "El otono del patriarca" (Toamna patriarhului, 1975), "Noticia de un secuestro" (Stiri despre o rapire, 1982), "El amor en los tiempos de colera" (Dragoste in vremea holerei, 1985), "Del amor y otros demonios" (Despre dragoste si alti demoni, 1994)"Memorias de mis putas tristes" (Amintirile curvelor mele triste, 2004).
       A primit numeroase premii: Premiul ESSO pentru nuvela La mala hora (1961), Medalie din partea legiunii franceze din Paris (1981), Decoratia Aguila Azteca in Mexic (1982), Premiul Nobel pentru Literatură in Stockholm (1982), Premiul de patru zeci de ani in Cenaclul Ziaristilor 1985, Membru de onoare al institutului Caro si Cuervo in Bogota (1993), Doctorat honoris causa din partea Universităţii din Cadiz 1994).
       Gabriel García Marquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic.

Dragoste in vremea holerei (1985)

       Romanul "Dragoste in vremea holerei" a fost publicat de catre Gabriel Garcia Marquez in anul 1985. Este una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste si a fost ecranizata in 2007, adaptarea pentru cinema a romanului fiind facuta de scenaristul Ronald Harwood.
       In centrul romanului se afla povestea de dragoste dintre Florentino Ariza si Fermina Daza. Insa Fermina Daza hotaraste sa se casatoreasca cu doctorul Juvenal Urbino iar Florentino Ariza simte ca pentru el viata s-a sfarsit. Cu timpul insa isi gaseste linistea, are succes in afaceri si se consoleaza pentru dragostea pierduta in bratele altor femei (a avut 622 de relatii amoroase). Cu toate acestea dragostea pentru Fermina Daza a dainuit de-a lungul timpului, astfel, dupa 50 de ani, 9 luni si 4 zile de despartire, Florentino isi reinnoieste declaratia de dragoste in fata femeii visurilor lui. Intrebarea este daca i se va oferi o noua sansa de a fi fericit.

Alexandre Dumas (1802-1870)

2009-11-11T01:11:00.000-08:00

       Alexandre Davy de la Pailleterie, cunoscut in literatura sub numele de Alexandre Dumas, s-a nascut la data de 24 iulie 1802, la Villers-Cotterets (Aisne) unde si-a petrecut intreaga copilarie. Tatal sau a fost Thomas Alexandre Dumas, fiul marchizului Antoine Davy de la Pailleterie, fost comisar general de artilerie si a negresei Louise Cesette, o sclava de pe plantatia marchizului. Mama scriitorului a fost Marie Louise Elisabeth Labouret, fiica proprietarului hotelului "De L'Epee", comandant al garzii nationale.
       Thomas Alexandre Dumas a murit, pe cand fiul sau avea doar trei ani si jumatate, lasandu-l in grija mamei sale, care i-a oferit o educatie, mai degraba, mediocra. La varsta de 15 ani, Alaxandre Dumas a ocupat functia de copist de clasa a treia in birourile notarului Menesson din Villers-Cotterets. In anul 1832 s-a mutat la Paris unde, datorita caligrafiei frumoase, a intrat în slujba Ducelui d’Orléans.
       In anul 1824 s-a nascut, la Paris, fiul sau, cunoscut in literatura sub numele de Alexandre Dumas-fiul. Mama acestuia a fost proprietara unui mic atelier de lenjerie, Marie-Catherine Lebay.
       La 22 septembrie 1825 a avut loc debutul literar al lui Alexandre Dumas cu vodevilul "Vanatoarea si dragostea" (La chasse et l'amour), scris in colaborare cu Adolphe de Leuven. Acesta nu a fost intampinat cu succes. La data de 11 februarie 1829 a avut loc premiera dramei in proza "Henric al III-lea si curtea sa" (Henri III et sa cour). Au urmat si alte opere: "Cristina", drama in versuri, "Antony", inspirat din romanul "Suferintele tanarului Werther" de Goethe, "Turnul Nesle" (La tour de Nesle) care s-a bucurat de mare succes.
       In anul 1835 scriitorul a facut o calatorie in Italia, unde a revenit in 1836, 1840, 1841, 1842. Aceste calatorii l-au inspirat in scrierea unora dintre urmatoarele sale carti.
       La data de 2 iulie 1837 Alexandre Dumas a fost numit cavaler al Legiunii de onoare. Un an mai tarziu au fost publicate primele sale romane: "Capitanul Paul" (Le capitane Paul) si "Sala armelor" (La salle d'armes).
       La 1 februarie 1840, Alexandre Dumas s-a casatorit cu Ida Ferrier, actrita care interpretase multe roluri din piesele sale.
       In anul 1844 a fost publicat, in opt volume, romanul "Cei trei muschetari" (Les trois mousguetaires). Intre anii 1844-1850 a fost editat romanul "Contele de Monte Cristo" (Le comte de Monte Cristo).
       Alte romane ale scriitorului sunt: "După douăzeci de ani" (Vingt ans apres, 1845), "Regina Margot" (La reine Margot, 1845), "Doamna de Monsoreau" (La dame de Monsoreau, 1846), "Cavalerul de la Maison Rouge" (Le cavalier de la Maison Rouge, 1846), "Razboiul femeilor" (La guerre des femmes, 1846), "Vicontele de Bragelonne" (1848), "Colierul reginei" (1849), "Laleaua neagra" (1950), etc.
       Pe 1 martie 1848 Dumas a fondat "Le Mois" (Luna), revista cu aparitie lunara in care scriitorul rezuma principalele evenimente politice si literare. In 1859 a editat ziarul "Independentul" (L'independente) si in 1866 a intreprins o calatorie in Germania care a constituit sursa de inspiratie in scriere romanului "Teroarea prusaca" (La terreur prussienne).
       La 6 decembrie 1870, Alexandre Dumas a murit in localitatea Puys, in apropiere de Dieppe. A fost inmormantat provizoriu in cimitirlu din Neuville. Dupa terminarea razboiului franco-prusac, osemintele sale au fost aduse la Villers-Cotterets.

Cei trei muschetari (1844)

       Romanul "Cei trei muschetari" a fost publicat de catre Alexandru Dumas in anul 1844, in revista "Le Siecle". Scriitorul a sustinut faptul ca sursa de inspiratie in scrierea acestui roman a fost reprezentata de manuscrise descoperite in Bibliotheque Nationale. Dumas s-a inspirat din cartea "Memoriile Domnului d'Artagnan, capitan-locotenent al primei companii a Muschetarilor Regelui" (Memoires de Monsieur d'Artagnan, capitaine lieutenant de la premiere compagnie des Mousquetaires du Roi, 1700) de Gatien de Courtilz de Sandras.
       Romanul relateaza aventurile tanarului d'Artagnan care soseste la Paris cu dorinta de a deveni muschetar al regelui. Titlui romanului se refera la cei trei prieteni muschetari Porthos, Athos si Aramis. Acestia vor deveni prietenii si sprijinul tanarului d'Artagnan in Paris. Cei patru camarazi sunt implicati in intrigile de la curtea regelui Ludovic al VIII-lea, al puternicului Cardinal Richelieu, al frumoasei regine Ana de Austria, al iubitului englez al acesteia, George Villiers, Duce de Buckingham. Ei sunt martori la asedierea orasului La Rochelle iar actiunile lor se intersecteaza cu planurile misterioasei Milady de Winter, si ale secretarului lui Richelieu, Contele de Rochefort.
       Povestea celor patru muschetari se continua in alte doua romane ale lui Alexandre Dumas: "Dupa douazeci de ani" (Vingt ans apres, 1845) si "Vicontele de Bragelonne" (1848).

Jack London (1876-1916)

2009-11-05T10:07:00.000-08:00

       Jack London, pe numele sau adevarat John Griffith Chaney, s-a nascut la data de 12 ianuarie 1876, in San Francisco. Tatal sau natural, astrologul William Henry Chaney, a refuzat recunoaşterea paternităţii si mama sa s-a casatorit in septembrie 1876 cu tamplarul, John London, care l-a adoptat pe micul John. Numele de Jack a aparut abia cand a inceput sa mearga la scoala.
       Familia scriitorului a trait in San Francisco Bay Area in conditii sarace. Deoarece tatal sau adoptiv a ramas invalid a trebuit sa lucreze, ca vanzator de ziare si intr-o fabrica de conserve, pentru a se intretine la scoala. In timpul ramas citea diverse carti (Nietzche, Marx, Tolstoi, Flaubert, Melville, etc.)
       La varsta de 17 ani a inceput sa scrie si a obtinut premiul intai la un concurs literar lansat de ziarul "San Francisco Call", cu nuvela "Taifun in largul coastelor Japoniei", inspirata din calatoriile facute pentru a vana foci. Urmatoarele scrieri insa nu au fost intampinate cu succes. In 1893, Jack London a terminat liceul si s-a inscris la Universitate.
       In anul 1897 a facut o calatorie in Alaska. Aceasta calatorie l-a inspirat in scriere mai multor carti. In decembrie 1899 a scris nuvela "O odisee a Nordului" care a aparut in "Atlantic Monthly". Au urmat si alte nuvele si in anul 1900 a publicat primul roman "Pui de lup" care s-a bucurat de un mare succes.
       Au urmat o serie de calatorii in Japonia si Coreea, in calitate de corespondent de razboi, a intrat si in viata politica dar a fost repede dezamagit de aceasta.
       In urma unei depresii, la data de 21 noiembrie 1916, Jack London a inghitit doua fiole de morfina si a murit.
       Alte scrieri ale autorului sunt: "Chemarea strabunilor" (1903), "Lupul de mare" (1904), "Colt alb" (1906), "Calcaiul de fier" (1907), "Martin Eden" (1909), "Timpul nu asteapta" (1910), etc.

Colt Alb (1906) si Chemarea Strabunilor" (1903)

       Romanul "Colt alb" a fost publicat de catre Jack London in anul 1906. A aparut pentru prima oara in "The Outing Magazine". In centrul romanului se afla "Colt Alb", un pui de lup care a ramas singur de mic si a trebuit sa invete fara nici un ajutor cum sa-si faca prieteni si cum sa se apere de dusmani.
       "Colt Alb" este romanul in care apare evolutia de la starea de salbaticie la starea de animal domestic, in care recunoaste in om un stapan. Lupul afla ce inseamna fidelitatea, il slujeste pe om cu recunostinta si teama, cu credinta si supunere.
       Romanul "Chemarea Strabunilor" a fost publicat in anul 1903. In acesta transformarea se petrece in sens invers. Cainele devotat omului, in clipa in care stapanul sau nu mai exista, revine la starea de salbaticie si se adapteaza la mediu.
       In cele doua romane, inspirate din calatoria lui Jack London in Alaska, actiunile se petrec in decorul vitreg al Nordului, care actioneaza impotriva vietuitoarelor de aici care fac mari eforturi pentru a-l invinge si pentru a supravietui.

Henryk Sienkiewicz (1848-1916)

2009-11-04T08:23:00.000-08:00

       Henryk Sienkiewicz s-a nascut la data de 5 mai 1846, in Wola Okrzejska din Polonia, in familia unui mic arendas. Inca de mic, parintii l-au invatat sa respecte traditiile cavaleresti si patriotice. A avut un frate, numit Kazimierz, care a murit in 1871 in razboiul franco-prusian.
       In anul 1855 familia s-a mutat la Wezyczyn, un sat din Mazowsze. Trei ani mai tarziu Henrik a fost inscris la un liceu real din Varsovia, oras in care s-au mutat in 1861.
       In 1866 viitorul scriitor s-a inscris la Universitatea din Varsovia unde la inceput a studiat dreptul si medicina pentru ca, dupa un an, sa se transfere la sectia de filologie.
       Dupa inca doi ani Sienkiewicz a inceput sa publice recenzii, cronici si foiletoane sub pseudonimul Litwos. In 1872 a publicat primul sau roman "In zadar", inspirat din viata de studentie. Dupa inca patru ani scriitorul a plecat in America de Nord cu un grup de prieteni. Aceasta calatorie l-a inspirat in scrierea volumului "Scrisori din calatoria in America" si a numeroase nuvele.
       In 1879 s-a intors in Varsovia dupa ce a calatorit timp de doi ani in Franta, Italia si Galitia.
       In 1884 a aparut "Prin foc si sabie", prima parte dintr-o trilogie istorica. A doua parte a trilogiei, "Potopul", a aparut doi ani mai tarziu iar cea de-a treia, "Pan Wolodyjowski", intre anii 1887-1888. In anul 1889, dupa terminarea trilogiei, scriitorul a primit 15000 de ruble, de la un necunoscut. Cu acesti bani a instituit o bursa pentru artisti bolnavi de ftizie.
       In 1891 a aparut romanul "Fara ideal" iar in 1892 "Scrisori din Africa" sugerate de o calatorie in Africa. In 1896 a aparul romanul "Quo vadis" inspirat de persecutiile crestinilor din vremea imparatului Nero. In anul 1905 Sienkiewicz a primit premiul Nobel pentru acest roman.
       Alte romane ale scriitorului mai sunt: "Familia Połaniecki" (1895), "Cavalerii teutoni" (1900), "Pe câmpul de glorie" (1906), "Vartejuri" (1910), "Prin pustiu si jungla" (1912), etc.
       In timpul primului razboi mondial, Sienkiewicz a organizat in Elveţia, impreuna cu Ignacy Paderewski, "Comitetul de ajutorare a victimilor razboiului din Polonia".
       La data de 15 noiembrie 1916 Henryk Sienkiewicz a murit, la Vevey, in Elvetia. A fost adus in tara in anul 1924 si inmormantat la catedrala Sf. Ioan din Varsovia.

Quo Vadis (1896)

       Romanul "Quo vadis" a fost publicat de catre Henryk Sienkiewicz in anul 1896. Pentru acest roman autorul a primit in anul 1905 premiul Nobel. Titlul "Quo vadis" tradus din limba latina inseamna "Unde mergi" si face aluzie la intrebarea pusa de Sfantul Pavel lui Iisus Hristos, pe care l-a intalnit la plecarea din Roma, "Quo vadis, Domine?"
       Actiunea romanului se petrece la Roma si prezinta persecutiile suferite de crestini sub conducerea lui Nero. In centrul actiunii se afla povestea de dragoste dintre Vinicius, un ofiter roman, si Ligia (Calina), fiica regelui Ligiei aflata initial in casa lui Aulus Platius si apoi luata la curte de catre Nero. Fiind crestina Ligia nu accepta sa devina amanta lui Vinicius si se ascunde de el. Acesta vazand ca nu poate sa traiasca fara dragostea tinerei crestine o cauta fara incetare pentru a-i dovedi cat de mult o iubeste. Intr-un final se converteste la religia crestina fiind botezat de catre apostolul Petru.
       Dorind sa termine un poem in care evoca arderea Troiei, Nero da foc Romei pentru a gasi inspiratia. Desi toata lumea stia ca Nero este vinovatul, acesta ii acuza pe crestini si incepe persecutiile impotriva lor. Vinicius lupta cu toate puterile pentru a-si salva iubita.

Ernest Hemingway (1899-1961)

2009-10-28T09:10:00.000-07:00

       Ernest Miller Hemingway s-a nascut la data de 21 iulie 1899, in localitatea Oak Park de langa Chicago. A fost fiul unui medic si al unei cantarete de opera si a avut cinci frati.
       A fost un vanator si un pescar excelent dar inca din timpul scolii a hotarat sa devina jurnalist. La varsta de 18 ani a inceput colaborarea cu ziarul "Kansas City Star" dar si-a intrerupt activitatea deoarece a hotarat sa devina lucrator al Crucii Rosii. In Primul Razboi Mondial, Hemingway, a fost sofer pe ambulanta si a fost ranit pe frontul italian iar guvernul i-a acordat "Medaglia d'argento" pentru eroism. Dupa incheierea razboiului a devenit corespondent al ziarului "Toroto Star".
       In anul 1820 s-a casatorit cu Hadley Richardson de care a divortat patru ani mai tarziu si cu care a avut un copil. Ernest Hemingway s-a casatorit si a doua oara cu jurnalista Pauline Pfeiffer cu care a avut doi copii si de care a divortat in 1940. In aceasta perioada prin intermediul Gertrudei Stein a ajuns in cercul intelectualilor americani expatriati cunoscuti ulterior sub denumirea "Generatia pierduta".
       In anul 1926 scriitorul a publicat primul sau roman de succes "Fiesta" (The sun also rises), o carte cu tenta autobiografica. In timpul Razboiului Civil din Spania a lucrat ca jurnalist. In anul 1940 s-a casatorit din nou cu jurnalista Martha Gelhorn de care s-a despartit patru ani mai tarziu. Acestei casatorii i-a urmat o a patra, incheiata in anul 1946 cu Mary Welsh.
       Viata agitata a scriitorului a reprezentat sursa de inspiratie pentru multe din cartile sale, romane dar si numeroase povestiri si nuvele. Cele mai importante carti ale sale sunt: "Adio, arme" (A Farewell to Arms, 1929), "Coloana a cincea si Primele patruzeci si noua de povestiri" (The Fifth Column and the First Forty-Nine Stories, 1930), "Moartea dupa-amiaza" (Death in the Afternoon, 1932), "Colinele verzi ale Africii" (Green Hills of Africa, 1935), "A avea si a nu avea" (To Have and Have Not, 1937), "Pentru cine bat clopotele" (For Whom the Bell Tolls, 1940), "Batranul si marea" (The Old Man and the Sea, 1952),etc.
       In anul 1953 prozatorul a primit premiul Pulitzer, iar in 1954 premiul Nobel, iar multe dintre cartile sale au fost ecranizate.
       Scriitorul s-a sinucis, in urma unei depresii, la data de 2 iulie 1961, in casa lui din Ketchum, Idaho.

Batranul si marea (1952)

       Romanul "Batranul si marea" a fost publicat in anul 1952. El i-a adus gloria literara lui Hemingway. In anul 1953 a primit premiul Pulitzer pentru acest roman.
       Personajul principal al romanului este Santiago, un batran pescar care de optzeci si patru de zile nu a mai reusit sa prinda nici un peste. O singura persoana nu isi pierde increderea in batran, un fost ucenic al sau pe care parintii nu-l mai lasa cu el la pescuit deoarece e lipsit de noroc. Pustiul este cel care il incurajeaza si il ajuta la nevoie. In a optzeci si cincea zi batranul a iesit singur la pescuit si de undita sa s-a prins un peste foarte mare. Doua zile si doua nopţi a durat lupta indarjita dintre om si peste care tragea barca dupa el in larg. Dupa mari fortari pestele este prins dar pe drumul de intoarcere este devorat de rechini cu toata impotrivirea disperata a batranului.
       Lupta cu pestele simbolizeaza lupta omului cu existenta, dorinta omului de a-si afirma propria valoare. Dar aceasta afirmare este urmata de pierderea a ceea ce s-a dobandit prin suferinta si truda. Maretia omului este data de faptul ca omul nu se lasa daborat de un esec ci se pregateste mereu de o alta lupta.

Honore de Balzac (1799-1850)

2009-10-21T12:09:00.000-07:00

       Honore de Balzac s-a nascut la data de 20 mai 1799. Tatal sau, Bernard Francois Balzac (Balssa), a fost administrator de spital, iar mama, Laura Sallembier, provenea dintr-o familie instarita.
       In 1804 Balzac a inceput sa studieze la colegiul din Tours, iar in 1807 la colegiul din Vendome. In 1814 si-a continuat studiile la pensionul Lepitre din Paris. Doi ani mai tarziu a inceput sa frecventeze cursurile facultatii de drept. A indeplinit functia de secretar, apoi pe cea de notar dar in 1819 a hotarat sa se dedice literaturii.
       In 1822 a publicat romanul "Mostenitoarea din Birague" care nu a fost intampinat cu succes. A mai publicat si alte incercari literare sub diverse pseudonime (M. de Vieillergle, Saint-Alme, Lord R'Loone). In aceasta perioada s-a indragostit de Laure de Berny, o femeie de 45 de ani, casatorita si cu noua copii. Aceasta i-a calauzit pasii spre gloria pe care si-o dorea. Pana la ruperea relatiei, odata cu implinirea varstei de 55 de ani a doamnei Berny, aceasta a avut rolul de a ii ghida munca, citea manuscrisele si adnota simplu: „prost” sau „fraza de refacut”.
       In 1829 Balzac a semnat pentru prima oara cu numele real romanul "Suanii" care evoca luptele dintre republicani si sustinatorii monarhiei. In acelasi an a inceput "Comedia umana", o colectie de romane si povestiri scurte. Cele mai importante romane din "Comedia umana" sunt: "Louis Lambert" (1832), "Eugenie Grandet" (1833), "La Recherche de l’absolu" (In cautarea absolutului, 1834), "Le Pere Goriot" (Mos Goriot, 1835), "Les Illusions perdues" (Iluzii pierdute, 1837), "Cesar Birotteau" (1837), "La Cousine Bette" (Verisoara Bette, 1847), "Le Cousin Pons" (Varul Pons, 1847), etc.
       Alte romane ale scriitorului: "Physiologie du mariage" (Fiziologia casatoriei, 1829), Gobseck (1830), "Contes drolatiques" (Povestiri hazlii, 1832-1837), "L'Illustre Gaudissart" (Ilustrul Gaudissart, 1833-1844), "Le lys dans la vallee" (Crinul din vale, 1835), "La maison Nucingen" (Casa Nucingen, 1838), "Splendeurs et miseres des courtisanes" (Stralucirea si suferintele curtezanelor, 1839-1847), "Les paysans" (Taranii, 1844), "Le peau de chagrin" (Pielea de sagri , 1831), s.a.
       In anul 1832 a inceput corespondenta dintre Balzac si contesa poloneza Haska (Straina) care a durat doua decenii.
       Intre anii 1834-1836 au aparut cate patru volume de "Scene din viata particulara", "Scene din viata de provincie", "Scene din viata pariziana". In 1838 a scris pisa de teatru "Mercadet" iar 1840 piesa "Vautrin" dupa numele unui personaj din "Mos Goriot". Intre 1842-1846 sub titlul general "Comedia umana", Balzac a publicat operele complete in 16 volume.
       In perioada 1848-1850 scriitorul s-a stabilit in Ucraina unde epuizat de munca si bolnav de inima nu si-a mai gasit ritmul de lucru. La data de 14 martie 1841 s-a casatorit cu doamna Haska si in luna mai s-a intors la Paris. Pe 19 august in acelasi an Balzac a murit in strada Fortunne.

Mos Goriot (1834)

       Romanul "Mos Goriot a fost publicat in anul 1834. El face parte din "Comedia umana", ciclul "Scene din viata pariziana".
       Personajul principal al romanului este mos Goriot, un fost negustor de paste fainoase, care din dragoste pentru fiicele sale duce o viata mizera in pensiunea Vauquer. Pentru el fiicele sale sunt "viciul" sau, "iubitele sale", "totul". El si-a concentrat intreaga viata afectiva in jurul unui singur sentiment, obsedant, si anume iubirea paterna. Insa Delphine si Anastasie isi ignora tatal pentru a se impune nestingherite de originea lor umila, in randurile aristocratiei.
       Pensionarii doamnei Vauquer sunt studenti sarmani, fete batrane, un barbat cu peruca neagra (Vautrin, un ocnas evadat), Poiret si mos Goriot, tinta a glumelor si ironiilor celorlalti. Aici totul este "de o rara uratenie" in culori intunecate.
       Paralel cu destinul lui Moş Goriot, Balzac ne infatiseaza si evolutia tanarului provincial Eugene de Rastignac. Acesta vrea sa reuseasca in viata prin munca cinstita, dar cu timpul sub influenta lui Vautrin, el ajunge la concluzia ca pentru a-si atinge scopurile trebuie sa faca uz de orice mijloace.
       Mos Goriot" este un roman realist, care dezvaluie dezumanizarea sub semnul banului si este un document de epoca, un studiu de moravuri, o cronica nemuritoare.

Thomas Hardy (1840-1928)

2009-10-14T00:48:00.000-07:00

       Thomas Hardy s-a nascut la data de 2 iunie 1840, in comitatul Dorset. Tatal sau a fost zidar iar mama sa, o femeie educata, a contribuit la educatia fiului pana la varsta de 16 ani. Scriitorul a urmat cursurile scolii din Dorchester, apoi si-a continuat studiile la Londra si a devenit arhitect. In acesta perioada a inceput sa-si dezvolte si pasiunea pentru scris.
       In anul 1865 a aparut primul sau articol "How I Built Myself a Housse"(Cum mi-am construit o casa). In anul 1870 a cunoscut-o pe Emma Lavinia Gifford cu care s-a casatorit in 1874 si, desi s-au despartit dupa o vreme, la moartea acesteia in 1912, scriitorul a suferit o adevarata trauma si si-a exprimat durerea printr-o serie de poezii.
       In 1871 a publicat primul sau roman, "Desperate remedies"(Remedii disperate). Doi ani mai tarziu a aparut "A Payr of Blue Eyes"(Doi ochi albastrii) iar dupa inca un an "Far from the Madding Crowd"(Departe de lumea dezlantuita).
       Alte romane scrise de Thomas Hardy: "The Hand of Ethelberta"(Mana Elhelbertei, 1876), "The Return of the Native"(Intoarcerea bastinasului, 1878), "The Trumpet Major"(Gornistul regimentului, 1880), "A Laodicean"(Indiferenta, 1881), "Two on a Tower"(Doi pe un turn, 1882), "The Mayor of Casterbridge"(Primarul din Casterbridge, 1886), "Tess of the d'Urbervilles"(Tess d'Urberville, 1891), "Jude the Obscure"(Jude nestiutul, 1894).
       In anul 1897 a publicat romanul "The Well-Beloved"(Cel prea iubit) care nu a fost primit bine de critica si acest lucru l-a determinat pe Hardy sa renunte sa scrie romane. In urmatorii ani a publicat mai multe volume de versuri: "Wessex Poems and Other Verses"(Poezii din Wessex si alte versuri), "Poems of the Past and the Present"(Poezii despre trecut si prezent), "Time's Laughingstocks"(Jucariile timpului). In anul 1913 a aparut culegerea de nuvele si povestiri "A Changed Man,The Waiting Supper and Other Tales"(Un om schimbat, Cina pregatita si alte povestiri).
       In 1914 Thomas Hardy s-a casatorit cu Florence Dugdale, secretara sa, care era cu 40 de ani mai tanara.
       La data de 11 ianuarie 1928 scriitorul a murit, in urma unei infectii la plamani, si a fost ingropat la Westminster Abbbey in "coltul poetilor". S-a realizat un compromis, inima sa fiind ingropata in cimitirul bisericii Stinsford deoarece prietenii si familia si-au dorit ca el sa fie inmormantat acolo.
       Intreaga opera a lui Hardy a primit "Ordinul Britanic de Merit".

Tess d'Urberville (1891)

       Romanul "Tess d'Urberville" a fost publicat in anul 1891.
       Personajul principal al romanului este Tess Durbeyfield, o fata ce provine dintr-o familie saraca. Tatal sau a aflat ca familia ar fi descendenta a familiei aristrocrate D'Urberville si din dorinta de a dobandi un nume si avere a trimis-o pe Tess, o fata de 16 ani, sa lucreze la acea familie. Desi fata nu a fost de acord a indeplinit dorinta familiei si a plecat la familia D'Urberville. Aici a fost sedusa de Alec D'Urberville. Rusinata si umilita Tess a parasit aceasta familie si s-a angajat la o ferma . Aici l-a cunoscut pe Angel Claire de care s-a indragostit. Tess si Angel s-au casatorit dar trecutul fetei a dus la o noua serie de necazuri.

Paulo Coelho (1947)

2009-10-10T12:40:00.000-07:00

       Paulo Coelho s-a nascut la data de 24 august 1947, in Rio de Janeiro. Inainte de a deveni unul dintre cei mai importanti romancieri ai lumii a fost un hippie rebel, apoi director de teatru, jurnalist si poet.
       La varsta de sapte ani Coelho a fost trimis la scoala iezuita San Ignacio din Rio de Janeiro unde a inceput sa-si dezvolte talentul pentru scris. La unul din concursurile scolare a castigat primul sau premiu literar.
       Scriitorul a avut o copilarie mai agitata si deoarece a devenit din ce in ce mai rebel si nu a vrut sa urmeze Facultatea de Inginerie, parintii l-au internat de mai multe ori intr-un spital de boli psihice. Aceste momente au fost dezbatute de catre autor mai tarziu in "Veronica se hotaraste sa moara"(1998). Indrumat de doctorul sau a hotarat sa se mute singur si a inceput sa scrie texte pentru cantecele unor importanti artisti cum ar fi Elis Regina, Rita Lee, Raul Seixas. A calatorit mult prin lume si a fost interesat de societati secrete si religii orientale.
       In anul 1982 a publicat primul sau roman "Arquivos do inferno" (Arhivele infernului) care nu s-a bucurat de succes. Dupa patru ani a facut un pelerinaj la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat existenta si a constituit punctul de plecare in scriere romanului "Jurnalul unui mag". Anul urmator a publicat "Alchimistul" roman ce a devenit cea mai bine vanduta carte braziliana.
       Alte opere importante ale lui Paulo Coelho sunt: "Brida"(1990), "Walkiriile"(1992), "La raul Piedra am sezut si-am plans"(1994), "Maktub"(1994), "Al cincilea munte"(1996), "Manualul razboinicului luminii"(1997), "Diavolul si domnisoara Prym"(2000), "Unsprezece minute"(2003), "Zahir"(2005), "Vrajitoarea din Portobello(2006), "Ca raul care curge"(2006), "Invingatorul este intotdeauna singur" (2009).
       Paulo Coelho este consilier special UNESCO, director al Fundatiei Shimon Peres, al Schwab Foundation for Social Entrepreneurship, al Lord Menuhin Foundation, membru al Academiei de litere din Brazilia, mesager al pacii pentru Natiunile Unite, etc. A primit numeroase premii si distinctii printre care: Cavaler al Artelor si Literelor(Franta, 1996), Premiul Grizane Cavour(Italia,1996), Finalist al premiului literar international IMPAC(Irlanda,1997 si 2000), Cavaler al Ordinului National al Legiunii de Onoare(Franta,2000), Premiul Ex Libris pentru "Unsprezece minute(Serbia,2004), Ordinul de Onoare(Ucraina,2004), Premiul Las Pergolas 2006 din partea librarilor mexicani, ALMAC(Mexic,2006), Cel mai bun scriitor strain(Spania,2008),etc.
       Cartile sale au fost traduse in 67 de limbi si publicate in peste 150 de tari.

Alchimistul (1988)

       Romanul "Alchimistul" a fost publicat in anul 1988. A fost pe primul loc in listele de bestselleuri din 74 de tari, s-a vandut in 35 de milioane de exemplare si a fost cea mai tradusa carte (in 74 de limbi).
       Aceasta poveste simpla este despre un pastor numit Santiago care in urma unui vis repetat, isi paraseste casa si porneste in cautarea unei comori la piramide. In calea sa intalneste o tiganca, un batran care isi spune rege si un alchimist care il ajuta sa-si gaseasca drumul. Datorita acestei calatorii, Santiago ajunge sa-si gaseasca iubirea si isi da seama ca acea comoara cautata se afla de fapt in inima lui. Romanul cuprinde semne, simboluri si vise dupa care personajul se calauzeste pentru a-si indeplini propria soarta si pentru a intelege sensul vietii.
       Povestea lui Santiago ne indeamna sa ne urmam visele si sa ne ascultam inima.

Charlotte Bronte (1816-1855)

2009-10-05T09:34:00.000-07:00

       Charlotte Bronte s-a nascut la data de 21 aprilie 1816 la Thornton, Yorkshire. A fost a treia fiica a lui Patrik Bronte si a Mariei Branwell Bronte. A avut patru surori Maria, Elizabeth, Emily si Anne, si un frate numit Patrik Branwell. In 1821 mama sa a murit iar sora acesteia, Elizabeth Branwell, s-a mutat cu familia pentru a avea grija de copii.
       In anul 1824 Elizabeth si Maria, au plecat la scoala la Wakefield de unde s-au transferat mai tarziu la Scoala din Cowan Bridge, Lancashire. Aici li s-au alaturat Charlotte si Emily. Scoala aceasta a fost pentru Charlotte modelul scolii din "Jane Eyre", roman pe care l-a scris ulterior. Datorita conditiilor grele existente la scoala Elizabeth si Maria s-au imbolnavit si au murit iar Charlotte si Emily s-au intors acasa. Patrik Bronte i-a adus fiului sau o cutie cu soldatei de lemn si jucandu-se cu acestia, impreuna cu surorile sale, au inceput sa scrie impreuna despre un regat numit Angria.
       In 1831 Charlotte s-a inscris la scoala lui Miss Wooler de la Roe Head dar peste un an s-a intors acasa pentru a se ocupa de educatia surorilor sale. In 1842 impreuna cu sora sa Emily a plecat la Bruxelles pentru a invata franceza si germana. Trei ani mai tarziu a incercat sa puna bazele unei scoli la Haworth dar nu a avut nici un elev. In 1846 a publica impreuna cu surorile sale Emily si Anne un volum de poezii semnat "Currer, Ellis si Acton Bell". Romanul lui Charlotte intitulat "Profesorul" a fost refuzat de catre editori si aceasta a inceput sa scrie romanul "Jane Eyre" pe care l-a publicat un an mai tarziu si care s-a bucurat imediat de succes. In acelasi an au aparut romanul lui Emily "La rascruce de vanturi" si romanul "Agnes Grey" al lui Anne. In 1848 Branwell si Emily au murit de tuberculoza si Anne i-a urmat la cateva luni. In aceasta perioada Charlotte a publicat romanul "Shirley" dupa care a facut trei calatorii la Londra unde l-a intalnit pe Thackeray. Dupa doi ani a publicat romanul "Villete" scris in Bruxelles si s-a casatorit cu preotul Arthur Bell Nicholls. Apoi a inceput romanul "Emma" pe care nu a reusit sa il termine deoarece a murit la data de 31 martie 1855 in urma unei pneumonii. Dupa doi ani de la moartea sa romanul "Profesorul", respins in 1846, a fost publicat postum.

Jane Eyre (1847)

       Romanul "Jane Eyre" a fost publicat in anul 1847 si s-a bucurat de la inceput de mare succes. Personajul principal al cartii este Jane Eyre, o fata orfana cu o copilarie grea si un destin complicat. Jane a fost crescuta de o matusa care isi iubea doar proprii copii si care la varsta de noua ani a trimis-o la scoala nu pentru ca era interesata de educatia sa ci pentru a scapa de grija ei. Aici fata trebuie sa suporte frigul, mancarea proasta si asprimea profesorilor. Modelul acestei scoli a fost preluat de Charlotte din viata sa, din perioada petrecuta la Scoala din Cowan Bridge, Lancashire.
       Dupa terminarea scolii Jane a mai ramas timp de doi ani acolo ca profesoara apoi s-a angajat ca guvernanta in casa lui Edward Rochester, unde ii da lectii Adelei Varns. Cu trecerea timpului Jane si Edward se cunosc mai bine si ajung sa se indragosteasca insa o serie de evenimente le umbreste fericirea.

Emily Bronte (1818-1848)

2009-10-01T11:53:00.000-07:00

       Emily Bronte s-a nascut la 30 iulie 1818, la Thornton, Yorkshire. A fost al cincilea copil al lui Patrik si al Mariei Bronte. A avut patru surori, Maria(1813), Elizabeth(1815), Charlotte(1816), Anne(1820) si un frate, Patrik Branwel(1817).
       Pe cand viitoarea scriitoare avea doar doi ani familia sa s-a mutat in Haworth, langa Keighley, unde tatal sau a fost preot. In septembrie 1821 mama sa a murit iar sora ei mai mare, Elizabeth Branwell, s-a mutat cu familia pentru a avea grija de copii.
       In 1824, Emily a fost trimisa la Scoala din Cowan Bridge, Lancashire. Deoarece clima din zona in care locuia familia era nesanatoasa oamenii mureau de tineri. Astfel, Maria si Elizabeth, care au fost trimise impreuna cu Charlotte la o scoala pentru fiicele clericilor, au murit din cauza atmosferei incarcate, a frigului si igrasiei, a mancarii proaste si a asprimii profesorilor. Speriat ca ar putea sa o piarda si pe Charlotte, Patrik Bronte a mutat-o la o alta scoala din apropiere.
       In anul 1836 a fost datata prima poezie a lui Emily Bronte. Intre anii 1838-1842 a scris mai mult de jumatate din poeziile sale. In 1842 a mers, impreuna cu Charlotte, la Pensionul Heger din Bruxelles unde au studiat muzica si limbile straine. Trei ani mai tarziu, sora sa, Charlotte, a gasit poeziile scrise de Emily si a convins-o sa publice impreuna un volum de poezii. In decembrie in acelasi an, Emily a inceput romanul "La rascruce de vanturi". Cele trei surori, Charlotte, Emily si Anne au publicat impreuna poezii sub pseudonimele Currer, Ellis si Acton Bell. Pentru ca si-au publicat impreuna versurile ele au vrut ca si romanele lor sa apara tot impreuna intr-un roman in trei volume. Totusi "Jane Eyre" al lui Charlotte Bronte a fost publicat separat cu cateva luni inainte de a fi publicate "La rascruce de vanturi" al lui Emily Bronte si "Agnes Grey" al lui Anne Bronte.
       In septembrie 1848 Branwell a murit, iar la 19 decembrie in acelasi an a murit si Emily Bronte de tuberculoza. Peste doi ani singurul sau roman, "La rascruce de vanturi", a fost retiparut impreuna cu o selectie de poezii ale sale si o nota biografica de Charlotte Bronte.

La rascruce de vanturi (1847)

       Romanul "La rascruce de vanturi" a fost publicat in decembrie 1847. Initial numai romanul semnat "Currer Bell" a avut succes dar la inceputul anilor '60 romanul lui Emily Bronte a inceput sa fie apreciat si comparat cu "Regele Lear". Comparatia se referea la infruntarea dintre cei doi frati, unul copilul legitim, credincios tatalui sau, desi respins de acesta iar celalalt bastardul, uneltind intrigi dar pedepsit in final. Numai ca Heathcliff a fost crescut de tatal adoptiv, dupa ce a fost abandonat de parinti, cu multa grija. Patima sa razbunatoare a fost declansata de faptul ca dragostea ii este respinsa de femeia iubita. Heathcliff insa nu a reactionat violent ci a pleacat de acasa si s-a intors dupa trei ani bogat, ascnzandu-si ura pe care o simtea si cu ganduri razbunatoare.
       Romanul a fost asezat printre capodopere prin voturile a doisprezece istorici literari, alaturi de alte scrieri ale secolului al-XIX-lea, "Mandrie si prejudecata"(Jane Austen), "Pickwick" (Charles Dickens) sau "Balciul desertaciunilor" (William Makepeace Thakeray).

Victor Hugo (1802-1885)

2009-09-29T12:41:00.000-07:00

       Victor Marie Hugo s-a nascut la Besancon, la data de 26 februarie 1802. A fost al treilea fiu al lui Joseph-Leopold-Sigisbert Hugo, comandant de infanterie, si al Sophiei Trebuchet. Tatal sau a fost ateist republican si ofiter in armata lui Napoleon, pe care l-a stimat foarte mult, iar mama sa a fost catolica si regalista.
       Pe cand avea un an, tatal lui Victor Hugo a fost mutat in Corsica si apoi trimis in garnizoana in insula Elba iar sotia si copii l-au urmat. In 1808 Joseph-Leopold Hugo a trecut in Spania iar familia s-a intors la Paris si s-a instalat la Feuillsntines. Doi ani mai tarziu, tatal lui Victor Hugo a primit titlul de conte de Siguenza si a fost numit guvernator al provinciei Segovia iar familia s-a mutat la Madrid. Atmosfera conjugala incarcata dintre parinti a dus la despartirea acestora in 1814 si tatal sau s-a intors in Franta.
       Incepand cu 1816 viitorul scriitor a urmat cursurile liceului Louis-le-Grand, din Paris, iar in anul 1819 a obtinut "Crinul de aur" la concursul de poezie lansat de "Academia jocurilor florare" din Toulouse.
       In ciuda vointei mamei sale, Victor Hugo s-a indragostit si logodit in secret cu Adele Foucher iar la un an dupa moartea mamei sale, in 1822 s-a casatorit cu aceasta. Totusi, a avut si o amanta, pe Juliette Drouet, o actrita de teatru. In acelasi an a aparut prima culegere de versuri "Ode si poezii diverse" pentru care a primit o recompensa din partea regelui, Ludovic al-XVIII-lea.
       In 1823 a publicat romanul "Han d'Islande" influentat de maniera lui Nodier caruia i-a frecventat salonul intalnindu-i acolo pe Lamartine si pe Vigny. Peste doi ani, Victor Hugo a fost numit cavaler al Legiunii de Onoare.
       Romanul "Ultima zi a unui osandit" a aparut in 1829, an in care Victor Hugo a publicat si volumul de versuri "Orientalele". In 1831 a aparut romanul "Notre -Dame de Paris" si a fost publicat volumul de poezii "Frunze de toamna" iar intre anii 1832-1833 a scris o serie de drame "Regele se amuza", "Lucretia Borgia", "Maria Tudor". Povestirea "Claude Gueux", publicata in 1834, a fost o prefigurare in miniatura a romanului "Mizerabilii".
       In 1841 a fost ales in Academia Franceza. Zece ani mai tarziu, Hugo a fost exilat deoarece l-a numit pe Napoleon "tradator". Exilul a durat pana in 1870 cand s-a intors in Franta. In aceasta perioada a publicat pamflete la adresa lui Napoleon al-III-lea: "Napoleon cel mic" si "Istoria unei crime". Tot in exil a scris si "Mizerabilii", roman ce a fost publicat in 1862, la Bruxelles. In 1866 a aparut romanul "Oamenii marii" iar in 1869 romanul "Omul care rade". Reintors in Franta, in 1874, a publicat romanul "Anul 93".
       Sanatatea scriitorului s-a inrautatit intre 1878-1880 si nu a mai scris nimic, multumindu-se sa incredinteze editorilor productii mai vechi. La 22 mai 1885, Victor Hugo a murit iar la funerariile sale au luat parte peste doua milioane de oameni. A fost inmormantat la Panteon, in Paris.

Mizerabilii (1862)

       Marele roman al lui Victor Hugo aparut la Bruxelles, in 1862, s-a nascut in urma unei elaboratii indelungate de trei decenii.
       Personajul principal al romanului este Jean Valjean. El este inconjurat de zeci de personaje ale caror figuri sunt memorabile chiar daca ele au o aparitie episodica: un episcop, la care credinta nu este un articol de propaganda ci armonie a sufletului; Charles-Francois-Bienvenu-Myriel, un burghez al vechiului regim, contrarevolutionar; Gillenormand, un bonapartist viteaz; Gribier, un strengar al Parisului; Gavroche, un student; Enjolras, un geniu al raului; Thernadier si sotia sa, d-na Thernadier, o namila roscovana careia i-a mai ramas doar un strop de omenie - dragostea pentru barbatul ei.
       Jean Valjean este un ocnas condamnat pentru ca a furat o paine si eliberat dupa 19 ani.El trebuie sa se ascunda in continuare din cauza unei tentative neinsemnate de furt chiar daca si-a ispasit greseala comisa. Trebuie sa traiasca sub identitati false pentru a scapa de cei care vor sa-l duca din nou la ocna, in frunte cu politaiul Javert si sa asigure un trai fericit Cosettei, fata unei prostituate, pe care a salvat-o din mainile cuplului Thernadier. Indragostit de Cosette, Marius de Pontmercy, fiul unui ofiter ce a luptat la Waterloo, incearca sa o tina pe fata departe de Jean Valjean ignorand intentiile bune ale acestuia.

Stendhal (1783-1842)

2009-09-19T08:37:00.000-07:00

       Stendhal, pe numele sau real, Henri Marie Beyle, s-a nascut la Greoble pe data de 23 ianuarie 1783. A fost fiul lui Joseph Cherubin Beyle, avocat la Parlament, si al sotiei sale Caroline-Adelaide-Henriette Gagnon. Amintirile copilariei lui Stendhal s-au amestecat cu viziunile dramatice ale unei epoci cu profunde zguduiri sociale si politice.
       S-a distins ca elev al Scolii Centrale din Grenoble studiind matematica iar in anul 1799 a plecat la Paris ca sa se inscrie la Scoala Politehnica, dar nu s-a prezentat la examen. Ajutat de varul sau, Pierre Darru, a ajuns copist la ministerul de razboi unde a produs la inceput o impresie jalnica (scena din "Rosu si Negru" atribuita lui Julien Sorel, care scrie "cella" in loc de "cela", i s-a intamplat chiar lui Henri Beyle, ceea ce a facut sa i se clatine serios reputatia).
       In anul 1800 a trecut Alpii in ariergarda armatelor Primului Consul. Perioadele de studiu, mondenitatea si calatoriile au alternat cu participarea scriitorului la diverse campanii ale lui Napoleon, ca functionar in administratia de razboi. Numit auditor in Consiliul de Stat, a dorit sa devina baron si a dus o existenta stralucitoare cu trasura si amoruri in lumea actritelor insa caderea lui Napoleon l-a lasat aproape sarac si compromis. In 1814 a pleacat in Italia si s-a stabilit la Milano unde a inceput sa scrie. Aici a publicat "Istoria picturii in Italia" (Histoire de la peinture en Italie) si "Roma, Neapole, si Florenta" (Rome, Naples et Florence) si a adoptat pseudonimul Stendhal.
       Suspectat de catre guvernul austriac de carbonarism, scriitorul s-a intors la Paris unde a incercat sa-si castige existenta din scris. In urma unei calatorii in Anglia a devenit colaboratorul unor reviste englezesti.
       In 1822 a publicat volumul "Despre dragoste", un eseu asupra pasiunilor, iar in 1823 "Racine si Shakespeare", un manifest romantic. In anul urmator a publicat articole despre muzica si pictura in "Le Journal de Paris", iar in august 1827 publica primul sau roman numit "Armance", o noua editie din "Roma, Neapole si Florenta" si nuvela "Vanina Vanini".
       In anul 1830 a publicat romanul "Rosu si Negru" (Le rouge et le Noir) care a devenit mai tarziu capodopera sa. Un an mai tarziu a fost numit consul al Frantei la Civita-Vecchia, in Statele Pontificale, functie in care a ramas pana la moarte. In 1839 a terminat romanul "Manastirea din Parma" cea de-a doua capodopera a sa. In anul 1842, la 23 martie, a murit fulgerat de un atac de apoplexie, la Paris, unde se afla in concediu.

Rosu si Negru (1830)

       Intriga din "Rosu si Negru" a fost preluata aproape in totalitate de catre Stendhal din Gazeta tribunalelor, unde era relatat procesul unui tanar seminarist, care asasinase cu doua focuri de arma, intr-o bisericuta din Grenoble, o anume doamna Michoud. Stendhal a dat romanului sau subtitlul de cronica a anului 1830 si a indicat faptul ca istoria lui Julien Sorel trebuie inteleasa ca un destin social. De copil Julien admira uniformele stralucitoare ale trupelor imperiale, mai tarziu asculta plin de incantare povestiri despre marile batalii napoliene. Ascunzindu-si adevaratele sentimente imbratiseaza cariera ecleziastica dorindu-si sa devina o persoana importanta.        Primarul din Verrieres, domnul Renal, il angajeaza ca profesor al copiilor sai. Astfel Julien o cunoaste pe doamna Renal si considera ca trebuie sa o seduca. Aceasta se indragosteste si relatia lor insotita de remuscarile doamnei Renal dureaza pana cand adversarul politic al primarului incepe sa imprastie zvonuri despre legaturile dintre cei doi. Doamna Renal reuseste sa-si convinga sotul ca zvonurile nu sunt adevarate si pentru a evita alte scandaluri Julien este trimis la scoala de preoti. Aici este recomandat marchizului de la Mole care ii ofera functia de secretar si se indragosteste de fiica acestuia. Julien traieste in mod deosebit patima furtunoasa, semanand uneori a dusmanie pentru Mathilde de la Mole, fata de iubirea profunda, suava si plina de tandrete pentru doamna Renal.

Margaret Mitchell (1900-1949)

2009-09-18T11:43:00.000-07:00

       Margaret Munnerlyn Mitchell s-a nascut la data de 8 noiembrie 1900, in Atlanta din statul Georgia, unde si-a petrecut intreaga viata.
       Tatal sau, Eugene Muse Mitchell, a fost avocat si presedinte al "Societatii de istorie" din Atlanta. Mama sa, numita Maybelle Mitchell, a fost descendenta a unei familii de plantatori instariti. Inca din copilarie, Margaret a fost fascinata de povestile despre razboiul civil pe care le-a auzit prima data da la parinti, iar mai apoi de la veteranii de razboi.
       La varsta de 16 ani a scris "Insula Pierduta"(The Lost Island), lucrare descoperita in anul 1995 printre fotografii vechi si scrisori de dragoste. Scrisa pe un caiet de scoala, este o poveste romantica, despre dragoste si onoare.
       In 1918 a inceput sa studieze medicina la Colegiul Smith din orasul Northampton. Dupa 4 ani, la moartea mamei ei, a fost silita sa renunte la aceste studii si sa se intoarca la Atlanta. Aici a lucrat in redactia suplimentului de duminica al ziarului local, unde semna Peggy Mitchell.
       In septembrie 1922 s-a casatorit cu Berrien "Red" Upshaw, de care a divortat in octombrie 1924, iar dupa mai putin de un an (4 iulie 1925) s-a recasatorit cu John R. Marsh.
       In anul 1926 a suferit un accident si a trebuit sa renunte la ziaristica. In aceasta perioada a inceput sa scrie romanul "Pe Aripile Vantului"(Gone with the Wind), la care a lucrat pana in 1935, roman ce avea sa-i aduca o uimitoare celebritate. Publicat in 1936, romanul a fost tradus in 21 de limbi, iar un an mai tarziu a primit Premiul Pulitzer. La 15 decembrie 1939, la Atlanta, a avut loc premiera filmului inspirat din roman, scriitoarea fiind prezenta in sala.
       La data de 16 august 1949, Margaret Mitchell a murit in urma unui accident de masina. A fost inmormantata la Cimitirul Oakland din Atlanta.

Pe Aripile Vantului (1936)

       Romanul "Pe aripile vantului a fost publicat de catre Margaret Mitchell in anul 1936. In prima zi dupa aparitie au fost vandute 50000 de exemplare, iar pana la sfarsitul anului, tirajul a atins, numai in SUA, cifra de doua milioane. I sa decernat Premiul Pulitzer, cea mai importanta distinctie literara americana; Asociatia nationala a librarilor a declarat-o cea mai buna carte a anului si Asociatia culturala din New York i-a acordat medalia de aur. A fost tradus in 21 de limbi, inclusiv in sistemul Braille.
       La celebritatea cartii a contribuit, ceva mai tarziu si filmul lui Victor Fleming, din anul 1939, cu Vivien Leigh si Clark Gable in rolurile principale. A fost unul din filmele de mare succes al tuturor timpurilor, castigator a 8 premii Oscar si incasari de aproape patru sute de milioane de dolari, record absolut la acea vreme.
       Actiunea romanului se desfasoara in anii Razboiului Civil din America si in perioada reconstructiei ce a urmat-o. Destinul fiecarui personaj este prins in tumultul evenimentelor si numai cei puternici reusesc sa faca fata transformarilor din jurul lor si sa nu se lase coplesiti. Scarlett O’Hara, eroina principala, este o supravietuitoare, o femeie puternica, egoista si independenta, care nu pune mare pret pe regulile si conventiile sociale si care stie sa foloseasca evenimentele si oamenii in favoarea sa.